Doi preşedinţi fără cravată

China şi Statele Unite încearcă să-şi depăşească numeroasele divergenţe prin promovarea unei "diplomaţii private". Un mesaj în acest sens  a fost transmis întregii lumi prin imaginea celor preşedinţi, Barack Obama şi Xi Jinping , reuniţi, fără cravată, în jurul unei mese, la un dineu care se dorea decontractat şi cordial. Mediile de informare din întreaga lume au scrutat cu un interes ennorm acest "summit" din California. 

Un summit destinat să inaugureze un nou stil de dialog pe care chinezii nu au obiceiul să-l practice. In general, chinezii preferă protocolul strict iar precedentul şef de stat, Hu Jintao, era extrem de rigid în acest sens iar fotografii de presă rareori i-au captat un surîs care să nu fie cel protocolar. Iată de ce atît presa cît şi experţii marilor cancelarii s-au focalizat cu mare atenţie pe persoana noului şef de stat chinez, Xi Jinping, încercînd să-i descifreze personalitatea şi să răspundă la întrebarea: "ar putea fi el altfel"? Faptul că a acceptat acest "show" comun cu Barack Obama încercînd să arate că poate fi decontractat şi că se poate elibera de carcasa protocolului, este fără îndoială un semn bun.

In ziua în care preşedintele Coreii de Nord va putea fi văzut jucînd golf cu Barack Obama iar ghidul suprem al Iranului, ayatolahul Ali Khamenei, se va lăsa fotografiat în cursul unei partide de şah cu François Hollande, vom putea spune cu certitudine că lumea o duce mai bine. In ce-l priveşte pe Xi Jinping, presa occidentală i-a creat deja o imagine "pozitivă". Se spune despre el că este mai puţin rigid decît predecesorul său, că în trecut a fost mai apropiat de clasele populare, că soţia sa, cîntăreaţă celebră, are o influienţă bună asupra sa…

Aş remarca faptul că presa occidentală a avut deseori tendinţa de a lua dorinţele drept realitate. In contextul actual, între Statele Unite şi China se dă o luptă acerbă în condiţiile în care fiecare încearcă să-şi impună la nivel planetar un model de capitalism. Iar ultra-liberalismul încradat de reguli propus de americani nu se împacă de loc cu capitalismul revanşard de stat promovat de chinezi. Pe de altă parte, China are un proiect clar, acela de a deveni prima putere economică, militară şi maritimă a lumii, ceea ce liderii chinezi nu ascund, dimpotrivă, cu aceste idei mobilizează masele. Specialiştii care descifrează limbajul utilizat de puterea de la Beijing au remarcat, anul trecut, apariţia unui nou concept în diversele documente precum şi în manualele şcolare: cel de "vis chinez". Pe drumul spre supremaţia mondială, "visul chinez" trebuie, probabil, să se impună ca tip de valorizare a omului în faţa "visului american".