Franţa: intelectualii mediatici şi subiectele discordiei

Fluxul de refugiaţi fǎrǎ precedent de la al doilea rǎzboi mondial încoace cu care este confruntatǎ Europa alimenteazǎ în Franţa dezbateri vehemente nu doar în sînul clasei politice ci şi în lumea intelectualilor. Si aceasta din urmǎ este de fapt divizatǎ în faţa marilor subiecte ale zilei: imigraţia, identitatea, islamul. Cîţiva dintre ei par sǎ se detaşeze însǎ şi sǎ formeze un fel de grup de comando anti-corectitudine politicǎ. 

Alain Finkielkraut, Michel Onfray, Régis Debray, iatǎ doar trei nume care în ultimul timp au ocupat masiv spaţiul mediatic. Ultimul numǎr al revistei l’Express le dedicǎ un întreg dosar cu accentul pe efortul lor de a demonstra cǎ anumite reflexe ale stîngii instituţionalizate, care a dominat viaţa culturalǎ a Franţei dupǎ 1968, nu mai sunt acceptabile, şi aceasta în numele spiritului critic.

Cei trei filozofi spun de fapt lucruri care deranjeazǎ cam de fiecare datǎ cînd deschid gura.

Alain Finkielkraut este fǎrǎ îndoialǎ în acest moment cel mai prezent pe platourile de televiziune şi în redacţiile posturilor de radio, în contextul în care şi-a publicat şi o nouǎ culegere de articole initulatǎ "Singura exactitate" (apǎrutǎ la Editura Stock). Personal mǎrturisesc cǎ luǎrile sale de poziţii mi se par intersante şi stimulatoare chiar şi atunci cînd nu mǎ conving imediat sau deloc. Ceea ce apreciez în primul rînd la el este faptul cǎ oferǎ imaginea rarǎ şi agreabilǎ a unui om care gîndeşte şi care cautǎ alte unghiuri de analizǎ decît cele obişnuite sau dominante. El este singurul, de exemplu, care îşi permite sǎ facǎ o afirmaţie de genul (citez dintr-un interviu acordat revistei L’Express): "Este destul de greu de înţeles ce se întîmplǎ, sirienii fug din ţara lor din cauza rǎzboiului iar Europa trebuie sǎ-i primeascǎ dar şi sǎ ducǎ rǎzboiul în locul lor."

Tot el este una din puţinele voci care gǎseşte justificǎri istorice, precum şi de altǎ naturǎ, pentru reticienţa arǎtatǎ de unele ţǎri din Europa centralǎ şi de Est în faţa fluxului de refugiaţi. Citez tot din ce spune el în L’Express: "In anii comunismului ţǎrile Europei centrale au suferit legea impusǎ de un stat strǎin, este vorba de Uniunea Sovieticǎ. Dupǎ cǎderea zidului de la Berlin ele şi-au regǎsit suveranitatea şi nu vor sǎ accepte ca aceasta sǎ fie abandonatǎ în favoarea unei noi instanţe birocratice, Uniunea Europeanǎ". La începutul acestei sǎptǎmîni, într-un interviu acordat postului de radio France Inter, Alain Finkielkraut mai furniza un argument pentru a "justifica" poziţia ţǎrilor din Europa de est şi centralǎ. Ele nu vor, spune filozoful francez, sǎ aibǎ pe teritoriul lor situaţii de genul celor din Franţa, altfel spus o populaţie de o altǎ culturǎ şi tradiţie care nu se integreazǎ şi care intrǎ într-o logicǎ de "secesiune culturalǎ".

Cînd este acuzat cǎ ar fi deviat spre dreapta sau chiar cǎ ar servi indirect ideile Frontului Naţional, Alain Finkielkraut se apǎrǎ şi afirmǎ cǎ nu-şi face altceva decît meseria, altfel spus reflecteazǎ în funcţie de ceea ce vede şi mai ales într-un context în care stînga şi-a pierdut "hegemonia culturalǎ". Iar atunci cînd i se reproşeazǎ cǎ este prieten cu un filozof precum Renaud Camus, care chiar voteazǎ cu extrema dreaptǎ, Alain Finkielkraut dǎ acest citat: "Nu împǎrtǎşesc ideile dumneavoastrǎ dar sunt gata sǎ-mi dau viaţa ca sǎ le puteţi exprima." In parantezǎ fie spus, Renaud Camus este autorul, foarte contestat, al aşa-zisei teorii a marii înlocuiri de populaţie în Europa: el crede cǎ populaţia europeanǎ de rasǎ albǎ şi de religie creştinǎ va fi înlocuitǎ treptat de populaţii venite din Africa şi din Orient, în general de religie musulmanǎ.