Moartea unei legende a cîntecului francez: Moustaki

moustaki-georges-0.jpg

Moartea unei legende ale cîntecului francez: Moustaki

Georges Moustaki, o veritabilǎ legendǎ a cîntecului francez, s-a stins din viaţǎ joi 23 mai la vîrsta de 79 de ani. El este este autorul a peste 300 de cîntece dintre care unele au rǎmas extrem de populare.

"Le Métèque" este unul dintre cîntecele sale cele mai frumoase şi care a cunoscut un enorm succes. Este şi cîntecul cu care s-a lansat Moustaki ca interpret în 1969, pentru a fi preluat apoi şi adaptat în 12 limbi. De altfel Moustaki este el însuşi un "métèque", un strǎin rǎtǎcitor care s-a nǎscut în Egipt, la Alexandria, din pǎrinţi greci de origine evreiascǎ. Adevǎratul sǎu nume era Giuseppe Mustacchi, dar, dupǎ sosirea sa în Franţa, în 1951, artistul a adoptat prenumele Georges pur şi simplu pentru cǎ îl admira foarte mult pe Georges Brassens.

El a scris la început cîntece pentru mai multe celebritǎţi franceze, precum Edith Piaf, Yves Montand, Barbara sau Serge Reggiani. Cu Edith Piaf a trǎit de altfel şi o poveste de dragoste şi pentru ea a scris cîntecul "Milord".

Georges Moustaki a suferit mult din cauza unei boli a aparatului respirator, ceea ce l-a obligat sǎ pǎrǎseascǎ Parisul poluat, unde locuise timp de 40 de ani,  şi sǎ se instaleze la Nisa. In ultimii ani boala se agravase şi-l împiedica sǎ cînte, dar şi sǎ respire.

Lumea culturalǎ francezǎ, precum şi mulţi oameni politici, reacţioneazǎ cui mare tristeţe la vestea morţii lui Georges Moustaki. "A murit un mare poet ataşat valorilor umaniste" a declarat ministrul culturii, doamna Aurélie Filippetti. Iar cîntǎreaţa Mireille Mathieu deplînge dispariţia "unuia dintre cei mai mari ambasadori ai cîntecului francez".