Franţa: Hollande intrǎ în cel de-al treilea an al mandatului sǎu

michel-sapin_3_0.jpg

Michel Sapin, credit foto: rfi.fr

In Franţa, pentru preşedintele François Hollande sǎptǎmîna care începe marcheazǎ şi intrarea în cel de-al treilea an al mandatului sǎu. El declarǎ, în acest context, cǎ situaţia economicǎ se îmbunǎtǎţeşte. "Asistǎm la o inversare a situaţiei economice", cam aceasta este expresia utilizatǎ de şeful statului francez într-un interviu acordat publicaţiei "Le Journal du Dimanche".

Observatorii cred cǎ François Hollande are încredere în "steaua sa bunǎ". Guvernul mizeazǎ anul acesta pe un ritm de creştere economicǎ de 1 la sutǎ, iar pentru 2015 pe un ritm de 1,7 la sutǎ. In ciuda faptului cǎ François Hollande apare astǎzi, în lumina sondajelor, ca fiind cel mai nepopular preşedinte francez de la al doilea rǎzboi mondial încoace, el crede cǎ în 2017, deci în momentul viitoarelor alegeri prezidenţiale, vor fi vizibile şi efectele pozitive ale politicii sale.

Pînǎ atunci însǎ primul ministru Manuel Valls rǎmîne responsabilul socialist cu cea mai mare popularitate. Un sondaj pune în evidenţǎ faptul cǎ 60 la sutǎ dintre francezi îi apreciazǎ politica şi stilul, în ciuda faptului cǎ a anunţat recent un plan de economii bugetare de 50 de miliarde de euro. Din sondaje mai rezultǎ un detaliu interesant, şi anume cǎ şi electoratul de dreapta este mulţumit, în proporţie de 51 la sutǎ, de Manuel Valls.

Mai rǎmîne ca mǎsurile asumate de socialişti sǎ reuşeascǎ iar Franţa sǎ-şi poatǎ relua locul în rîndurile bunilor elevi ai Europei. Ministrul de finanţe, Michel Sapin, participǎ de altfel, luni 5 mai, la Bruxelles, la o reuniune cu omologii sǎi din zona euro. Obiectivul sǎu este de a convinge Bruxelles-ul cǎ strategia Franţei a fost bine aleasǎ.

Bruxelles-ul este foarte atent la modul în care guvernul francez încearcǎ, de fapt, sǎ împace şi capra şi varza, altfel spus sǎ realizeze şi economii substanţiale dar şi sǎ favorizeze creşterea economicǎ.

Pe agenda discuţiilor de la Bruxelles se mai aflǎ şi situaţia din Portugalia, care a reuşit sǎ se apropie de ultima etapǎ în vederea ieşirii din programul de asistenţǎ financiarǎ europeanǎ, urmînd bunul exemplu al Irlandei.