Problema migranţilor din Mediterană, o problemă de bani?

poza_cosciuge.jpg

Cosciugele victimelor naufragiului din 3 octtombrie 2013 într-un hangar al aeroportului din Lampedusa (Foto Reuters/Antonio Parrinello)
Cosciugele victimelor naufragiului din 3 octtombrie 2013 într-un hangar al aeroportului din Lampedusa (Foto Reuters/Antonio Parrinello)

« Aproape 1800 de migranţi au murit în Mediterană de la începutul anului, cu alte cuvinte de 30 de ori mai mulţi decât în aceaşi perioadă a anului trecut ». Cifrele vin de la Organizaţia internaţională a migraţiilor şi îi includ şi pe cei circa 800 de morţi de week-endul trecut. De trei zile mai toţi europenii discută şi caută soluţii pentru a stopa aceste drame. Alţii profită pentru a critica şi pune la zid instituţiile europene. Se aude astfel tot mai des acuzaţia cum că deciziile Uniunii europene ar fi dictate de raţiuni financiare. Care este adevărul, cât costau în trecut şi cât costă astăzi programele de protecţie a frontierelor şi de salvare a naufragiaţilor din Mediterană ?

In urma dramei de week-endul trecut, Comisia europeană a promis printre altele dublarea mijloacelor financiare şi umane de care dispune misiunea Triton. « Prea puţin » strigă asociaţiile umanitare care îşi doresc un plan mult mai ambiţios, comparabil cu sistemul Mare Nostrum, de trei ori mai bine dotat dar abandonat anul trecut.

Mare Nostrum era un plan italian de salvare a naufragiaţilor care costa circa 9 milioane de euro pe lună şi era deci finanţat doar de Roma. Cel puţin 150 de mii de oameni au scăpat de moarte graţie marinei italieneşti. Vasele acesteia se puteau apropia pânà în largul coastelor libiene.

Toamna trecută, din raţiuni financiare dar probabil şi politice, pentru a le forţa mâna celorlalţi europeni, Italia a decis să pună capăt acestei misiuni care a fost înlocuită de Triton. Acest program, plătit de Uniunea europeană, e de trei ori « mai ieftin » adică nu-i costă pe contribuabilii europeni decât 3 milioane de euro pe lună. Gerată de agenţia Frontex, misiunea se mărgineşte la controlarea frontierelor Uniunii europene, adică vasele sale nu ies teoretic din apele teritoriale europene.

Făcând un calcul simplu, încercând să răspundem la întrebarea « cam cât le revine fiecăruia din cele 28 de state europene să dea la « puşculiţa » Triton aflăm că acest lucru echivalează cu o cheltuială lunară de circa o sută de mii de euro ! E vorba deci de suma pe care trebuie s-o plătească în medie pe lună fiecare din cele 28 de ţări membre ! O sută de mii de euro. Bugetul Uniunii europene pe 2014 era de 135 de miliarde de euro, ceeace revine la vreo 11 miliarde pe lună ! Ce reprezintă deci « cheltuiala » pentru a-i salva pe naufragiaţi ? 0,026 la sută din bugetul lunar al UE !

Nimeni nu poate contesta faptul că Europa cheltuie bani mulţi – şi uneori inutil – pe o sumedenie de proiecte, nimeni nu uită că Europa a împrumutat sute de miliarde de euro unor ţări în dificultate. « A spune deci că Europa nu are bani pentru a-i salva pe migranţii din Mediterană este a minţi cu neruşinare, revine cu confirma faptul că Europa nu este decât un monstru insensibil şi rece, departe de chestiunile umane » nota editorialistul de la France Inter care conchidea prin a spune : « In această dramă putem vorbi despre orice dar nu avem dreptul să spunem cà o problemă de bani ».

Uniunea europeană nu a dat pentru moment dovadă de nici cea mai mică voinţă politică pentru a găsi o soluţie viabilă. Poate că a venit momentul să dea dovadă în fine măcar de un minim de solidaritate umanitară. Dublarea alocaţiei pentru Triton - de la 3 la 6 milioane – e un prim pas necesar dar încă departe de a fi suficient.

 
Problema migranţilor din Mediterană, o problemă de bani?