Spectrul rǎzboiului civil în Libia

In Libia, care aşteaptǎ pe 20 iulie rezultatele alegerilor legislative organizate pe 25 iunie, luptele dintre diverse miliţii rivale au crescut în intensitate iar autoritǎţile de la Tripoli cer ajutorul unei forţe internaţionale. Comunitatea internaţionalǎ încearcǎ sǎ se mobilizeze pentru evitarea unui rǎzboi civil în aceastǎ ţarǎ.

Vaste pǎrţi din Nordul Africii precum şi din zona Orientului apropiat şi mijlociu sunt în prezent cuprinse de o febrǎ a violenţei pe fond de conflicte complicate, rǎzboaie civile şi religioase, ofensive ale islamismului radical şi revendicǎri identitare. Siria, Irakul, zonele  locuite de kurzi, Libia, ca sǎ nu mai vorbim de Liban şi de Gaza, se aflǎ într-un fel de cerc vicios al violenţei, iar undele de şoc reciproce alimenteazǎ alte violenţe în Mali, Republica Centraficanǎ, Niger, Sudan…

Libia este o verigǎ slabǎ în acest lanţ de cauze şi efecte, pentru cǎ ţara nu şi-a revenit încǎ de la rǎsturnarea, în 2011, a dictatorului Muammar Gaddafi. In sînul autoritǎţii statale existǎ un curent islamist care se exprimǎ pe teren prin miliţii bine înarmate şi ofesive. De mai multe ori ele au încercat sǎ preia controlul unor puncte strategice sau cu încǎrcǎturǎ simbolicǎ. Mai nou, luptele s-au dat în jurul aeroportului de la Tripoli, în faţa islamiştilor aflîndu-se alte miliţii, emanaţie a taberei liberale. Potrivit comentatorilor avizaţi, tabǎra liberalǎ ar fi şi cea care a cîştigat legislativele din Libia. Iatǎ însǎ cǎ în aşteptarea rezultatelor islamiştii se agitǎ pe teren.

Parisul examineazǎ în prezent cererea autoritǎţilor de la Tripoli de trimitere a unei forţe internaţionale pe teren, pe un teren minat însǎ şi într-o ţarǎ care s-a fragmentat. Occidentalii au fost deseori acuzaţi cǎ au abandonat Libia dupǎ ce au ajutat-o sǎ se debaraseze de Gaddafi. Libia avea nevoie de o încadrare occidentalǎ în vederea unei redresǎri economice şi a reconstruirii sale politice şi administrative. Singura veste bunǎ care vine însǎ din Libia este aceea cǎ producţia de petrol a început sǎ creascǎ în ciuda violenţelor persistente. Libia produce în prezent 600 000 de barili de petrol pe zi, dar este încǎ departe de ritmul normal, din vremea lui Gaddafi, de un milion de barili pe zi.