Marele atelier al Sudului

Douǎ expoziţii organizate în sudul Franţei, una la Aix-en-Provence şi alta la Marsilia, îşi propun sǎ evoce fascinaţia exercitatǎ de zona Mediteranei asupra pictorilor şi artiştilor plastici francezi şi strǎini, începînd cu cea de-a doua jumǎtate a secolului al XIX-lea. “Le grand atelier du midi” (Marele atelier al sudului) – este titlul generic sub care sunt prezentate cele douǎ expoziţii, evenimente culturale majore legate de faptul cǎ Provenţa şi Marsilia beneficiazǎ anul acesta de statutul de “capitale culturale europene”.

Descoperirea Sudului (sau “Le Midi” – cum spun francezii) de cǎtre artişti este o poveste fascinantǎ şi ascunde în ea întreaga genezǎ a artei moderne. Unul dintre pǎrinţii cubismului şi ai artei modrne în general, Paul Cézanne, este de altfel nǎscut în sudul Franţei, la Aix-en-Provence. El ştia ce înseamnǎ lumina specialǎ a Provenţei şi mai ales paleta de culori care i se oferǎ ochiului în aceastǎ regiune a Franţei, motiv pentru care a evitat Parisul şi a preferat sǎ picteze la el acasǎ. Pe urmele lui Cézanne, dar mai ales în cǎutarea acestei “lumini” proverbiale a sudului, numeroşi artişti au început, de la jumǎtatea secolului al XIX-lea, sǎ facǎ pelerinaje culturale şi de iniţiere cromaticǎ în sudul Franţei. In 1854 pictorul Gustave Courbet este un deschizǎtor de drumuri. Obişnuit cu peisajele regiunii pariziene, ale Normandiei sau ale zonelor muntoase, descoperitea Provenţei îi dǎ o senzaţie de ameţealǎ. Unul din tablourile sale, pictat pe malul Mediteranei, nu departe de Montpellier, este considerat drept un fel de “certificat de naştere” al acestui nou mit care urma sǎ devinǎ Sudul. Gustave Courbet s-a pictat de fapt pe sine însuşi, mic şi insignifiant, în faţa unei mǎri enorme – Marea Mediteranǎ – salutînd-o cu pǎlǎria ridicatǎ.

Acest tablou, alǎturi de numeroase altele pe care artiştii epocii le-au pictat în sudul Franţei, pot fi vǎzute acum în cadrul celor douǎ expoziţii organizate la Aix-en-Provence şi Marsilia. Van Gogh, Gauguin, Monet, Renoir, mai tîrziu Matisse, Derain, Chagall şi Picasso, au iubit cu pasiune acest ţǎrm al Mediteranei pe care l-au explorat sistematic, în special între oraşul Sète, situat spre graniţa cu Spania, şi oraşul Menton, situat lîngǎ graniţa italianǎ.

Dacǎ iniţial Sudul i-a fascinat prin peisajele sale, ulterior acest Sud a devenit un laborator pentru arta modernǎ. George Braque scria în 1907, dupǎ revelaţia unor cǎlǎtorii în Sud: “Nu mai am nevoie de soare, port lumina cu mine”. Cînd, în 1892, Paul Signac a descoperit oraşul Saint-Tropez, a exclamat: “Am aici surse de inspiraţie pentru toatǎ viaţa. Am descoperit fericirea”.

Nu trebuie uitat însǎ şi faptul cǎ sudul Franţei a devenit abordabil la sfîrşitul secolului al XIX-lea datoritǎ dezvoltǎrii transportului pe calea feratǎ. Dupǎ primul rǎzboi mondial, Coasta de Azur devine o destinaţie turisticǎ la modǎ. Potrivit statisticilor, în anii 1929-1930 în jur de 300 000 de persoane se delectau pe plajele acestei regiuni, unde oraşe precum Nisa, Cannes sau Monte-Carlo devin destinaţiile favorite.

Numeroşi artişti decid chiar sǎ-şi prelungeascǎ sejururile în Sudul Franţei unde închiriazǎ ateliere sau îşi cumpǎrǎ vile şi case. August Renoir se instaleazǎ la Cagnes, lîngǎ Antibes, Paul Signac la Saint-Tropez, Henri Matisse la Nisa...

Dupǎ valul impresionist, sudul devine teritoriul de predilecţie al foviştilor, al cubiştilor şi al expresioniştilor, dar şi al multor sculptori precum Aristide Maillol.

Picasso descoperǎ potenţialul uluitor al ceramicii la Vallauris, şi lucreazǎ apoi la Antibes unde existǎ în prezent şi un muzeul care reuneşte vasele şi obiectele de ceramicǎ realizate şi pictate de el. Raoul Dufy, nǎscut în Normandia, nu se mai dezlipeşte în ultima parte a vieţii sale de ţǎrmul Mediteranei, unde, în oraşul Martigues, nu departe de Marsilia, poate fi vizitatǎ în aceste zile o expoziţie care îi omagiazǎ întreaga creaţie.

In anii sumbri care au precedat al doilea rǎzboi mondial, în timp ce fascismul devenea tot mai ameninţǎtor, mulţi artişti germani sau originari din Europa centralǎ s-au refugiat în sudul Franţei, precum Otto Dix sau Max Beckmann. 

Dupǎ cea de-a doua conflagraţie mondialǎ sudul Franţei a continuat sǎ fie luat cu asalt de artişti şi de proprietari de galerii care au format treptat adevǎrate “colonii”. Cine viziteazǎ astǎzi oraşele Saint-Remy-de-Provence, nu departe de Avignon, sau Saint-Paul de Vence, nu departe de Nisa, rǎmîne uluit de densitatea atelierelor de artişti apǎrute în ultimii 20 sau 30 de ani în aceste localitǎţi. Pentru mulţi, motivaţia principalǎ este ceea ce spunea Matisse cînd a decis sǎ se instaleze la Nisa: “Cînd am înţeles cǎ în fiecare dimineaţǎ voi revedea aceastǎ luminǎ, nu mi-a venit sǎ cred cǎ mi-am gǎsit fericirea”.