Acordul cu Iranul şi ameninţarea nuclearǎ pe planetǎ

2013-11-24t041744z_559600050_gm1e9bo0xz501_rtrmadp_3_iran-nuclear-deal_0_0.jpg

Laurent Fabius si Mohhamad Javad Zarif dupa semnarea acordului de la Viena
Image source: 
credit foto: rfi.fr

Mai mulţi responsabili europeni sunt aşteptaţi la sfîrşitul lunii iulie şi la începutul lunii august la Teheran, ca urmare a acordului pe marginea programului nuclear iranian semnat la Viena pe data de 14 iulie. Seria de vizite a fost lansatǎ de vice-cancelarul german Sigmar Gabriel, care este şi ministru al economiei. Marţi 28 iulie se va afla la Teheran şeful diplomaţiei europene, Federedica Mogherini, iar miercuri 29 iunie, ministrul de externe francez, Laurent Fabius. In context comentatorii se întreabǎ dacǎ noile relaţii pe care încearcǎ sǎ le consolideze comunitatea internaţionalǎ cu Iranul înseamnǎ şi o reducere a ameninţǎrii nucleare în lume.

Laurent Fabius va discuta la Teheran cu omologul sǎu Mohhamad Javad Zarif, pe care îl cunoaşte bine întrucît a petrecut cu el sute de ore încercînd sǎ ajungǎ la un acord astfel încît iranienii sǎ nu poatǎ utiliza programul lor nuclear civil pentru fabricarea bombei atomice. Seful diplomaţiei franceze se va vedea însǎ şi cu preşedintele Hassan Rohani, pe care îl cunoaşte mai puţin bine, dar care este de fapt eminenţa cenuşie din spatele acestei noi pagini diplomatice deschisǎ de Teheran. Fǎrǎ arta de echilibrist diplomatic a preşedintelui Rohani, care s-a vǎzut obligat sǎ jongleze între aripa durǎ a regimului de la Teheran şi occidentali, nu s-ar fi ajuns probabil la acordul pe zece ani semnat la Viena.

"Vom discuta despre toate subiectele", a declarat Laurent Fabius anunţînd aceastǎ vizitǎ la Teheran. O vizitǎ cu atît mai importantǎ cu cît şeful diplomaţiei franceze şi-a asumat, printre negociatorii comunitǎţii internaţionale, rolul cel mai intransigent. El fost cel care a analizat cu cea mai mare meticulozitate conţinutul fiecǎrui paragraf din textul acordului şi a ameninţat de fiecare datǎ cu blocarea acestuia cînd angajamentele iranienilor nu erau destul de clare. Iatǎ cel puţin un motiv de naturǎ sǎ nu-l situeze pe Laurent Fabius printre responsabilii europeni susceptibili sǎ fie primiţi cu cea mai mare simpatie la Teheran. Probabil cǎ din aceastǎ cauzǎ patronii francezi au decis sǎ nu-l însoţeascǎ pe şeful diplomaţiei franceze la Teheran, în vederea testǎrii posibilitǎţilor oferite de piaţa iranianǎ. Sefii de intreprinderi francezi doritori sǎ facǎ afaceri cu Iranul vor forma o delegaţie şi se vor duce în septembrie la Teheran.

Cursa pentru cucerirea pieţelor şi contractelor iraniene este însǎ deja lansatǎ. Ministrul de externe italian, Paolo Gentiloni, urmeazǎ sǎ efectueze o vizitǎ la Teheran pe 4 şi pe 5 august, şi el nu ezitǎ sǎ ia cu el în delegaţie mai mulţi patroni, precum şi pe ministrul economiei, doamna Federica Guidi.

Existǎ, în acest moment, o presiune din partea mediilor de afaceri europene care ar vrea chiar sǎ meargǎ cu paşi mai repezi spre normalizarea relaţiilor cu Iranul decît o fac oamenii politici. Aceştia din urmǎ preferǎ sǎ rǎmînǎ prudenţi, aşteptînd, dupǎ semnarea acestui acord, o modificare a politicii externe iraniene şi în alte privinţe, mai ales recunoaşterea statului Israel.

In altǎ ordine de idei, numeroşi comentatori se întreabǎ dacǎ acordul prin care iranienii acceptǎ o anumit grand de transparenţǎ în privinţa programului lor nuclear este o veste bunǎ şi în materie de neproliferare nuclearǎ. Cotidianul Le Monde a publicat sǎptǎmîna trecutǎ în interesant dosar pe aceastǎ temǎ ajungînd la aceastǎ concluzie paradoxalǎ: da, dupǎ sfîrşitul rǎzboiului rece numǎrul de arme nucleare a scǎzut pe planetǎ, dar ameninţarea nuclearǎ a crescut. In nici un caz nu trebuie sǎ ne imaginǎm deci cǎ ne îndreptǎm spre o lume fǎrǎ arme nucleare. Dimpotrivǎ, marile puteri nucleare, cu Statele Unite şi Rusia în frunte, îşi perfecţioneazǎ arsenalul nuclear. Geografic vorbind, Asia este în prezent continentul cu cea mai mare dinamicǎ nuclearǎ. China, India şi Pakistanul deţin arma nuclearǎ, Coreea de Nord a ajuns la o fazǎ operaţionalǎ în acest domeniu, iar ţǎri precum Japonia, Coreea de Sud, Arabia Sauditǎ şi Turcia se intereseazǎ de arma nuclearǎ, iar în context regional ar putea chiar şi sǎ ajungǎ într-o bunǎ zi la achiziţionarea ei.

Gesticulaţia nuclearǎ se amplificǎ şi în spaţiul european, pe fondul tensiunilor dintre Rusia şi restul Europei. In ultimii 15 ani Rusia a inclus, în toate exerciţiile sale militare, lovituri nucleare virtuale împotriva unor naţiuni europene, precum Polonia. Statele Unite, ca putere protectoare a Europei prin intermediul Alianţei Atlantice, au relansat în 2012 un program atomic la nivelul a 350 de miliarde de dolari. Franţa, la un nivel mai redus, prevede şi ea modernizarea arsenalului ei atomic iar din surse parlamentare (preluate de cotidianul Le Monde) se aratǎ cǎ vor fi orientate în acest sens bugete la nivelul a 6 500 000 de euro, începînd cu anul 2025.

Pentru a rezuma putem spune cǎ planeta se aflǎ în prezent într-o febrilitate nuclearǎ comparabilǎ cu anii 50. La ora aceea oamenii de ştiinţǎ din domeniul atomului au conceput un orologiu nuclear fictiv legat de timpul care îi mai rǎmîne de trǎit omenirii înainte de o eventualǎ catastrofǎ. Iar arǎtǎtoarele orologiului au fost fixate la ora 23 şi 58 de minute, adicǎ la numai douǎ minute înainte de catastrofa finalǎ. In 1990, cînd ruşii şi americanii au început un masiv program de distrugere a arsenalului nuclear, orologiul a fost dat înapoi şi arǎta ora 23 şi 43 de minute. In prezent, însǎ, acest indicator al gradului de periculozitate atomicǎ a luat-o din nou din loc şi aratǎ, dupǎ cum ne spune Le Monde, ora 23 şi 57 de minute.