Douǎ guverne rivale în Libia: spectrul haosului şi al divizunii

Dupǎ Siria şi Irak, haosul riscǎ sǎ se instaleze şi în Libia unde islamiştii au intenţia de a constitui un al doilea guvern, în paralel cu cel recunoscut pe plan internaţional. Situaţia din aceastǎ ţarǎ se complicǎ şi pe fondul unei intervenţii militare a Emiratelor Arabe Unite care au efectuat raiduri aeriene împotriva miliţiilor islamiste.

Haosul este fǎrǎ îndoialǎ contagios, iar "somalizarea" acestei ţǎri se acentueazǎ. Haosul ameninţǎ însǎ Libia din 2011, cînd a cǎzut regimul Ghaddafi în urma unei rebeliuni sprijinitǎ de occidentali. Tranziţia democraticǎ în aceastǎ ţarǎ pare compromisǎ de diviziunile interne, iar islamiştii, care controleazǎ în prezent mai multe poziţii strategice printre care aeroportul de la Tripoli, funcţioneazǎ deja ca un stat în stat.

De notat cǎ guvernul provizoriu precum şi Parlamentul au pǎrǎsit capitala, pentru a nu se expune miliţiilor islamiste, şi s-au instalat la 1600 de kilometri la est de Tripoli, la Tobruk. Este greu de imaginat cǎ douǎ instituţii care reprezintǎ autoritatea şi legitimitatea ar putea efectiv sǎ conducǎ ţara în aceste condiţii, prin abandonarea unui loc simbolic cum este capitala.

Occidentalii mai sunt însǎ neliniştiţi şi de intervenţia Emiratelor Arabe Unite în Libia, prin raiduri aeriene îndreptate împotriva miliţiilor islamiste. Intr-un comunicat comun, mai multe capitale occidentale, printre care Washington, Paris şi Londra, condamnǎ aceste "interferenţe exterioare de naturǎ sǎ exacerbeze diviziunile deja existente".

In ce-i priveşte pe islamiştii libieni, ei militeazǎ pentru crearea unui stat islamic, dar se distanţeazǎ în acelaşi timp de jihadiştii care îşi extind controlul în Irak şi Siria. Ansar Asharia şi Fajr Libia sunt principalele formaţiuni islamiste libiene, dar pe care Parlamentul le-a declarat organizaţii teroriste. Prima dintre ele, care controleazǎ în proporţie de 80 la sutǎ oraşul Benghazi, este acuzatǎ de Washington cǎ ar fi declanşat atacul din 2012 împotriva misiunii diplomatice americane din Benghazi  cînd a fost ucis ambasadorul Statelor Unite şi alţi trei americani.