Votul diasporei: semnificaţii şi mesaje

Votul diasporei are o semnificaţie politicǎ, mediaticǎ şi emoţionalǎ fǎrǎ precedent, în contextual prezidenţialelor de pe 16 noiembrie. Mobilizarea zecilor de mii de români din strǎinǎtatate, nemulţumiţi de condiţiile în care au fost obligaţi sǎ voteze, a creat o undǎ de şoc cu efecte evidente asupra electoratului din România.

Ziua de 16 noiembrie va rǎmîne una memorabilǎ pentru istoria democraţiei româneşti, întrucît mii de oameni au votat în condiţii umilitoare, nedemne pentru o ţarǎ care face parte din Uniunea Europeanǎ. La Paris trǎiesc multe comunitǎţi strǎine, unele la fel de numeroase precum cea româneascǎ, sau chiar mai numeroase. Aceste comunitǎţi, cǎ este vorba de polonezi, de portughezi, de armeni, de tunisieni sau de senegalezi, voteazǎ şi ele în contextul multor scrutinuri naţionale. Personal însǎ n-am asistat niciodatǎ, în faţa altor ambasade, la scene de genul celor petrecute în faţa Ambasadei României. Si nici nu am auzit ca alte scrutinuri organizate la Paris pentru strǎini sǎ fi provocat atîtea nemulţumiri şi un sentiment de umilinţǎ atît de puternic.

Românii din diasporǎ s-au simţi desconsideraţi şi dispreţuiţi de cǎtre autoritǎţi, chiar pedepsiţi într-un fel întrucît îşi duc viaţa înafara hotarelor ţǎrii. E ca şi cum cineva le-ar fi spus "a, vreţi democraţie, pǎi atunci staţi la coadǎ, ca sǎ simţiţi pe pielea voastrǎ ce înseamnǎ libertatea". Românii plecaţi la muncǎ în strǎinǎtate, care înghit uneori multǎ umilinţǎ prin muncile prost plǎtite pe care sunt obligaţi sǎ le accepte, nu mai vor însǎ sǎ fie trataţi şi de autoritǎţile române ca nişte "cantitǎţi neglijabile". Pentru majoritatea acestor oameni, plecarea din România în cǎutarea unui loc de muncǎ reprezintǎ un sacrificiu. Ori, ei sunt dispuşi sǎ facǎ acest sacrificiu cu o condiţie, ca el sǎ aibǎ un sens, altfel spus ca ţara lor sǎ evolueze, ca statul de drept sǎ poatǎ fi consolidat, ca justiţia sǎ poatǎ acţiona în deplinǎ autonomie, ca omul sǎ fie respectat de autoritǎţi.

Aş spune cǎ am resimţit, în atitudinea acestor români care au stat cîte nouǎ ore în faţa Ambasadei României pentru a putea vota, o mare combativitate dar şi o mare îngrijorare. Combativitatea vine din faptul cǎ ei au în faţa lor, mai în toate ţǎrile occidentale unde trǎiesc, un model social care funcţioneazǎ şi pe care l-ar dori cît mai repede adoptat şi în România. Ingrijorarea vine din faptul cǎ în România au trecut 25 de ani de cînd se tot construieşte democraţia iar aceasta este departe de a aduce cu ea şi civilizaţie, şi bunǎstare, şi demnitate umanǎ, şi onestitate.

In mobilizarea masivǎ la vot a diasporei mai vǎd însǎ un semn de maturitate democraticǎ, de încredere în democraţie. Mai ales într-un moment cînd în Europa suflǎ un vînt rece şi totalitar dinspre Moscova, cînd o ţarǎ ca Ungaria regreseazǎ în materie de apǎrare a valorilor europene, iar Ucraina este într-un rǎzboi cu multe incertitudini la orizont.

Aş vrea sǎ revin însǎ la atmosfera de ieri din faţa Ambasadei unde s-a produs de fapt un fenomen uluitor, de solidaritate umanǎ şi de transformare a aşteptǎrii într-un forum politic improvizat. Pentru cǎ oamenii care au stat la coadǎ cîte şase sau şapte sau opt sau chiar nouǎ ore, nu au aşteptat tǎcuţi, au stat de vorbǎ unii cu alţii, au comentat împreunǎ situaţia şi viaţa politicǎ din România, şi-au împǎrtǎşit impresii sau chiar necazurile… Un fel de agorǎ amintind de vechea democraţie greacǎ s-a constituit pe rue Saint Dominique şi pe Avenue Bosquet, unde spiritele s-au încins uneori, dar unde a triumfat de fapt une extraordinar spirit civic.

Mesajul acestor oameni cǎtre clasa politicǎ româneascǎ este clar şi ferm: ei vor ca România sǎ scape o datǎ pentru totdeauna de blestemul formei fǎrǎ fond şi sǎ adopte în mod ireversibil valorile la care au visat atîtea generaţii de români. Votul de ieri mai este însǎ şi un avertisment adresat clasei politice româneşti. E ca şi cum i s-ar spune: ori vǎ modificaţi profund comportamentul, ori lǎsaţi locul altora.