Răbdare, bani, condiţie fizică şi poftă de mâncare : ce-ţi trebuie ca să vezi Expo 2015 de la Milano

img_3890.jpg

"Pomul Vietii" de pe lacul Arena ilustreazà tema Expozitiei universale de la Milano 2015 "Hrànirea planetei, energie pentru viatà"
"Pomul Vietii" de pe lacul Arena ilustreazà tema Expozitiei universale de la Milano 2015 "Hrànirea planetei, energie pentru viatà"
Image source: 
Foto: Vasile Damian

Expoziţia universală de la Milano - Expo 2015 - îşi închide porţile sâmbătă 31 octombrie.Timp de 6 luni milioane de vizitatori din lumea întreagă au putut descoperi cele circa 140 de pavilioane naţionale prezentate la această manifestare ce a avut ca slogan « Hrănirea planetei. Energie pentru viaţă ». Impresii de vizitator cu doar câteva zile înainte de închidere.

Condiţie fizică, răbdare, poftă de mâncare şi ceva bani : patru « ingrediente » pe care trebuie să le ai dacă vrei să profiţi de o expoziţie universală. Personal am testat-o pe prima la Milano timp de trei zile.Trei zile în care am mers pe jos vreo 30 de ore, am parcurs probabil nişte zeci de kilometrii, am vizitat circa 20 de pavilioane şi 2 aşa-zise « clustere » în care se « refugiau » alte circa 8 state mai mici. In tot acest răstimp nu am avut parte de nici o clipă de singurătate : zilnic peste 200 de mii de vizitatori – în majoritate italieni – vin la Expo 2015. Vin în familie, vin în excursii organizate, vin aduşi de şcoală – nu cred că există copil italian care să nu fi venit cel puţin o dată la expoziţia milaneză – vin în cuplu sau singuri sau pur şi simplu vin cu treabà … precum subsemnatul. Totul pe bani destul de mulţi şi cu « rentabilitate » slabă : dacă stai în medie 3-4 ore la coadă ca să intri într-unul din marile pavilioane, dacă mai pierzi 45 de minute ca să mănânci cea mai mică gustare îţi mai rămâne răgaz ca să vezi încă unul sau maximum două pavilioane (dintre cele interesante). La sfârşit de zi esti epuizat fizic, cu banii luaţi – 39 de euro doar intrarea pentru un adult – şi foarte probabil şi cu ceva nervi.

Vizita lui Expo 2015, o experienţă « tactilă »

A ajunge de la un cap la celălalt al celebrului « decuman » - drumul principal de 1,5 km de-a lungul căruia pe dreapta şi pe stânga sunt aliniate cele circa 140 de pavilioane naţionale – e o adevărată experienţă … mai ales tactilă : te freci de tineri agitaţi, te îmbrânceşti cu neatenţi, dai peste femei cu capul în nori, calci în picioare copii zburdalnici, te împiedici de căruţuri cu sugaci împinse de mame grăbite. O ieşire de pe un stadion de fotbal – o fi el şi Stade de France sau San Siro – e floare la ureche pe lângă ceeace trăieşti pe « decumanul » de la Expo Milano. O stradă lungă deci şi întreităiată de una singurà, zisà « cardo ». Intersecţie esenţială pentru italieni întrucât acolo se află « Piazza Italia » şi nu pavilionul ci pavilioanele Italiei ! Ca ţară gazdă, în mod clar noţiunea de egalitate nu ţi se aplică…

Si totuşi dacă pavilionul vinului italian te impresionează – nu atât prin arhitectură cât din punct de vedere al varietăţii de produse oferite spre degustare - 1300 de vinuri diferite – gazdele milaneze nu sunt nici pe departe la nivelul altor expozanţi. Kazahstanul, Emiratele arabe unite şi Thailanda - ca să nu dăm decât trei exemple - şi-au « depăşit » gazdele din punctul nostru de vedere.

Lapte de iapă, sturioni şi filme 4D

Pavilionul Kazahstanului va rămâne probabil în istoria lui Expo 2015 ca fiind cel la care s-a stat cel mai mult la coadă – 4 ore în medie - în care s-au investit probabil cei mai mulţi bani – zeci de milioane de euro - şi în care trăieşti cea mai « tare » experienţă. Nu-i Nazarbaiev cine vrea… Un sublim spectacol de desen cu nisip colorat, bazin cu sturioni din marea Caspică – din care provine faimosul caviar – drone folosite în agricultură, istoria merelor kazace ( !), degustare de lapte de iapà – n-am îndrăznit să gust – şi în fine sala în care vei trăi ceva de neuitat : o proiecţtie de film în patru « dimensiuni » : cu ochelarii 3D pe nas îţi este proiectat pe ecran circular un fabulos film documentar filmat când din aer, când sub apă când, la nivelul solului în timp ce scaunul dinamic de sub tine se mişcă sau se apleacă cu tine în funcţie de acţiune. Adierile de vânt suflate când şi când pun capăt acestei experienţe, inedite pentru mulţi. Când ieşi de acolo (din păcate) l-ai uitat repede de Nazarbaiev şi zâmbetul lui blajin de autocrat fără scrupule postat la intrare. Experienţa prin care ai trecut o vei povesti însă multà vreme… inclusiv în presà.

