Franţa încearcǎ sǎ constituie o coaliţie în vederea unei intervenţii în Libia

libya-tripoli.jpg

Tripoli, LIbia, credit foto: france24

In timp ce Statele Unite au iniţiativa în vederea constituirii unei coaliţii internaţionale pentru combaterea Statului Islamic din Irak şi Levant, Franţa încearcǎ sǎ mobilizeze comunitatea internaţionalǎ în cazul Libiei. Ministrul francez al apǎrǎrii lanseazǎ un nou semnal de alarmǎ în legǎturǎ cu situaţia gravǎ din aceastǎ ţarǎ în care islamiştii îşi extend controlul iar grupurile teroriste se multiplicǎ.

Cu siguranţǎ cǎ nici Parisul şi nici Londra, cînd au decis, cu consimţǎmîntul Statelor Unite, sǎ bombardeze în 2011, trupele preşedintelui Muammar Gaddafi, nu şi-au imaginat cǎ dupǎ cǎderea acestuia situaţia din Libia ar putea deveni atît de catastrofalǎ. Si probabil cǎ nici filozoful francez Bernard-Henri Lévy, cel care s-a dus primul sǎ ia legǎtura cu rebelii şi l-a convis pe preşedintele de atunci al Franţei Nicolas Sarkozy sǎ intervinǎ, nici el probabil nu a mers atît de departe cu imaginaţia încît sǎ-şi spunǎ cǎ dupǎ rǎul incarnat de Gaddafi ar putea urma un rǎu şi mai mare.

Pentru Europa, în orice caz, pericolul este mai mare acum decît pe vremea lui Gaddafi, care, nu încape îndoialǎ, a fost un dictator oribil. Ironia sorţii este însǎ cǎ haosul poate provoca uneori nenorociri mai mari decît dictaturile cinice. In prezent Libia este puternic fragmentatǎ, armele circulǎ din abundenţǎ, islamiştii cîştigǎ teren, guvernul legitim nu mai controleazǎ nimic şi a pǎrǎsit capitala, grupurile teroriste legate de Al-Qaida şi-au gǎsit în Libia noi baze şi un vast teren de recrutare, iar ţǎrmul libian a fost luat cu asalt de candidaţii la emigrare din întreaga Africǎ, destinaţia lor fiind bineînţeles Europa.

Dupǎ cum aratǎ cotidianul Le Figaro, dezastrul libian este atît mare încît depǎşeşte capacitatea de acţiune a dispozitivului militar francez din Africa. Ministrul francez al apǎrǎrii, Jean-Yves Le Drian urma sǎ se consulte, la Milano, cu colegii sǎi din ţǎrile Uniunii Europene pentru a relansa mobilizarea în privinţa Libiei. In regiune, Emiratele Arabe Unite şi Algeria, îngrijorate de pericolul jihadist, sunt dispuse sǎ contribuie la o operaţiune de "normalizare" a situaţiei în aceastǎ ţarǎ. Intr-un interviu acordat tot cotidianului Le Figaro, ministrul francez al apǎrǎrii îşi exprimǎ temerea cǎ jihadismul este pe cale sǎ realizeze o veritabilǎ joncţiune pe teritoriile mai multor ţǎri: Irak, Siria, Libia, Niger, precum şi în toatǎ zona numitǎ a Sahelului.

Occidentul a crezut de fapt, cu naivitate, cǎ organizarea de alegeri libere va rezolva problemele în Libia. El s-a înşelat încǎ o datǎ, şi vede acum mişcarea Fraţilor Musulmani se declarǎ absolut dispusǎ sǎ joace jocul democraţiei, fiind de altfel sigurǎ, cum a fost cazul în Egipt, cǎ urnele o vor putea aduce în mod "natural" la putere.

In altǎ ordine de idei, este dificil de imaginat ce rol ar putea avea în scenariul "normalizǎrii" situaţiei cei un milion de libieni care l-au susţinut pe Gaddafi şi care s-au refugiat în Egipt. Occidentalii mai descoperǎ deasmenea cǎ grupurile rebele pe care le-a înarmat masiv pentru a-l da jos pe Gaddafi nu au depus niciodatǎ armele, ceea ce a creat apariţia unor clanuri şi a unor zone tribale unde diferitele miliţii bine înarmate îşi impun autoritatea. In general este mai simplu de doborît un dictator, dupǎ cum s-a vǎzut în Libia, decît de reconstruit o ţarǎ şi de adoptat un sistem democratic. Lupta împotriva lui Gaddafi a durat cîteva luni. Reconstruirea Libiei şi ancorarea sa în spaţiul democraţiei şi al statului de drept ar putea dura cîteva decenii. Poate cǎ acum un filozof precum Bernard-Henri Lévy ar trebui sǎ vinǎ cu idei, dar cu siguranţǎ cǎ din punct de vedere mediatic un astfel de exerciţiu este mai puţin interesant decît postura de apǎrǎtor al celor opresaţi.