Franţa - dezbatere legatǎ de o eventual intervenţie terestrǎ în Siria

2013-03-25t020057z_1738531421_gm1e93p0rr001_rtrmadp_3_mali-rebels_0.jpg

Soldati francezi în Mali
Image source: 
credit foto: rfi.fr

In ultimile douǎ zile avioane militare franceze au efectuat zboruri de recunoaştere deasupra teritoriului sirian, consecinţǎ a deciziei luatǎ de preşedintele François Hollande de a extinde în Siria bombardamentele efectuate pînǎ acum împotriva bazelor din Irak ale Organizaţiei statul islamic. O dezbatere este astfel relansatǎ în Franţa pe tema unei intervenţii militare la sol.

Pentru moment preşedintele François Hollande exclude ipoteza unei astfel de intervenţii. In orice caz Franţa nu o va face niciodatǎ singurǎ,  pentru cǎ în acest fel trupele sale ar risca sǎ fie considerate forţe de ocupaţie. In presa francezǎ însǎ, se multiplicǎ analizele legate de acest subiect şi avertismentele cǎ mai devreme sau mai tîrziu jihadiştii vor trebui lichidaţi pas cu pas, printr-o intervenţie terestrǎ a unor forţe coalizate care sǎ includǎ şi Alianţa Atlanticǎ.

Este revelator, în acest sens, un articol publicat de Christope Barbier în revista L’Express din care citez: "Occidentul este alergic la toate atacurile la sol de cînd invazia Irakului, în 2003, a dus la o ocupaţie sterilǎ şi la haosul actual. Tot aşa, intervenţia justificatǎ şi victoria rapidǎ împotriva organizaţiei Al-Qaida în Afganistan n-au putut împiedica o lentǎ împotmolire a operaţiunilor, apoi o tristǎ retragere şi promisiunea unui nou haos. Dar, înainte de toate aceastea a mai existat primul rǎzboi din Golf, şi eliberarea legitimǎ şi reuşitǎ a Kuweitului".

Iatǎ deci modelul de intervenţie pe care îl propune geopoliticianul francez. El sugereazǎ o vastǎ coaliţie în care Alianţa Atlanticǎ (deci turci, francezi, germani, şi maghiari) sǎ lupte alǎturi de alte forţe din regiune.

Cotidianul Le Monde propune pe o paginǎ douǎ interesante articole, unul în favoarea unei intervenţii la sol şi alta împotrivǎ. Americanii şi ruşii, scrie Myriam Benraad, au înţeles deja cǎ numai cu lovituri aeriene nu vor putea fi învinşi jihadiştii, şi pregǎtesc tot mai multe dispozitive la sol. Americanii au trimis deja consilieri şi forţe speciale în Siria, iar ruşii par sǎ pregǎteascǎ şi ei ceva, în secret, deşi dezmint acest lucru. Pentru Myriam Benraad este limpede cǎ o intervenţie terestrǎ se impune în Orientul Apropiat, cu atît mai mult cu cît alte state precum Iranul, Turcia, Arabia Sauditǎ, Egiptul sau Qatarul au tot interesul ca sǎ domneascǎ în continuare haosul în Siria, Irak şi Libia. Fǎrǎ o intervenţie fermǎ, haosul va continua sǎ producǎ terorism şi insecuritate în regiune şi bineînţeles în Europa, mai aratǎ Myriam Benraad.

Al doilea articol din Le Monde, semnat de Philippe Droz-Vincent, este un fel de strigǎt de alarmǎ în privinţa repetǎrii unor erori. Atenţie, spune el, Occidentul nu trebuie sǎ cadǎ în capcana întinsǎ de Organizaţia statul islamic, pentru care un astfel de scenariu ar fi ideal şi care ar putea sǎ-i furnizeze noi argumente în vederea atragerii de partea ei a multor tineri din lumea arabǎ. Comentatorul francez mai aratǎ însǎ cǎ în nici un caz o astfel de intervenţie la sol nu este plauzibilǎ pînǎ la alegerile prezidenţiale americane din 2017. Ceea ce înseamnǎ cǎ în urmǎtorii doi ani nu sunt aşteptate evoluţii majore în regiune, iar refugiaţii vor continua sǎ plece în masǎ din zonele de conflict, Europa fiind practic destinaţia lor preferatǎ.