Mobilizare anti-romi cu "parfum" de Far West

ressource-ppale-le-col.jpg

credit foto: francebleu.fr

Locuitorii unui cartier din zona oraşului Lille, excedaţi de numărul de furturi comise recent în perimetrul comunei lor, au avut o "iniţiativă" care a provocat un început de polemică. Ei au afişat în cartier fotografiile unor tineri romi declarîndu-i suspecţi şi puşi în urmărire.

Cotidianul Le Monde publică un reportaj de o pagină pe marginea acestui subiect care a aprins din nou spiritele în oraşul Villeneuve-d'Ascq, şi mai precis în liniştitul cartier Triolo, nu departe de Lille. S-ar părea însă că respectivul cartier şi-a pierdut liniştea din cauza unei tabere de romi instalată pe un parking din apropiere. In luna aprilie au fost comise în respectiva oază de calm şi de bunăstare nu mai puţin de 27 de spargeri şi furturi. După cum arată trimisul special al cotidianului Le Monde la faţa locului, locuitorii nu au nici un dubiu: vinovaţii ar fi romii din apropiere, iar într-o bună zi un locuitor a avut ocazia să fotografieze cîţiva dintre ei. Aşa au apărut respectivele afişe cu menţiunea "Individus Recherchés" (indivizi căutaţi), amintind de altele, celebre, cu menţiunea "Wanted" din filmele western. Majoritatea locuitorilor din cartier au sprijinit iniţiativa, considerînd că autorităţile şi mai ales poliţia nu fac nimic pentru eradicarea insecurităţii în zonă. Au existat însă şi voci care au spus: "nu suntem în vestul sălbatic, nu ne putem face dreptate singuri".

Pe acest fond polemica legată de prezenţa romilor în regiune s-a reaprins. Le Monde arată că în zona oraşului Lille, în 2007, erau instalaţi în jur de 600 de romi. Astăzi ei sunt în jur de 3200, suscitînd iritarea, ba chiar furia multor localnici. Cum unele tabere de romi se află în apropierea unor universităţi, şi studenţii participă la polemică, unii considerîndu-se ameninţaţi, alţii cerînd dimpotrivă măsuri energice pentru integrarea romilor. Din păcate toată lumea constată din nou că nici una din iniţiativele lansate în ultimii ani nu a dus la vreo soluţie durabilă, nici crearea unor "centre de integrare" pentru romi (villages d'insetion) şi nici deschiderea pieţei muncii în Franţa pentru est-europeni.

In reportajul realizat pentru ziarul Le Monde nu este pronunţat nici o secundă numele României, nu se spune de loc că respectivii romi incriminaţi la Lille ar fi de origine română. Din prudenţă, pentru a juca jocul exprimării corecte din punct de vedere politic, reporterii arată doar că romii acuzaţi de furturi sunt originari din Europa de răsărit. Paradoxul este însă că mai multe asociaţii de apărare a romilor par decise să depună acum plîngere împotriva celor care au afişat public fotografiile presupuşilor romi delicvenţi. Chiar dacă între timp localnicii aflaţi la originea acestei iniţiative şi-au restras afişele din cartier, ei sunt susceptibili de a fi condamnaţi pentru defăimare, încălcare a prezumpţiei de nevinovăţie şi a nerespectării dreptului la imagine.