Diplomat britanic: "Crimeea, o regiune luatǎ ostatic"

"Crimeea este luatǎ ca ostatic de ruşi" aratǎ într-un articol publicat în cotidianul francez Le Monde ambasadorul Marii Britanii în Franţa, Peter Ricketts. El explicǎ deasemenea de ce referendumul organizat în Crimeea este în acelaşi timp neconstituţional şi ilegitim, şi nu poate fi comparat, de exmplu, cu referendumul care va fi organizat peste puţin timp în Scoţia.

Pentru ambasadorul britanic, ceea ce au orchestrat ruşii în Crimeea este un fel de "scrutin cu pistolul la tîmplǎ". Sau, mai scrie el, un fel de tragere la sorţi cu moneda falsificatǎ de la bun început: dacǎ iese banul, cîştigǎ Rusia, dacǎ iese pajura, pierde Ucraina.

Acest referendum încalcǎ însǎ în primul rînd Constituţia Ucrainei care este extrem de clarǎ la acest capitol: un astfel de scrutin nu se poate organiza decît dacǎ este solicitat de cel puţin 3 milioane de cetǎţeni, trebuie sǎ se desfǎşoare pe întregul teritoriu ucrainean şi nu poate fi decis decît de Parlamentul de la Kiev.

Ori, nu este greu de observat cǎ nici una din aceste condiţii nu a fost respectatǎ, de unde, mai spune ambasadorul britanic, concluzia clarǎ cǎ acest referendum este ilegitim. In plus, el nu a fost nici liber şi nici transparent.

Dar nu este prea tîrziu, mai aratǎ Peter Ricketts, ca Moscova sǎ dea înapoi. Citez din articol: "Primul pas esenţial pe care Moscova ar putea sǎ-l facǎ este sǎ se abţinǎ de la recunoaşterea rezultatului. Oricum, el nu va avea nici un efect juridic şi nici o forţǎ moralǎ, şi nu va fi recunoscut de comunitatea internaţionalǎ." Diplomatul britanic mai reaminteşte cǎ de la al doilea rǎzboi mondial încoace au fost create mai mult instituţii internaţionale destinate tocmai sǎ evite conflictele şi sǎ rezolve în mod paşnic litigiile. Consiliul Europei şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa sunt douǎ astfel de instituţii din care Rusia face parte. Glasul raţiunii ar trebui sǎ se manifeste la Moscova prin solicitarea acestor instituţii în vederea rezolvǎrii paşnice a acestei crize, mai declarǎ, în Le Monde, Peter Ricketts, ambasadorul Marii Britanii la Paris.