Reuniune la vîrf Uniunea Europeanǎ - Rusia, în context tensionat

putin_copie.jpg

credit foto: rfi.fr

La Bruxelles are loc o reuniune la vîrf Rusia – Uniunea Europeanǎ pe fond de divergenţe în privinţa a numeroase dosare, şi mai ales pe fondul crizei din Ucraina, un alt "mǎr al discordiei", cum scrie Agenţia France Presse.

Atmosfera se anunţǎ destul de glacialǎ la acest "summit", dovadǎ cǎ, la cererea ruşilor, dineul inaugural tradiţional a fost anulat. Vladimir Putin şi gazdele sale se vor mulţumi doar cu discuţiile care s-ar putea sǎ dureze douǎ ore şi jumǎtate. Vladimir Putin vine însoţit de ministrul sǎu de externe, Serghei Lavrov, în timp ce Uniunea Europeanǎ este reprezentatǎ de preşedintele comisiei europene, José Manuel Barroso, de preşedintele Consiliului european, Herman Van Rompuy şi de şefa diplomaţiei europene, Cathrerine Ashton.

Pentru moment, Moscova nu pare sǎ cedeze cu nimic, ea considerǎ cǎ Ucraina face parte din sfera sa de influienţǎ şi cere insistent Uniunii Europene sǎ nu se amestece în afecerile interne ale acestei ţǎri. Pe agenda discuţiilor figurau mai multe subiecte, dintre care unele de ordin economic, dar criza din Ucraina riscǎ sǎ devinǎ subiectul dominant. Nici un comunicat comun nu va fi publicat dupǎ acest "summit", dar cele douǎ pǎrţi au totuşi intenţia de a lansa un appel comun pentru oprirea violenţelor din Ucraina.

Cotidianul Le Monde aratǎ cǎ Vladimir Putin şi-a luat obiceiul de a minimiza importanţa acestor întîlniri la vîrf Rusia – Uniunea Europeanǎ, aceasta fiind a 32-a de la lansarea iniţiativei. Liderul de la Kremlin îi trateazǎ cam de sus şi cu multǎ circumspecţie pe responsabilii europeni pe care îi considerǎ de fapt total lipsiţi de influienţǎ şi putere. Mulţi specialişti în relaţiile cu Rusia afirmǎ în context cǎ niciodatǎ, de la încheierea rǎzboiului rece, relaţiile dintre Europa şi Rusia nu au fost atît de reci, puse în mod evident sub semnul distanţei, al confruntǎrii, al divergenţelor. Si cu toate acestea Rusia este al treilea partener comercial al Uniunii Europene, dupǎ Statele Unite şi China, iar schimburile biletarale au depǎşit, în 2012, suma de 330 de miliarde de euro.

Europenii examineazǎ de altfel scenariul instituirii unei vaste zone de liber-schimb "de la Lisabona la Vladivostok" care ar urma sǎ includǎ Rusia şi sǎ contribuie la modernizarea acestei ţǎri. Mai rǎmîne de vǎzut dacǎ prudentul Vladimir Putin va fi dispus sǎ abordeze într-un spirit pozitiv aceastǎ generoasǎ idee, sau dacǎ nu cumva va considera cǎ ea reprezintǎ un nou pericol pentru Rusia.