Romii şi imaginea României

musique.jpg

credit foto: lyoncapitale.fr

Intr-o depeşǎ a Agenţiei France Presse se aratǎ cǎ relaţiile dintre Franţa şi România au cunoscut o perioadǎ de “turbulenţe”, mai ales în vara anului 2010 cînd preşedintele de atunci, Nicolas Sarkozy, a lansat o politicǎ de expulzare a romilor spre ţǎrile lor de origine. In prezent, Franţa şi România doresc sǎ defineascǎ bazele unui parteneriat pentru urmǎtorii cinci ani, într-un moment cînd Franţa este al treilea partener comercial al României, dupǎ Germania şi Italia. In presa românǎ sunt deseori formulate interogaţii în legǎturǎ cu aşa-zisa “imagine” nu tocmai favorabilǎ pe care o are România în presa francezǎ. Sǎ fie oare numai romii români de vinǎ pentru aceastǎ imagine nu tocmai extraordinarǎ?

Nicidecum. Dacǎ ar fi sǎ reluǎm filmul evenimentelor care i-au impresionat foarte mult pe francezi în ultimii 25 de ani, ar trebui sǎ începem cu Ceauşescu. Politica acestuia de sistematizare a satelor a provocat, înainte de cǎderea comunismului, un veritabil şoc în Franţa, unde au fost de altfel create atunci numeroase asociaţii pentru “salvarea satelor româneşti”. Dacǎ România a avut o imagine negativǎ atunci, faptul s-a datorat regimului încarnat de cuplul Elena şi Nicolae Ceauşescu. Revoluţia românǎ a provocat un alt şoc, pozitiv. In focul evenimentelor din decembrie 1989 francezii au descoperit lucruri uluitoare, şi anume cǎ românii sunt curajoşi, cǎ mulţi dintre ei vorbesc franceza, cǎ se simt foarte legaţi, cultural vorbind, de Franţa. Aş spune cǎ raporturile mediatice dintre România şi Franţa au fost ca duşurile scoţiene, unul cald şi unul rece. Publicul francez a “încasat”, în contextul evenimentelor din decembrie 1989, mai multe duşuri reci, cum au fost falsele revelaţii legate de groapa comunǎ de la Timişoara sau procesul cuplului Ceauşescu. 

Mai tîrziu oamenii politici români, şi nu romii, sunt cei care au fost responsabili de “proasta imagine a României” în presa francezǎ. “Mineriadele” sunt doar un exemplu, deşi în urmǎ cu puţin timp nici domnul Ponta nu a fost aclamat de presa francezǎ pe fondul conflictului de putere dintre el şi preşedintele Bǎsescu.

Treptat, însǎ, romii români au devenit tot mai “vizibili” la Paris şi în multe oraşe franceze, iar asupra lor s-a produs o focalizare aş spune obsesivǎ. Si aceasta în circumstanţe care nu sunt de naturǎ sǎ favorizeze imaginea României. Taberele ilegale ale romilor români nu sunt, trebuie recunoscut, de naturǎ sǎ încînte ochiul (spre deosebire, aş spune, de cum aratǎ campamentele romilor francezi, care trǎiesc cît se poate de corect în rulote mari echipate cu tot ce trebuie). Reportajele şi polemicile legate de aceastǎ problemǎ se rǎsfrîng negativ asupra Bucureştiului.

Nu este însǎ cazul cu “muzicanţii” de origine românǎ. In fiecare zi, în metrourile pariziene, mai ales pe traseele turistice, mii de cǎlǎtori sau de turişti au parte de cîte o prestaţie muzicalǎ: romii români încearcǎ sǎ cîştige un ban în felul acesta iar uneori sunt rǎsplǎtiţi nu numai cu cîteva monede ci şi cu aplauze. Personal am fost martor, pe linia trenului expres regional care merge spre Versailles, şi pe care îl iau zilnic ca sǎ ajung aici la RFI, la astfel de momente. Altfel spus cînd grupuri de turişti, francezi dar mai ales strǎini, au aplaudat cîte un acordeonist sau violonist rom pentru... calitatea şi tonicitatea momentului muzical furnizat. De prin 1991 sau 1992 îi vǎd pe aceşti “muzicanţi” şi artişti improvizaţi în metrourile patiziene, unde sunt de fapt toleraţi.

Mai grav mi se pare însǎ faptul cǎ deseori familii de romi îşi exhibǎ copiii pentru a provoca mila publicǎ. Cînd îi vǎd pe aceşti oameni cerşind cu copiii lor, uneori cu bebeluşi, în faţa unor supermarketuri sau în alte locuri publice, simt efectiv o strîngere de inimǎ...

In ce priveşte actele de delicvenţǎ comise de romii de origine românǎ, ele au provocat uneori forme de exasperare care au amplificat de fapt imaginea negativǎ care se rǎsfrînge asupra României. Mi s-a întîmplat acum vreo doi ani, în timp ce tocmai urcam într-un tren care pleca spre sudul Franţei, sǎ aud urmǎtorul avertisment transmis prin difuzorul gǎrii: “atenţie, atenţie, hoaţe românce opereazǎ pe peroane”. Nu cred, personal, cǎ funcţionarul care a comis aceastǎ gafǎ era rasist sau cǎ avea ceva cu România sau cu romii din România. In mod normal el ar fi trebuit sǎ spunǎ “atenţie, hoţi de buzunare opereazǎ în sectorul gǎrii”. Omul avea însǎ în el o anumitǎ exasperare, probabil cǎ anumite fapte se repetau destul de des în respectiva gara, de unde şi precipitarea lui de a preciza cǎ “hoaţele” sunt românce. Privind în jur m-am simţit aproape vizat eu însumi, dar în acelaşi timp mi-a fǎcut plǎcere sǎ vǎd cum imediat mai mulţi francezi au fǎcut comentarii critice la adresa funcţionrului respectiv... “Il n’a pas le droit de dire qu’elles sont roumaines” am auzit imediat. Sigur, el nu avea dreptul sǎ spunǎ cǎ fetele respective erau românce.

Din pǎcate, de o vreme se fac aluzii la romii români sau la “copiii delicvenţi originari din ţǎrile de est” şi în contextul altor “dosare” a cǎror mediatizare este în creştere. Cotidianul Le Monde cu data de 11 iulie se ocupǎ pe o paginǎ de problema agresiunilor tot mai frecvente comise la Paris împotriva turiştilor chinzi. Aceştia au devenit nişte ţinte privilegiate întrucît au obiceiul de a plǎti în lichid şi au deci asupra lor sume importante de bani. Uneori ei sunt agresaţi şi furaţi chiar înainte de a ajunge la Paris, altfel spus fie la aeroport fie în drum spre capitalǎ. Evident, Le Monde nu spune cine sunt agresorii şi dacǎ printre ei se aflǎ şi români sau romi români, dar evocǎ existenţa, citez, “a unor fete şi bǎieţi veniţi din Europa de rǎsǎrit şi care sunt sub influienţa unor reţele criminale”.

Marea problemǎ mi se pare acum, în Franţa, aceastǎ legǎturǎ automatǎ care se face, dupǎ atîţiea ani de mediatizare negativǎ şi de modestǎ contribuţie a Europei în favoarea romilor, între termenul delicvenţǎ şi cel de rom.