Virgil Tǎnase : Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (63)

charlie_5_0.jpg

Emmanuel Todd publică la editura Le Seuil « Qui est Charlie ? »
Sursa imaginii: 
credit foto: rfi.fr

Deux livres polemice. Sfîrşitul verii înseamnǎ în Franţa o avalanşǎ de cǎrţi noi în librǎrii, de toate felurile, de la romane la eseuri şi de la memorialisticǎ la biografii. Presa numeşte acest fenomen "La rentrée littéraire". Scriitorul Virgil Tǎnase ne evocǎ în cele ce urmeazǎ douǎ cǎrţi apǎrute mai demult, dar care continuǎ sǎ întreţinǎ interesul şi polemica datoritǎ subiectelor abordate, legate de societatea francezǎ actualǎ, de criza democraţiei şi de incertitudinile viitorului. Autorii celor douǎ cǎrţi sunt douǎ nume cunsocute în Franţa, Emmanuel Todd şi Michel Mafessoli.

Vacanţa mare n-a potolit decât parţial polemicile stârnite de două cărţi recent apărute care pun în discuţie fundamentele societăţii occidentale puisqu’il est question d’une fracture profonde, radicale, historique entre le pouvoir politique détenu par une nouvelle aristocratie, opaque aux réalités, et la puissance populaire qui constitue la force authentique des sociétés. Această falie anunţă seisme istorice împotriva cărora putem cel mult pregăti câteva măsuri de prim ajutor menite să mărginească, măcar în parte, consecinţele cataclismului.

Les choses sont d’autant  plus inquiétantes que cvasi unanimitatea reacţiilor ostile pare a da, de fapt, dreptate autorilor qui suggèrent que la parole publique a été confisquée par ces nouveaux „bien-pensants”, cum îi numeşte profesorul Mafessoli – personaj foarte controversat, e drept, pe urmele căruia ne-am feri să mergem dar a cărui ultimă carte pare simptomatică pentru subiectul care ne preocupă, poate nu atât prin ea însăşi cât prin discuţiile pe care le-a stârnit, et c’est aussi le cas du dernier ouvrage d’Emmanuel Todd.

Emmanuel Todd a dat o nouă înfăţişare studiilor istorice printr-o lectură comparativă a datelor statistice pe care societăţile moderne le adună de vreo două secole fără a-şi oferi instrumentele mentale pentru a le interpreta. Cercetările statistice foarte diverse ale lui Emmanuel Todd care merg de la rata sinuciderilor la mortalitatea infantilă, de la nivelul de alfabetizare la curba alcoolismului şi de la raportul dintre venit şi datorii bancare la numărul hirotonisirilor care măsoară intensitatea sentimentului religios..., câte şi mai câte ! i-au permis să identifice încă din 1976 adevăratele cauze, economice şi sociale, ale prăbuşirii sistemului sovietic. Acelaşi Emmanuel Todd comparând datele statistice anunţă încă din 2002 cataclismul financiar care avea să zguduie profund lumea occidentală şase ani mai târziu. Tot el a fost cel care, constatând prin statistici evoluţia societăţilor din nordul Africii, a prevăzut « le printemps arabe » et que la Tunisie en serait le détonateur.

Emmanuel Todd publică astăzi la editura Le Seuil « Qui est Charlie ? », un essai où l’auteur se croit en droit d’affirmer, sur la foi des statistiques, que ceux réunis le 11 janvier pour une grandiose manifestation destinée apparemment à défendre la liberté d’expression sont en fait les représentants d’une élite politico-intellectuelle, en totale rupture avec la réalité du peuple français, o elită care, conservatoare şi rasistă, religioasă fără Dumnezeu, « des catholiques zombies », cum îi numeşte autorul, compensează totala ei incapacitate de a acţiona asupra realului găsindu-şi un ţap ispăşitor într-un Islam pe care şi-l reprezintă abuziv.

Sans nécessairement suivre Emmanuel Todd dans ses conclusions, tout observateur lucide de la société occidentale doit reconnaître drept o evidenţă fractura dintre elită şi popor, dintre o pătură de tehnocraţi europenişti, închistaţi într-o doctrină economică catastrofică pentru clasele populare şi imensa majoritate a celor care nu mai cred în democraţie pentru că se simt deposedaţi de puterea lor electorală.

Este şi părerea profesorului Michel Mafessoli, grand prix des sciences humaines de l’Académie française, specialist al grupurilor sociale, care publică împreună cu Hélène Strohl un vast eseu intitulat « Les Nouveaux bien-pensants ». Ceux-ci, les bien pensants d’aujourd’hui, dit-il, continuent de rabâcher les vieux slogans du libéralisme, de la laïcité, de la fraternité et de l’égalité sans s’apercevoir que la masse des gens n’y croit plus. Confrontés aux réalités d’une vie de plus en plus dure, les citoyens, dans leur immense majorité, se considèrent floués, méprisés et tenus pour débiles par une élite politico-médiatique et intellectuelle totalement déconnectée de la réalité et qui, se contentant de son bien-être, refuse de reconnaître l’échec des schémas qu’elle continue à présenter comme des modèles immuables. 

Mai orbiţi de ideologie decât marxiştii de-altădată, spune profesorul Mafessoli, aceşti noi gânditori « pe linie » continuă să hrănească mumia unei ideologii liberale defuncte şi par incapabili să-şi dea seama că-n jurul lor victimele economiei de piaţă nu consideră că egalitatea în drepturi pe care o aduce căsătoria între persoanele de-acelaşi sex poate compensa uriaşa inegalitate a veniturilor ! Cei cărora le cresc cotizaţiile sociale diminuându-li-se prestaţiile medicale nu consideră că fraternitatea constă în grija cu care statul se ocupă de aspectul pachetelor de ţigări faute de pouvoir enrayer le cmage et la précarité ! Ceux que l’on convoque régulièrement aux urnes ne considèrent pas que la démocratie consiste à entendre les élus leur dire que les lois du marché sont immuables et que le pouvoir politique est soumis aux intérêts économiques des investisseurs privés. Fort de son expérience des « tribus », c'est-à-dire des grandes collectivités humaines, le professeur Mafessoli affirme en toutes lettres că e greşit să se creadă că masele populare nu sunt preocupate decât de creşterea puterii de cumpărare. Ceea ce face o colectivitate, spune el, c’est son projet symbolique, or celui-ci fait défaut aujourd’hui dans la société occidentale. Les „biens-pensants” apără o libertate în care nimeni nu mai crede, une république qui ne remplit plus ses fonctions sociales şi o egalitate pe care realitatea economică o dezminte cu cruzime.

La fracture sociale dont parlait l’ancien président Jacques Chirac pare a fi devenit o fractură politică şi deci un eveniment istoric important care se cuvine consemnat.

 

 

 
Virgil Tǎnase : Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (63)