Europenii divizaţi în privinţa Europei

elections-europeennes-drapeaux-2014.jpg

credit foto: europe-limousin.eu

Potrivit sondajelor realizate în mai multe ţǎri, alegerile europene de pe 25 mai ar urma sǎ se desfǎşoare sub semnul unui absenteism record. El riscǎ sǎ mai punǎ însǎ în luminǎ un aspect: adîncirea diviziunilor dintre europeni în faţa construcţiei europene.

Potrivit unui sondaj realizat în Spania, absenteismul la alegerile de pe 25 mai ar urma sǎ fie cel mai mare din istoria democraţiei spaniole. Si aceasta în condiţiile în care în 2009 participarea la votul european în Spania a fost importantǎ, aproape 45 la sutǎ din electorat s-a deplasat la urne, adicǎ peste media europeanǎ de 43 la sutǎ. Nu este greu sǎ ne dǎm seama ce s-a întîmplat între timp: criza i-a afectat masiv pe spanioli şi resentimentele se rǎsfrîng, pe nedrept spun mulţi observatori, asupra Europei.

Dupǎ cum aratǎ editorialistul Alain Duhamel în cotidianul Libération, nu este de mirare cǎ francezii, spaniolii, grecii şi alţi europeni apar divizaţi cînd vine vorba de Europa. Existǎ cel puţin "cinci Europe" în  imaginarul colectiv. Prima ar fi Europa abstenţioniştilor, care este şi una a eşecului, a amǎrǎciunii, a dezamǎgirii. Mai periculoasǎ însǎ este, spune editorialistul francez, Europa naţionaliştilor, care este şi una a egoiştilor şi a xenofobilor, a regresului şi a uitǎrii. Meritǎ citatǎ, la acest capitol o ştire publicatǎ de Agenţia France Presse: mai multe partide europene de extremǎ dreapta afişeazǎ o mare admiraţie faţǎ de Vladimir Putin şi o dorinţǎ exaltatǎ de a se apropia de Moscova pentru a apǎra "moştenirea creştinǎ a civilizaţiei europene".

Sǎ revenim însǎ la Alain Duhamel care mai descrie în articolul sǎu o a treia Europǎ, a utopiştilor şi a idealiştilor. Aceasta ar fi şi Europa federaliştilor, a celor care au crezut puternic în construcţia europeanǎ, în valorile legate de solidaritate şi generozitate. Numai cǎ aceastǎ Europǎ a elanurilor şi a entuziamsului, care funcţiona cu 9, cu 12 sau cu 15 membri, a fost "ucisǎ" de extinderile succesive…

O a patra Europǎ ar fi cea a arhaismelor. Acesta este scenariul unor radicali de stînga care vor sǎ revinǎ la Europa de dinaintea globalizǎrii, este o "Europǎ de muzeu", rǎmasǎ în memoria secolului al XX-lea şi care nu mai poate funcţiona în secolul nostru, al XXI-lea.

In sfîrşit, mai aratǎ editorialistul şi eseistul francez, mai existǎ o Europǎ a pragmaticilor, a celor care viseazǎ dar cu picioarele pe pǎmînt, a celor care nu se lasǎ pradǎ disperǎrǎrii, care cred într-o şansǎ de mai mare integrare a zonei euro şi în continuarea operei de construcţie europeanǎ. Poate cǎ reprezentanţii cei mai tipici ai acestei Europe a pragmaticilor sunt studenţii care au beneficiat de bursele Erasmus.

Un alt pro-european, scriitorul spaniol Antonio Munoz Molina, publicǎ tot în Libération un articol cu titlul: "Este suficient sǎ pǎrǎsim Europa pentru a ne da seama de ceea ce am putea pierde". In opinia sa, Europa este de fapt victima succesului sǎu. In context internaţional, construcţia europeanǎ rǎmîne o excepţie, mai spune el, şi în ciuda deficienţelor sale reprezintǎ proiectul de societate cel mai just şi cel mai democratic inventat pînǎ acum.