Europa dispusǎ sǎ facǎ tot posibilul pentru evitarea unui rǎzboi civil în Egipt

egypte-morts.jpg

credit foto: franceinfo.fr

Violenţele din Egipt, unde peste 40 de manifestanţi pro-Morsi au fost ucişi luni dimineaţǎ, sunt condamnate cu fermitate pe plan internaţional. Numeroase apeluri au fost lansate în direcţia armatei egiptene pentru deschiderea unui veritabil dialog politic şi pentru restabilirea democraţiei în Egipt, iar Uniunea Europeanǎ îşi oferǎ ajutorul în acest sens.

Purtǎtorul de cuvînt al doamnei Catherine Ashton, responsabil european cu politica externǎ, a declarat cǎ Uniunea Europeanǎ este dispusǎ sǎ aplice Egiptului principiul "mai multe ajutoare pentru mai multe progrese". Altfel spus, cu cît Egiptul reuşeşte sǎ opreascǎ violenţa, sǎ lanseze un nou proces electoral şi o veritabilǎ reconciliere naţionalǎ, iar apoi sǎ-şi asume reforme importante, cu atît Uniunea Europeanǎ se va mobiliza mai mult în favoarea economiei egiptene.

Pentru perioada 2012-2013 Uniunea Europeanǎ a prevǎzut un buget de 5 miliarde de euro în vederea ajutorǎrii Egiptului. Bani care nu sunt furnizaţi însǎ direct autoritǎţilor egiptene, de teama de a nu fi deturnaţi, ci sunt direcţionaţi spre diverse organizaţii neguvernamentale care propun programe de naturǎ sǎ ajute direct populaţia. Uniunea Europeanǎ este dispusǎ sǎ trimitǎ şi o misiune politicǎ la Cairo, la momentul potrivit, pentru relansarea procesului democratic, din care nimeni nu ar urma sǎ fie exclus, nici Fraţii Musulmani şi nici salafiştii, adicǎ facţiunea islamistǎ cea mai radicalǎ.

Europa pare sǎ adopte principiul enunţat cu cîteva zile în urmǎ de preşedinte francez François Hollande la Tunis: "islamul este compatibil cu democraţia". In orice caz, europenii considerǎ cǎ izbucnirea unui rǎzboi civil în Egipt ar fi o catastrofǎ regionalǎ cu grave implicaţii internaţionale, într-un context cînd rǎzboiul civil din Siria este deja un focar de instabilitate şi de disensiuni pe plan internaţional.  

 

 


 

449

Facebook comments