Moş Crǎciun existǎ, a fost vǎzut la Paris!

pere_noel_0.jpg

credit foto: rfi.fr

Un magazin de Crǎciun în cele ce urmeazǎ, pe fondul febrilitǎţii comerciale care creşte în aceste zile, dupǎ cum rezultǎ din numeroase depeşe şi sondaje. Creşte însǎ şi nerǎbdarea celor mici care îl aşteaptǎ pe Moş Crǎciun iar noi, de aici de la Paris, nu îi vom dezamǎgi, confirmǎm cǎ vocea sa a fost auzitǎ în Oraşul Luminilor.

"Petit Papa Noël" este un cîntec tradiţional pe care practic toţi copiii ştiu sǎ-l cînte în Franţa de la o vîrstǎ fragedǎ. In acest cîntec Moş Crǎciun este rugat sǎ nu-i uite. "Cînd vei coborî din cer cu mii de jucǎrii, nu uita de pantofiorii mei", spune cîntecul care este de fapt vocea copilului…

Nu încape nici o îndoialǎ cǎ Moş Crǎciun este sensibil la vocea copiilor şi cǎ le aduce mii, sute de mii, milioane de jucǎrii, singura sa problemǎ fiind dacǎ… şi de procurǎ din China sau din manufacturile franceze.

Recent, vizitînd un magazin de jucǎrii, ministrul francez al redresǎrii economice, Arnaud Montebourg, le-a sugerat consumatorilor de pe teritoriul Hexagonului, şi  inclusiv lui Moş Crǎciun, sǎ cumpere mai degrabǎ produse autohtone pentru a le oferi sub formǎ de cadouri. Iatǎ ce a spus Arnaud Montebourg:

"Lansez un apel cǎtre compatrioţii noştri, examinaţi etichetele şi optaţi în consecinţǎ dacǎ puteţi, dacǎ dorţi, alegeţi, pentru voi, pentru copiii voştri, pentru adolescenţi produse purtînd marca fabricat în Franţa

Ştie el ce ştie, acest ministru. Perioada Crǎciunului este momentul comercial cel mai intens al anului. Iar potrivit unui Centru de cercetare în materie de reflexe ale consumatorilor, week-end-ul de dinaintea Crǎciunului înregistreazǎ recorduri de afluienţǎ, în magazine. Anul acesta, ziua recordurilor comerciale este sîmbǎtǎ 21 decembrie. Mai precis, 14 milioane de francezi sunt aşteptaţi sǎ ia cu asalt buticurile şi magazinele pentru a cheltui, spun aceiaşi specialişti, în medie cam 100 de euro. In total comercianţii vor înregistra un încasǎri de un 1 450 000 de euro. Ar fi absurd sǎ mai vorbim de crizǎ în aceste condiţii, mai ales cǎ anul acesta, spun tot observatorii fenomenului comercial, francezii vor cheltui pentru cadouri cu 7 la sutǎ mai mult decît anul trecut.

Sper sǎ mǎ credeţi pe cuvînt, vocea pe care tocmai aţi auzit-o este a lui Moş Crǎciun. Ei bine, da, Moş Crǎciun vorbeşte toate limbile comerciale ale pǎmîntului, sau mai bine spus toate limbile copiilor care aşteaptǎ cadouri, iar în francezǎ tradiţionala întrebare "aţi fost cuminţi, copii?" sunǎ cam aşa…

"Bine copiii, dacǎ aţi fost cuminţi, poatǎ cǎ în noaptea dinspre 24 spre 25 decembrie mǎ veţi vedea pe bolta cereascǎ cu sania mea trasǎ de reni", le-a mais spus Moş Crǎciun în francezǎ, la Paris, copiilor francezi şi francofoni. Sper ca aceastǎ înregistrare sǎ fie încǎ o dovadǎ convingǎtoare cǎ Moş Crǎciun existǎ. Iar o altǎ dovadǎ cǎ el existǎ este marele numǎr de scrisori pe care le primeşte. Cam opt milioane, nu e glumǎ, opt milioane de scrisori din toatǎ lumea adresate lui Moş Crǎciun, o afirmǎ Uniunea Poştalǎ Universalǎ cu sediul la Berna în Elveţia.   

