Cronica bilingvǎ / La chronique bilingue (29)

visuel_speakons_francais_0.jpg

credit foto: rfi.fr

Le mode d’emploi al limbii mondiale.  O evocare a unei perioade cînd limba francezǎ era prima limbǎ strǎinǎ în România, dar şi în alte ţǎri ale Europei de rǎsǎrit. In acei ani cuvintele globalizare sau mondializare nici nu existau. 

 

Ca tot românul generaţiei mele, ştiam franceza nu de-acasă, cum se spune, ci, aşi zice, din aer, într-atât pe atunci, după instaurarea regimului de democraţie populară, limba aceasta era pentru mai toată suflarea românească pe de o parte un fel de-a păstra legătura cu o civilizaţie europeană de care chiar şi cei care nu se sinchisiseră niciodată de ea se simţeau acum frustraţi din moment ce ne era interzisă ; pe de altă parte, această limbă era chezăşia unor repere culturale mai autentice decât cele care ne erau impuse de o ideologie pentru care istoria nu era decât o înşiruire de figuri geometrice şi care voia să ne facă să credem că vieţile noastre au platitudinea cărnii.

Ceea ce ne era înfăţişat ca model, atât pe plan artistic cât şi omenesc, se vădea atât de strâmb faţă de adevăr, faţă de ceea ce trăiam, încât cultura oficială nu ne putea hrăni cugetul, nici îndrepta spre ţintele înalte la care năzuiam şi noi, fireşte, îndoindu-ne însă că le puteam atinge urcând pe scări construite în laborator din beţe de chibrit.

Lorsqu’il lut les premiers romans soviétiques enfin traduits, ceux de Fadeev, Gladkov, Nikolaï Ostrovski, le professeur Bratu, éminent théoricien de la critique littéraire et historien de la littérature formé à l’école de la littérature européenne mais acquis à la cause de la nouvelle société, fut abasourdi : la littérature bourgeoise lui avait tellement perverti l’esprit, croyait-il, qu’il lui était impossible de percevoir la grandeur de l’art réaliste socialiste. Très vite il dut se rendre à l’évidence : cette littérature didactique ne valait pas un clou et les quelques grands écrivains soviétiques qui parvenaient à nous émouvoir (fût-ce avec leur foi inébranlable dans la grandeur de l’homme nouveau) nous touchaient justement parce que leur propos débordait les lisières idéologiques.

Acum, după atâţia ani şi mai ales după atâtea zguduiri a plăcilor tectonice care cutremură istoria fără să-i schimbe noima...; acum, convins că ştiam de mic o brumă de franceză nu pentru că părinţii, e-adevărat, găsiseră o bătrână doamnă, fostă funcţionară la Comisia dunăreană, care-mi susura în franceză fraze pe care le socoteam lipsite de interes...; acum când mi-aduc aminte că până şi-n familiile modeste pruncii erau lăsaţi să înţeleagă că dacă e bine să năzuieşti a-ţi face studiile la Moscova, e şi mai bine să ştii o brumă de franceză fie şi numai ca să citeşti ziarul partidului comunist francez care ne ajungea uneori şi pe care ni-l treceam din mână în mână deşi nu împărtăşeam opiniile redacţiei...; acum, deci, căci trebuie să termin odată fraza asta prea demult începută, acum mă izbeşte un lucru pe-atunci nebăgat în seamă : toată generaţia părinţilor noştri, care făcuse războiul, care asculta emisiunile în română de la Radio Londra şi de la Vocea Americii, care aştepta în taină să vină americanii socotea însă, ca de la sine înţeles, că limba în măsură să ne ţină la suprafaţa lumii, nu era engleza şi cu atât mai puţin rusa ci franceza.

A la fin de la guerre, nos parents écoutaient, en risquant leur liberté, les emissions en roumain de la Voix de l’Amérique et de Radio Londres, ils attendaient les GI-s mais la langue qui leur semblait la plus à même de les tenir à la surface, la plus à même de leur permettre de respirer au moment où ils se sentaient submergés par une forme de barbarie qui mettait les bonnes causes entre de mauvaises mains, la langue qui leur paraissait susceptible de les tenir en vie était le français.

De ce ? Nu mă-ntrebaţi. E un fapt şi mă mulţumesc să-l consemnez.

Aşa cum e un fapt că azi, la noi, tot părintele cu scaun la cap îşi trage de urechi odrasla către engleză, mai precis către jargonul care se practică pe web, suficient ca tot omul de pe cât e pământul ăsta de rotund şi mare să poată desluşi modul de funcţionare al aparatului care i se înmânează ca să-şi sporească productivitatea, fiind de la sine înţeles că eşti tu însuţi un asemenea aparat, destinat să îndeplineşti o funcţie precisă, înscrisă pe ambalaj, descrisă în acelaşi limbaj precis care nu-ţi îngăduie să iei un strung drept un fier de călcat şi un cabinet de avocaţi drept o societate de asigurări. E logic, e ştiinţific, e de bun simţ, e tot ce vreţi...

Oui, c’est un fait, le français commence déjà à ressembler à une langue morte - à cela près que je me demande si c’est la langue qui est morte où s’il s’agit de nous, réfugiés bon gré mal gré dans la quiétude des appareils ménagers qui, au chômage partiel pendant une partie de la journée ou de la semaine ou du mois, attendent sagement l’heure où on leur demande de faire la seule chose que chacun est censé savoir faire, à savoir un travail utile et performant : laver le linge ou la vaisselle, fouetter les oeufs, faire bouillir l’eau, ouvrir une boîte de conserves, décapsuler une bouteille de bière. Oui, en effet, à quoi bon une langue pour un monde qui n’écrit plus que des modes d’emploi ?!

 

 

Cronica bilingvǎ / La chronique bilingue (29)