20 de ani de la înfiinţarea Tribunalului Penal pentru fosta Yugoslavie

penal.jpg

credit foto: fr.starafrica.com

Tribunalul Penal pentru fosta Yugoslavie a împlinit 20 de ani de existenţă şi se află la ora unui bilanţ juridic şi moral. O ocazie de a ne reaminti circumstanţele în care a fost creat şi faptul că dezmembrarea fostei Federaţii Yugoslave a avut loc în condiţii tragice care încă marchează spiritele în această regiune a Europei.

Războiul din fosta Yugoslavie a avut, între 1992 şi 1996, deci la sfîrşitul secolului al XX-lea, toate ingredientele unui posibil conflict european generalizat, în tradiţia nefastă a primului război mondial şi a celui de-al doilea. Din fericire, această explozie de violenţă şi de dezlănţuire naţionalistă s-a produs într-un moment cînd Europa era ceva mai bine organizată pentru a-i face faţă. In ciuda faptului că Germania, la acea oră, a recunoscut unilateral independenţa Croaţiei iar Franţa a avut o simpatie pronunţată pentru Serbia, conflictul din Balcani nu a inflamat restul Europei. Deşi în alte condiţii şi în alte vremuri Europa întreagă se aprindea pentru motive chiar mai fragile decît cele furnizate de conflictul inter-yugoslav. Europa a "rezistat" şi nu s-a lăsat incendiată, dar a fost extrem de surprinsă de violenţa şi de durata războiului din Balcani, şi pînă la urmă tot americanii, pentru a treia oară în decursul unui secol, au trebuit să vină pe vechiul continent pentru a stinge incendiul.

In acest context crearea Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Yugoslavie a reprezentat o noutate absolută şi o iniţiativă curajoasă din partea comunităţii internaţionale. El a luat fiinţă sub egida ONU pe 25 mai 1993 şi a devenit prima jurisdicţie internaţională de la înfiinţarea  Tribunalului de la Nürenberg, destinat, după al doilea război mondial, să judece criminalii de război nazişti. Din amintirile doamnei Madeleine Albright, care era la acea oră şef al diplomaţiei americane, rezultă însă că iniţial crearea acestui tribunal ascundea mai degrabă o strategie disuasivă, era ca şi cum occidentalii şi comunitatea internaţională ar fi imaginat o sperietoare pentru a-i obliga pe yugoslavi să înceteze luptele sau să se gîndească de zece ori înainte de a comite acte de violenţă. In 1993 marile puteri nu au fost de fapt capabile să oprească războiul din fosta Yugoslavie şi atunci au creat, în aşteptarea unei soluţii, acest tribunal. Sub conducerea magistratului italian Antonio Cassese, tribunalul a devenit repede extrem de incisiv şi a pus sub inculpare nu doar mici şefi de grupuri armate ci şi lideri cunoscuţi precum Radovan Karadzic, şeful politic al sîrbilor din Bosnia, sau generalul Ratko Mladici, şeful lor militar.

In 20 de ani de existenţă Tribunalul a pus sub acuzare 161 de înalţi responsabili, şefi de stat, miniştri, spioni, ofiţeri şi membri ai diverselor miliţii. Insuşi Slobodan Miloşevici, omul care conducea Serbia la ora izbucnirii războiului, a ajuns în boxa acuzaţilor dar a murit în celula sa în martie 2006 înainte de pronunţarea sentinţei. In decursul celor două decenii de funcţionare, tribunalul a mai acumulat un număr impresionant de documente şi mărturii, şi a audiat peste 4500 de persoane. Un dosar important a fost cel legat de Srebreniţa, unde miliţiile sîrbe au asasinat în jur de 6000 de bosniaci musulmani.

In primii ani ai existenţei sale Tribunalul Penal pentru fosta Yugoslavie i-a vizat în primul rînd pe responsabilii sîrbi. După numirea doamnei Carla del Ponte, în 2002, în fruntea tribunalului, au fost inculpaţi însă şi responsabili bosniaci, croaţi sau kosovari, pentru că actele de barbarie n-au fost doar apanajul sîrbilor, într-un fel sau altul toate părţile antrenate în conflict au recurs la violenţe inadmisibile.

De notat şi cîteva achitări surprinzătoare pronunţate de tribunal, cum a fost cazul în noiembrie 2012 cu generalul franco-croat Ante Gotovina, sau la începutul acestui an cu generalul Momcilo Perisic, fost şef de stat major în Serbia. Unii comentatori evocă în aceste contexte existenţa unor presiuni politice.  

Deciziile tribunalului şi pedepsele pronunţate au creat uneori enorme frustrări şi au suscitat critici aspre mai ales din partea victimelor. El rămîne însă un simbol de justiţie şi un mesaj clar din partea lumii civilizate, un avertisment că pînă la urmă toţi cei care au mîinile pătate cu sînge vor trebui să plătească pentru faptele lor.