Copiii care îi scriu lui Moş Crǎciun au şi o adresǎ favoritǎ, ei scrijelesc în general pe plic urmǎtoarele cuvinte: "Lui Moş Crǎciun, la Polul Nord". Pentru amatorii de statistici şi ierarhii, Franţa este pe primul loc în materie de scrisori adresate acestui faimos personaj (real cum spuneam şi universal, cum spuneam) pe locul al doilea situîndu-se Canada şi Statele Unite. Din Franţa i-au fost trimise, anul trecut, cam 1 700 000 de mii de scrisori, din Canada cam 1 350 000 de scrisori, din Statele Unite peste un milion, din Brazilia (în ciuda faptului cǎ în decembrie acolo este varǎ şi sunt 40 de grade la umbrǎ) cam 964 000 de scrisori, din Marea Britanie cam 800 000, din Spania cam 300 000 (la egalitate cu Germania)…

O întrebare acum, care ar merita un cadou pentru cine ştie sǎ rǎspundǎ: care oraş francez s-a autointitulat "capitalǎ a Crǎciunului"? Da, este vorba de oraşul Strasbourg, unde din 1570 de perpetueazǎ o frumoasǎ tradiţie, altfel spus oraşul amenajeazǎ o piaţǎ de Crǎciun devenitǎ celebrǎ. Ea atrage anual douǎ milioane de turişti, printre care, mai nou, numeroşi chinezi şi japonezi. Pe plan european, însǎ, ţara care este campionul absolut al pieţelor de Crǎciun rǎmîne Germania, urmatǎ de Anglia. 

Sǎ revenim însǎ la Paris unde duminica trecutǎ a avut loc o interesantǎ paradǎ: în jur de 300 de persoane acompaniate de cîini de toate rasele au defilat de la Terasa Trocadero pînǎ la Turnul Eiffel. Parisul a gǎzduit de fapt prima ediţie a unui operaţiuni nǎscutǎ în lumea anglo-saxonǎ şi care s enumeşte "Charrity walk". Organizatorii încearcǎ de fapt sǎ adune fonduri pentru a le oferi, pe 24 şi pe 25 decembrie, cîte o masǎ cît se poate de gustoasǎ animalelor abandonate, cam 60 000 în fiecare an, şi care rǎmîn apoi în grija statului şi a unor asociaţii caritabile. Dacǎ tot este Crǎciunul şi dacǎ tot oamenii petrec, de ce sǎ nu se bucure şi cei mai buni prieteni ai omului, cîinii şi pisicile, şi-au spus deci organizatorii acestui "Charrrity walk" de la Paris, care au defilat cum spuneam cu 500 de cîini şi cu pancarde pe care scria: "De Crǎciun, toţi avem dreptul la o masǎ bunǎ".

Inchei acest magazin festiv reluînd îndemnul ministrului francez al redresǎrii productive: cînd cumpǎraţi o jucǎrie sau un obiect destinat sǎ devinǎ cadou uitati-vǎ bine la etichetǎ dar şi la produs. Poliţia financiarǎ italianǎ, care ştie sǎ priveascǎ cum trebuie, a descoperit, de exemplu, în aceastǎ perioadǎ, 4 milioane de jucǎrii şi produse cosmetice contrafǎcute. 56 000 de jucǎrii fuseserǎ plasate pe piaţǎ sub marca Disney, dar nu erau Disney. 567 000 de produse cosmetice conţineau produse toxice iar 440 000 de ghirlande şi alte obiecte destinate decorǎrii brazilor de Crǎciun nu corespundeau normelor elementare şi riscau sǎ ia foc. Sǎrbǎtoarea Crǎciunului şi simbolistica sa nu înseamnǎ automat cǎ şi bunǎ credinţǎ din partea unor fabricanţi şi comercianţi triumfǎ

Deseori cu cadouri mai puţine dar cu mai mult suflet şi umanitate sǎrbǎtoarea Crǎciunului devine infinit mai frumoasǎ.

 
Moş Crǎciun existǎ, a fost vǎzut la Paris!