Reduceri de impozite în Franţa

valls-europe-1.jpg

Maneul Valls, credit foto: France24

Premierul francez Manuel Valls a anunţat la sfîrşitul săptămînii trecute o reducere de impozite pe anul acesta de care ar urma să beneficieze 3 milioane de familii. Intr-un context în care economia franceză stagnează, această măsură este considerată de opoziţie ca avînd un scop electoral.

Acest "gest fiscal" nu a trecut neobservat în Franţa, şi va fi de natură să consolideze fără îndoială popularitatea primului ministru. Cum el intervine înainte de alegerile europene, s-ar putea ca măsura să-i reconcilieze pe unii francezi cu Europa, mai ales într-un moment cînd populiştii şi extrema dreaptă, dar şi radicalii de stînga, desemnează construcţia europeană ca ţap ispăşitor şi sursă de tuturor dificultăţilor resimţite în Franţa.

Măsura anunţată de executivul francez poate fi văzută însă şi ca o emanaţie logică a rezultatului de la recentele alegeri municipale din Franţa, cînd socialiştii au fost penalizaţi serios de alegători. Manuel Valls poate spune deci, prin reducerea impozitelor, că a înţeles mesajul acestei înfrîngeri.

Concret, prin această reducere statul renunţă la un miliard de euro de încasări. Manuel Valls precizează însă că această sumă va fi recuperată prin combaterea fraudelor fiscale.

Pentru familiile cu venituri modeste vestea este cît se poate de agreabilă. De exemplu: o familie cu doi copii care cîştigă 3600 de euro lunar şi care ar trebui să plătească în mod normal suma de 700 de euro, nu va mai avea nimic de platit. Intr-o intervenţie pe postul de radio Europe 1, Manuel Valls a subliniat că politica de reducere a deficitului bugetar nu va avea de suferit prin reducerea impozitelor . "Noi trebuie să reducem datoria publică, trebuie să reducem deficitul şi trebuie să reducem impozitele, ambele sunt legate pentru că trebuie să favorizăm competitivitatea", a spus el.  Executivul de la Paris consideră probabil că acel miliard de euro pe care francezii nu-l vor mai plăti la stat va intra în sfera consumului, ceea ce ar putea stimula cererea şi deci producţia. Din totalul de 3 milioane de familii care vor beneficia de această măsură, 1 800 000 de familii nu vor mai mai avea nimic de plătit pe 2014.