Jean-Pierre Longre: o privire asupra "literaturii franceze de origine românǎ"

livre-jp-longre.gif

credit foto: roumanie.com

La Editura "Calliopées" a apǎrut o interesantǎ lucrare dedicatǎ  "literaturii franceze de origine românǎ", o carte scrisǎ de Jean-Pierre Longre, profesor de literaturǎ contemporanǎ la Universitea Jean Moulin din Lyon. Jean-Pierre Longre este un bun cunoscǎtor al literaturilor francofone, cu un accent special pe literatura românǎ, dar  şi pe autorii de origine românǎ care au scris în francezǎ.

 

"Une belle voyageuse" (O frumoasǎ cǎlǎtoare) este de fapt titlul acestei cǎrţi, avînd apoi ca sub titlu meţiunea "privire asupra literaturii franceze de origine românǎ". Jean-Pierre Longre este un neobosit descoperitor de spaţii şi culturi francofone, şi cu siguranţǎ, în acest moment,  unul dintre francezii care cunosc cel mai bine România, cultura şi literatura românǎ, precum şi contribuţiilor "francofone" ale românilor. In prologul la aceastǎ carte Jean-Pierre Longre povesteşte cum a "descoperit" România, în 1990, la invitaţia unei cunoştinţe nǎscutǎ în Transilvania. Universitarul francez mǎrturiseşte cǎ a fost marcat, citez, "nu numai de ospitalitatea, ci şi de francofilia locuitorilor, precum şi de cunoştinţele lor precise legate de limba, cultura şi istoria Franţei". Jean-Pierre Longre a participat apoi la crearea unei asociaţii numitǎ Rhône-Roumanie care, de 20 de ani, faciliteazǎ schimburi culturale între Franţa şi România.

In prologul cǎrţii Jean-Pierre Longre pune şi o chestiune conceptualǎ, formulatǎ în felul acesta: "Putem vorbi efectiv de o literaturǎ francezǎ de origine românǎ, sau mai degrabǎ de o literaturǎ românǎ francofonǎ, de expresie francezǎ, franco-românǎ?"

Nu atît rǎspunsul la aceastǎ întrebare este însǎ impresionant în cartea lui Jean-Pierre Longre, ci cronicile sale, privirea pe care ne-o propune din perspectivǎ istoricǎ asupra francofoniei româneşti şi bogǎţia informaţiei. De ani de zile, pe un blog personal, Jean-Pierre Longre semnaleazǎ şi recenzeazǎ practic toate cǎrţile publicate în Franţa de autori români (în traducere), sau de autori români de expresie francezǎ, care scriu deci în limba lui Molière. Adunate în acest volum aceste cronici pun în luminǎ un veritabil fenomen: prezenţa sensibilitǎţii româneşti în spaţiul editorial francez. De 20 de ani se traduce intens şi bine din româneşte în francezǎ, s-ar spune chiar cǎ pentru scriitorii români, dupǎ ce îşi tipǎresc cǎrţile în România, urmǎtorul obiectiv este de şi le vedea traduse în Franţa. Capitolul al doilea al lucrǎrii lui Jean-Pierre Longre se intituleazǎ "Avangarde româneşti şi literatura francezǎ" şi pune în luminǎ o nouǎ dimensiune a profundelor interferenţe culturale dintre cele douǎ spaţii, în perioada interbelicǎ. Sunt evocate numele unor autori care au plecat din România impregnaţi deja de cultura francezǎ pentru a deveni apoi repere ale avangardei europene, este suficient sǎ-i amintim pe Tristan Tzara şi pe Eugen Ionescu.

Conceputǎ ca un caleidoscop, în accepţia cea mai nobilǎ a temenului, aceastǎ carte a lui Jean-Pierre Longre propune chiar şi o micǎ anthologie a poeziei franceze de origine românǎ, cu nume precum Sanda Stolojan, Basarab Nicolescu, George Astaloş, Maria Mailat, Cleopatra Lorinţiu sau Cristian Simionescu. Partea cea mai subtanţialǎ a volumului este însǎ rezervatǎ romanului, sau mai bine spus a romanelor traduse în ultimile douǎ decenii din românǎ în francezǎ, dar şi unor autori ca Dumintru Ţepeneag, Virgil Tǎnase sau Oana Orlea care scriu roman direct în francezǎ. Acest capitol pune în luminǎ febrilitatea "romanescǎ" din România post-comunistǎ, dar şi deschiderea multor editori franceze spre proza româneascǎ.

Din toate punctele de vederea cartea lui Jean-Pierre Longre este o bucurie a spiritului, şi se poate "vagabonda" prin ea, în sens cultural, cu un enorm profit emoţional şi la nivelul informaţiei. Este genul de lucrare care ar trebui sǎ mai şteargǎ ceva din vechile complexe ale românilor, care privesc mereu spre Occident aşteptînd "omologarea" valorii lor şi deseori au impresia cǎ nu li se acordǎ suficientǎ atenţie.