Pavilionul Braziliei, lăudat de ziariştii din lumea întreagă, oferă vizitatorilor o « găselniţă » genialà de care s-au bucurat déjà peste trei milioane de vizitatori : o enormă plasă interactivă şi suspendată deasupra vidului, la circa 3-4 metrii de sol, întortocheată, în « pantă » şi foarte ludic prezentată de care, evident, au profitat nu doar cei mici. Mişcările detectate de senzori trimit semnale care modifică lumina şi sunetul ambiant ! Pavilionul Israelului, tapisat pe dinafarà cu un perete vegetalizat de 70 metri lungime şi 12 înălţime, adoptă un ton mai personal : inovaţiile tehno-agricole puse la punct de israelieni – printre care roşiile cherry ! – sunt povestite de o tânără fetiţă care tre în revistă istoria – scurtă – a ţării, o ţară cu numeroase regiuni aride. Nu-o de mirare că Israelul a devenit un pionier al combaterii deşertificării, un campion al optimizării resurselor hidrice. In fine, pavilionul Thailandei – extrem de impresionant ca arhitecură – e împăţit în trei secţiuni. Povestea culturilor de orez nu lipseşte, la fel nici uriaşa varietate de feluri de mâncare propusă de această ţară asiatică. Vizita începe cu un inedit şi frumos film despre frumuseţile ţării şi se încheie cu o istorie a agriculturii thailandeze din care aflăm că regele Bhumibol (pe tron de aproape 70 de ani !) e considerat la el acasă « regele agriculturii » !

Pavilionul României nu este nici pe departe jalnic

Si pavilionul României cum arată ? Am citit înainte de aterizarea la Milano câteva articole negative, ba chiar injurioase, la adresa pavilionul naţional. Ba că s-au aruncat banii pe geam, ba că e umilitor, că nu arată ce trebuie, că e sărăcăcios, şamd. Greu de adoptat toate aceste critici. Pentru banii cheltuiţi – circa 3,5 milioane de euro în care intră totul, adică construcţia şi demontarea pavilionul, salariile şi cazarea echipei de la faţa locului timp de 6 luni plus toate « animaţiile » - cred că s-a făcut ce s-a putut. Cert, nu se poate compara cu alte pavilioane mai « înstărite », sigur că alte ţări cu alte resurse prezintă inovaţii tehnologice mai sofisticate. « Atuurile » României sunt prezentate mai simplu, pe măsura posibilităţilor şi potenţialului ţării : tradiţii populare, recitaluri de muzică clasică, jazz, întâlniri de afaceri, programe de promovare şi inevitabilele feluri de mâncare româneşti – nimic  « de bază » nu cred că a lipsit. Au dovedit-o dealtfel şi cozile imense la care au trebuit să stea oamenii până şi la acest pavilion al României.

Aflat cum se spune « în buricul târgului » – la mijlocul decumanului – flancat pe dreapta şi pe stânga de pavilioanele Spaniei şi ale Mexicului şi aflat vizavi de cel al Franţei – pavilionul românesc are o poziţie strategică. Nici prea departe ca să nu ajungi la el, nici prea aproape de intrare ca să nu ai chef de un mititel (pătrat dar excelent), de o sarma şi de un pahar de bere sau de vin. Comisarul general Georgian Ghervasie şi echipa lui te primesc cu căldură şi profesionalism cu toate că cele aproape 6 luni de stat acolo 7 zile din 7 se vede că le-au cam ajuns…

Nu la fel de plăcut impresionat am fost de pavilionul Republicii Moldova. Trec peste faptul că trei zile la rând nu am reuşit să obţin nici cea mai mică declaraţie de la vreun responsabil aflat la Milano – « suntem prea ocupaţi, vedeţi la Chişinău dacă vă pot da informaţii ». Construcţia pavilionului se aseamănă cu unul din nenumăratele sedii de birouri aflate la periferiile marilor oraşe ; înăuntru, o serie de poze, un bar adesea închis (doar afară puteai cumpăra eventual o plăcintă) şi un film documentar despre ansamblul « Joc »… Nimic deci care să-ţi rămână mulă vreme în memorie. Singurele contacte cu moldovenii le-am avut cu nişte vizitatori veniţi la pavilionul României şi …cu o tânără de la biroul de acreditări.

Coca Cola şi McDonald’s au şi ele pavilioane la Expo 2015 ca şi Slow Food

După ce ai petrecut aproape trei zile la Expo 2015 în « interes de serviciu » - adică profitând de calitatea de jurnalist pentru a intra uneori prin faţă – rămâi totuşi cu nişte nedumeriri. Sloganul acestei editţi a fost « Să hrănim planeta. Energie pentru viaţă. » ; cu siguranţă că cei mai bine hrăniti au fost cele câteva zeci de milioane de persoane care au vizitat Expo 2015. Dar restul lumii între timp cu ce s-a ales ? Apoi, ce căutau nu departe de pavilionul « Slow food » cele ale lui Coca Cola şi McDonald’s, prototipurile lui « Fast food » ? Big Mac-ul şi-a căpătat la Milano titlul de hrănitor universal ? In acelaşi sens ne putem întreba ce căuta pe aleea principală un « Concept bar » Nutella ? Câţi oameni pe planetă au fost « bine » hrăniţi cu această cremà de ciocolată italiană pe care francezii o adoră cel mai mult din lume ?

Click pentru imagini de la Expo Milano 2015