Dilemele procreaţiei medicale asistate

procreation.jpg

credit foto: franceinter.fr

In Franţa Parlamentul urmează să dezbată, începînd cu data de 29 ianuarie, un controversat proiect de lege destinat să oficializeze “căsătoria şi adopţia pentru toţi”, deci şi pentru cuplurile de homosexuali. Ieri, la Paris, a avut loc o impresionantă manifestaţie împotriva acestei legi, organizatorii pretind că au mobilizat în jur de 800 000 de persoane. O manifestaţie a celor care sprijină acest proiect de lege urmează să aibă loc pe 27 ianuarie tot la Paris. Intre timp argumentele pro şi contra sunt extrem de vehemente în presă.

Dezbaterea din Franţa în jurul "căsătoriei pentru toţi" (mariage pour tous) nu este nici senină şi nici simplă. Şi nu întîmplător ea a divizat profund societatea franceză, chiar dacă unele publicaţii afişează cu o seninătate superficială un entuziasm total în favoarea "căsătoriei pentru toţi". Iar problema nu ţine doar de acordarea unor drepturi (dreptul homosexualilor de a se căsători). De fapt sunt contestate comportamente şi cutume milenare, concepte care au structurat mii de generaţii şi societatea umană aşa cum o cunoaştem noi astăzi.

Pentru a pune puţină ordine în acest subiect să precizăm de la bun început că el este de fapt împărţit în trei mari paliere, care au doar în mod aparent legătură între ele.

Primul punct ţine de dreptul homosexualilor de a se căsători la fel ca şi heterosexualii, altfel spus în faţa unui reprezentant al statului, şi eventual şi în faţa unui reprezentant al bisericii, dacă aceasta din urmă este de acord. Faptul că homosexualii vor să obţină acest drept, recunoaşterea uniunii lor civile de către stat şi de către societate, printr-un act legal care să le confere toate drepturile decurgînd din contractul numit "căsătorie", acest fapt deci nu este loc de natură să şocheze. In prezent opt ţări din Europa autorizează căsătoria între persoane de acelaşi sex: Olanda, Belgia, Spania, Suedia, Norvegia, Portugalia, Islanda şi Danemarca. In două ţări, Suedia şi Danemarca, există şi posibilitatea unei căsătorii relegioase, dacă respectivii îşi găsesc un pastor dispus să oficieze ceremonia. In afara Europei, persoanele de acelaşi sex se mai pot căsători în Canada, în Statele Unite, în Mexic, în Argentina şi în Africa de Sud.  Spre o legislaţie similară se îndreaptă acum statul Uruguay şi Marea Britanie. Mai mult ca sigur tot mai multe state vor adopta şi accepta principiul căsătoriei pentru homosexuali ceea ce, din punct de vedere etic nu mai constituie o dilemă, o problemă, un şoc existenţial.

Îndoielile, chiar de natură filozofică, apar cînd se pune problema adoptării copiilor de către cupluri de homosexuali, şi mai ales cînd se pune problema procreerii medicale asistate.

Intreaga istorie a omenirii a fost una a revoluţiilor, a spargerii tabuurilor, a luptei între tradiţie şi modernitate. Toată lumea a considerat că este natural ca un copil să aibă o mamă şi un tată. Cînd un cuplu de homosexuali adoptă un copil, el se va afla însă în situaţia de a avea fie două "mame", fie doi "taţi". Cum se va simţi acest copil în societate, ce raporturi va avea el cu colegii săi cînd va fi în situaţia de a spune "eu am acasă două mame" sau "eu am acasă doi taţi"… Iată un cîmp de discuţie extrem de vast, unde toate argumentele pro şi contra sunt interesante. Inclusiv argumentul că milioane de copii au fost nefericiţi pe această planetă pentru că erau bătuţi de un tată brutal şi beţiv şi delăsaţi de o mamă depăşită de evenimente sau bolnavă. In definitiv a avea un tată şi o mamă în sens "clasic" nu înseamnă şi garanţia unei copilării fericite sau a unei dezvoltări armonioase… Iar un copil crescut de două "mame" sau de doi "taţi" care crează în casă o atmosferă de înţelegere şi armonie are infinit mai multe şanse de a se structura "normal" şi de a se realiza în viaţă. Sigur, această problemă a adopţiilor implică şi alte zeci şi zeci de probleme de natură etică şi materială, printre care abandonarea "dogmei" că tatăl trebuie să fie de sex masculin şi mama de sex feminin. O anumită confuzie în materie de genuri riscă să se instaleze deci, cu alte probleme legate de identitate…

Cea mai spinoasă şi complicată problemă va fi însă cea a procreerii medicale asistate. Ea este deja acceptată pentru cupluri care nu pot avea în mod "natural" copii. Va trebui extins acest drept şi la cuplurile homosexuale? Iată de fapt marea, enorma dilemă şi problemă de ordin filozofic. Este cazul ca societatea să accepte "fabricarea" unor copii în acest fel, eventual cu taţi anonimi şi mame purtătoare de fetuşi? O astfel de măsură, dacă va fi acceptată, înseamnă o imensă deschidere spre necunoscut. De exemplu spre situaţia în care un copil, ajuns la vîrsta de 10 sau 11 ani, să le pună celor doi "taţi" întrebarea: "dar eu în burta cărei mame am crescut?" Si atunci cei doi taţi s-ar vedea în situaţia de a spune: "ştii, dragul nostru, noi am închiriat o mamă anonimă care a acceptat, pentru 50 000 de dolari, să fie "înseminată" şi apoi ne-a livrat bebeluşul care ai devenit tu…"

Sau, mai există posibilitatea ca unui astfel de copil curios să i se răspundă, de către cele două "mame": "ştii, tu ai crescut în burta uneia dintre noi, nu-ţi spunem deocamadată a cui, dar în ce priveşte tatăl să ştii că el este anonim, noi am recurs la o bancă de spermă şi am plătit 2000 de dolari pentru o doză de spermatozoizi".

Iată spre ce dialoguri posibile se îndreaptă societatea de astăzi dacă va accepta cu uşurinţă, fără o dezbatere etică aprofundată, "procreearea medicală asistată" pentru toţi. Nu căsătoria pentru toţi este, deci, marea dilemă filozofică. Dilema vine cînd societatea, care are deja destule probleme şi cu familiile tradiţionale, începe să accepte apariţia unor copii susceptibili să fie confruntaţi cu şi mai multe probleme psihologice sau de personalitate, cu şi mai multe frustrări şi surse de perturbare interioară.