Franţa îşi protejează prost copiii

rapport-alternatif-france-2015.jpg

Raportul UNICEF face Frantei 36 de recomandàri
Raportul UNICEF face Frantei 36 de recomandàri
Image source: 
UNICEF France/Jacques MONNIN

Dramatic bilanţ al UNICEF ! In Franţa peste 3 milioane de copii – adică unul din 5 – trăiesc sub pragul sărăciei, 30 de mii nu au domiciliu, 9 mii trăiesc în cocioabe şi 140 de mii ies anual din sistemul de învăţământ. Ce detalii avem despre semnalul de alarmă tras de Fondul Naţiunilor unite pentru copii?

Raportul UNICEF se intitulează « Fiecare copil contează. Peste tot, tot timpul » şi scoate în evidenţă lacunele ţărilor în aplicarea corectă a Convenţiei internaţionale a drepturilor copiilor. Franţa, ca orice altă ţară care a ratificat textul, trebuie o dată la 5 ani să dea socoteală, să spună cum şi-a respectat sau nu angajamentele luate. In cazul de faţă este deci vorba despre « un strigăt de alarmă care trebuie să împingă autorităţile să acţioneze rapid şi cu eficienţă pentru fiecare copil » spune Michèle Barzach, preşedinta UNICEF Franta.

Potrivit noilor cifre publicate, reiese că între 2008 şi 2012, 440 de mii de copii au venit împreună cu părinţii lor să îngroaşe rândurile celor care trăiesc sub pragul sărăciei. In total deci în Franţa existau déjà acum trei ani – numărul probabil s-a mărit de atunci – peste trei milioane de copii care trăiau sub acest nivel de sărăcie. « Evident că e mai bine şi în aceste condiţii să te naşti şi să trăieşti în Franţa decât în multe alte ţări pentru că aici se consacră mijloace financiare colosale şi se fac eforturi considerabile pentru a oferi la cât mai mulţi copii un cadru de viaţă decent » mai spune responsabila UNICEF. Ea subliniază faptul că « Parisul eşuează în particular faţă de copii cei mai fragilizaţi de sărăcie, cei excluşi social şi a cei care sunt discriminaţi ».

Ca să le amelioreze situaţia la cât mai mulţi, Fondul Naţiunilor unite pentru copii face Franţei 36 de recomandări. Se preconizează de exemplu garantarea unui acces egal la educaţie – în particular pentru minorii izolaţi sau cei care trăiesc în cocioabe, de cele mai multe ori migranţi pusi în situaţii « nedemne » – să aloce resurse suficiente pentru a-i meţine la şcoală pe cei care riscă să abandoneze şi să dezvolte locurile de dialog cu adolescenţii. In fine, UNICEF îşi doreşte şi o reformă a justiţiei penale pentru minori fără de care Franţa nu va putea spune că respectă drepturile copiilor.

Coincidenţă tristă, raportul UNICEF e publicat la doar câteva ore după ce doi copii romi originari din România şi-au pierdut viaţa în incendiile barăcilor în care locuiau, primul duminică în periferia Parisului, al doilea luni într-o suburbie a oraşului Lille.

 
Franţa îşi protejează prost copiii