Alegeri regionale în Franţa: Frontul Naţional în poziţie de favorit în cîteva regiuni

2014-03-23t133240z_445969710_pm1ea3n10ku01_rtrmadp_3_france-elections_0.jpg

Marine Le Pen în campanie electorala
Image source: 
credit foto: rfi.fr

In Franţa, clasa politică a intrat în turbulenţele alegerilor regionale care vor avea loc pe 6 şi pe 13 decembrie. In acest context extrema dreaptă s-ar putea să cîştige preşedinţia cîtorva regiuni, dacă sondajele vor fi confirmate şi de urne. Numeroase voci lansează în prezent apeluri la constituirea unui “baraj republican” în faţa Frontului Naţional.

Frontul Naţional a reuşit de mai multe ori, în ultimii 20 de ani, să se impună la nivel local şi să ia conducerea unor oraşe mai mari sau mai mici. Niciodată însă nu a cîştigat preşedinţia unei regiuni. Ori, în prezent, în regiuni precum Nord-Pas-de-Calais sau Picardia, Marine le Pen conduce în sondaje, ceea ce crează o veritabilă undă de şoc. Editorialisul Christophe Barbier vede în această tendinţă un avertisment şi mai grav: dacă Frontul Naţional îşi va instala stindardul pe frontonul unor sedii regionale ale puterii politice, înseamnă că el este în ofensivă pentru a cuceri întreaga ţară.

Trebuie spus că atentatele de pe 13 noiembrie de la Paris au creat un spaţiu electoral propice pentru Frontul Naţional. Si aceasta întrucît alegătorii au văzut că executivul adoptă măsuri de securitate cerute de mult nu numai de extrema dreaptă ci şi de conservatorii conduşi de Nicolas Sarkozy. De la producerea atentatelor, Marine le Pen, lidera Frontului Naţional, a adoptat o poziţie ambiguă: pe de o parte a aderat la reflexul de unitate naţională resimţit imediat după dramă, dar pe de altă parte a criticat cu vehemenţă politica executivului, reproşîndu-le în special socialiştilor că nu au luat măsuri de securitate drastice după atentatele din ianuarie comise împotriva revistei Charlie Hebdo.

Stînga franceză propune dreptei, în acest context, o alianţă republicană împotriva Frontului Naţional, dar Nicolas Sarkozy, liderul opoziţiei, o refuză. Astfel de scenarii şi de turbulenţe au mai avut loc în Franţa, iar lucrurile se mai clarifică în general între cele două tururi ale scrutinurilor de acest gen. Alte apeluri pentru crearea unor alianţe şi a unor baraje locale împotriva extremei drepte vin din partea sindicatelor şi chiar din partea sindicatului patronilor. Sindicatele avertizează că politica Frontului Naţional, dacă ajunge la putere în anumite regiuni, riscă să fie nefastă pentru serviciul public, pentru cultură, pentru dialogul social. Iar sindicatul patronilor avertizează că politica economică a Frontului naţional, care doreşte restabilirea frontierelor şi chiar întoarcerea la franc, riscă să fie contraproductivă.

Pe fond de presiune migratorie însă şi de eşec în materie de integrare a populaţiei de cultură sau origine musulmană, discursul Frontului Naţional suscită o anumită audienţă, iar aceste alegeri regionale vor fi un test pentru capacitatea acestui partid de a convinge că poate fi o alternativă la guvernare.