Pelerinaj la Memorialul de la "Ground zero"

La New York, pe locul unde s-au aflat cele douǎ turnuri distruse pe 11 septembrie 2001 a fost construit un Memorial. Un muzeu al atentatelor de pe 11 septembrie poate fi de asemenea vizitat. Matei, te-ai aflat în vara aceasta la New York şi ai fost şi tu, ca şi alte zeci de mii de persoane, în pelerinaj la locul cǎruia i se mai spune "Ground zero".

Un pelerinaj pus sub semnul emoţiei, iar primul lucru care m-a marcat, la sfîrşitul lunii august cînd m-am dus sǎ vǎd Memorialul, a fost marele numǎr de vizitatori. Oamenii plǎtesc un bilet de intrare (doar pentru rudele victimelor accesul este gratuit) şi pǎtrund întîi în muzeul atentatelor, care se aflǎ deocmadatǎ instalat provizoriu într-un imobil de lîngǎ "Ground zero".

Acest parcurs se face într-o atmosferǎ de linişte şi reculegere. Sunt expuse numeroase fotografii fǎcute în acea zi fatidicǎ, mǎrturii scrise, precum şi obiecte care au o imensǎ încǎrcǎturǎ simbolicǎ. Imposibil sǎ nu rǎmîi cu inima strînsǎ cînd vezi, de exemplu, un hublou de avion, cules dintre dǎrîmǎturile celor douǎ turnuri, sau un iepuraş din pluş care a aparţinut unui copil…

Sunt expuse, deasemenea, fotografiile unui mare numǎr de victime, poate peste o mie de chipuri. Si aceste fotografii m-au impresionat în primul rînd pentru cǎ aceşti oameni apar… surîzǎtori şi destinşi. Pentru cǎ oamenii surîd atunci cînd se fotografiazǎ, acest lucru îl ştim cu toţii. Numai ca la Memorialul de la World Trade Center ai un şoc pentru cǎ îţi spui: "aceşti oameni care surîd au murit de fapt în condiţii îngrozitoare". Am remarcat de altfel cǎ pe bǎncile şi pe scaunele din încǎperile muzeului sunt puse din loc în loc cutii cu batiste din hîrtie, şi nu puţini sunt cei care terminǎ acest parcurs cu lacrimi pe faţǎ.

Deşi spaţiul pe care îl numim World Trade Center este în continuare un imens şantier, se poate vizita parcul cu cele douǎ bazine care au fost plasate chiar pe locurile unde se aflau cele douǎ turnuri. Cîteva sute de arbori plantaţi ca nişte gardieni tǎcuţi conferǎ o mare solemnitate locului. Iar cele douǎ bazine adînci în care se prǎbuşesc continuu cascade de apǎ au o puternicǎ forţǎ metaforicǎ. Cele douǎ bazine marcheazǎ, cum spuneam, locurile pe care s-au aflat cele douǎ turnuri, dar ele reprezintǎ în acelaşi timp prǎbuşirea în neant, cǎderea în abis. Pe de altǎ parte, apa este un simbol al vieţii şi al regenerǎrii. Sigur, în prezent numai memoria poate fi întreţinutǎ şi regeneratǎ,  de altfel jur împrejurul celor douǎ bazine sunt gravate numele celor 3000 de victime, de 90 de naţionalitǎţi diferite.

Vizitînd acest Memorial mi-am spus cǎ el este un teribil act de acuzaţie adus terorismului, şi cǎ din toate punctele de vedere ideologia celor care au organizat atentatul este condamnatǎ de umanitate. Oraşul New York este un veritabil amestec uman, un "melting pot" cum se spune. La fel era şi compoziţia celor veniţi în pelerinaj la acest Memorial, oameni din toate ţǎrile se aflau acolo alǎturi de americani veniţi din toate zonele Statelor Unite.