Naţionaliştii la putere în Corsica

84865e6bfe82705969d414c24c57360e6d6402d1.jpg

Gilles Simeoni la un miting la Ajaccio în luna noiembrie
Image source: 
credit foto: rfi.fr

Executivul francez a răsuflat uşurat după alegerile regionale de la începutul acestei luni în urma cărora Frontul Naţional a înregistrat o înfrîngere clară şi nu a reuşit să ia sub control nici o regiune din Franţa. Guvernul socialist riscă să însă fie confruntat cu o altă problemă, şi anume cu faptul că în Corsica alegerile regionale au fost cîştigate de naţionalişti.

Primul ministru francez Manuel Valls le-a telefonat personal în aceste zile tuturor preşedinţilor de regiuni pentru a-i felicita pentru victoria lor. Cu o excepţie însă: premierul a preferat să nu sune la Ajaccio unde formaţiunile care militează pentru autonomia şi chiar independenţa Corsicii s-au instalat la putere. In fruntea lor se află un anume Gilles Simeoni, în vîrstă de 48 de ani, care şi-a început cariera militînd pentru insurecţia armată, ca să opteze apoi pentru calea democraţiei, dar avînd aceleaşi scopuri: o cît mai mare separare a Corsicii de metropolă.

Din punctul de vedere al acestor forţe, care uneori formează o nebuloasă şi au puncte comune cu grupuri radicale şi chiar mafiote, Corsica este o entitate separată iar poporul corsican unul distinct de cel francez. Este interesant de semnalat că în Franţa imediat după anunţarea rezultatelor la regionale, presa nu s-a ocupat de noua situaţie din Corsica. In străinătate, însă victoria naţionaliştilor corsicani a fost salutată foarte repede, mai ales în Marea Britanie, în Italia (unde există percepţia că insula Corsica a fost de fapt italiană) şi în Spania (mai ales în regiunea Catalonia şi în ţara bascilor care visează la independenţa.)

Este adevărat că insula Corsica a devenit franceză în 1769, ceea ce nu înseamnă însă că Franţa ar avea de gînd să se separe de regiunea în care s-a născut Napoleon Bonaparte. Pentru moment guvernul francez nu a făcut nici un comentariu în legătură cu victoria naţionaliştilor corsicani. De notat că nucleul cel mai radical al acestora a renunţat la lupta armată abia anul trecut, în iunie 2014.