Europa sub presiunea fluxului migrator

25-frontex1-individuell-0.jpg

crdeit foto: europa-links.eu

Europa, confruntatǎ cu o presiune migratorie fǎrǎ precedent, se vede obligatǎ sǎ-şi revizuiascǎ regulile de primire şi tratare a imigranţilor şi refugiaţilor. La acest subiect reflecteazǎ miniştrii de interne ai celor 28 reuniţi la Luxemburg, iar miercuri 9 octombrie este aşteptat pe insula Lampedusa preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso. O vizitǎ cu încǎrcǎturǎ simbolicǎ, aşa cum insula italianǎ Lampedusa simbolizeazǎ acum eşecul politicii europene în faţa fluxului de imigranţi.

Este ciudat cum Europa are nevoie uneori de cîte o dramǎ umanǎ rǎscolitoare pentru a se trezi din letargie şi a înţelege cǎ trebuie sǎ fie mai sensibilǎ la  nefericirile lumii. Acum, dupǎ ce s-a scufundat în apele Mediteranei un vas plin cu emigranţi din care peste 200 s-au înecat, Uniunea Europeanǎ face o dublǎ descoperire: pe de o parte cǎ este depǎşitǎ de amploarea fluxului migratoriu, şi pe de altǎ parte cǎ în ochii a milioane de africani ea echivaleazǎ cu Paradisul. Un tînǎr din Eritreea, care a supravieţuit naufragiului de joia trecutǎ, declara urmǎtoarele: "în ţara mea, unde risc sǎ fiu înrolat şi menţinut în armatǎ pînǎ la vîrsta de 40 de ani, nu am nici un viitor". Milioane de alţi oameni din Africa, din spaţiul musulman sau din cel magrebin gîndesc de fapt la fel şi considerǎ cǎ meritǎ sǎ-şi rişte viaţa pentru a ajunge în Europa. In 2012, au cerut azil politic în Europa 330 000 de strǎini. Germania, Franţa, Suedia, Marea Britanie şi Belgia au înregistrat 70 la sutǎ din toate aceste cereri de azil.

Faţǎ de Germania, care a înregistrat peste 77 000 de cereri, sau Franţa, care a înregistrat peste 60 000, Italia nu este ţara cea mai solicitatǎ. Deşi în largul coastelor ei se produc multe drame legate de traversǎrile ilegale, anul trecut ea a înregistrat doar 12 000 de cereri de azil.

Iatǎ un motiv pentru care unii responsabili politici europeni cer modificarea aşa-numitelor acorduri de la Dublin, prin care se stipuleazǎ cǎ prima ţarǎ europeanǎ în care ajunge un imigrant este şi cea obligatǎ sǎ-i examineze cerea de azil. Dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, 24 se opun însǎ modificǎrii acestor reguli. Iar principalul motiv este legat de afirmarea tot mai puternicǎ în peisajul politic a mişcǎrilor populiste şi anti-europene.

Pentru moment viziunea europenilor în privinţa fluxului mingratoriu este pusǎ sub semnul urgenţei: cea ce se impune imediat este o vastǎ operaţiune de "securitate şi salvare" în Mediterana. Aceasta este cel puţin opinia comisarului european însǎrcinat cu afacerile interne, Cécilia Malström. Responsabila europeanǎ mai cere alocarea unor mijloace corespunzǎtoare în favoarea agenţiei de supraveghere a frontierelor, Frontex. Pe fond de crizǎ, agenţia şi-a vǎzut bugetul redus de la 118 milioane de euro la 85 de milioane de euro.

Italia, Malta, Grecia, Cipru, Bulgaria şi Spania sunt principalele porţi de intrare în Europa a oameni disperaţi care trec prin Turcia, Egipt, Libia sau Tunisia.

In secret, unii responsabili europeni îl regretǎ pe Muammar Gaddafi care, de bine de rǎu, împiedica fluxul migrator prin ţara sa, ori, de la prǎbuşirea regimului sǎu Libia a devenit unul din coridoarele privilegiate ale refugiaţilor dar şi ale traficanţilor de carne vie. 

Cotidianul Le Monde considerǎ cǎ Europa este "imobilǎ" în faţa fluxului de refugiaţi. Iar oamenii politici nu îndrǎznesc sǎ lanseze apeluri la mai multǎ generozitate de teamǎ sǎ nu fie sancţionaţi de electoratul din ţǎrile lor.

Problemele la garniţele Europei nu fac însǎ decît sǎ se acumuleze. Din Siria, de exemplu, pleacǎ zilnic între 3000 şi 5000 de persoane. Multe dintre acestea bat acum la porţile Europei, a unei Europe care nu a ştiut sǎ intervinǎ la timp pentru ca Siria sǎ nu se prǎbuşeascǎ în haosul rǎzboiului civil. Germania s-a arǎtat pînǎ acum cea mai generoasǎ cu refugiaţii sirieni şi a primit pe teritoriul ei 12 000 de persoane. Franţa, deocamdatǎ, a primit doar 3000 de sirieni.

Oricît de larg deschise ar fi însǎ braţele Europei pentru mizeria şi nefericirile lumii, fluxurile migratorii masive nu sunt o soluţie. In perspectivǎ, numai pacificarea zonelor de conflict din Magreb şi Africa, precum şi lansarea unor programme de dezvoltare pot fi soluţii durabile. Aceste obiective sunt însǎ un şantier care riscǎ sǎ dureze timp de decenii, ele ţin de viitorul îndepǎrtat, ori, pînǎ atunci, oamenii încearcǎ sǎ-şi poatǎ construi o viaţǎ mai bunǎ în viitorul imediat.