Django Reinhardt, la Cetatea Muzicii din Paris

574px-django-reinhardt-gottlieb-07301.jpg

Django Reinhardt in 1946. William P. Gottlieb/Wikimedia Commons

Django Reinhardt, una dintre cele mai mari figuri ale jazzului francez, inventator al stilului zis « manouche », descris de mulţi critici drept cel mai mare chitarist de jazz din toate timpurile, face obiectul unei expoziţii la "Cetatea muzicii" din Paris.

Timp de încă câteva zile pasionaţii chitarei pot aşadar descoperi viaţa celui care s-a stins din viaţă prematur după ce a marcat o generaţie întreagă de jazzmani şi s-a impus pe scena internaţională.  

Fotografii, scrisorii, discuri, filme documentare, instrumente de muzică, totul pus în scenă de o manieră simplă - expoziţia « Django Reinhardt » de la Cité de la Musique – Cetatea muzicii - din Paris este o plăcere pentru iubitorii stilului de jazz-manouche. Manifestarea are indirect la origine un gest fondator al familiei muzicianului. Văduva celui dispărut în 1953 la doar 43 de ani, decide în 1964 să ofere una dintre chitarele Selmer ale lui Django muzeului instrumental de atunci al Conservatorului din Paris. Gestul este inedit întrucât în tradiţia funerară a ţiganilor – comunitatea lui Django – toate obiectele personale ale defunctului sunt arse. În jurul acestui instrument mitic se conturează aşadar expoziţia actuală, o expoziţie care pentru prima dată evocă viaţa completă a celebrului muzician rămas în istorie doar cu prenumele Django precum alţi giganţi ai muzicii Louis, Dizzy, Duke sau Miles.

Chitaristul a inventat o formă de jazz originală “fără tobă şi trompete” care face astăzi parte integrantă din patrimoniul cultural francez. Django a impus de asemenea un ritm, “swingul”, ce avea să marcheze o epocă întreagă a Parisului interbelic. Diversele etape muzicale din sala expoziţie reamintesc acea perioadă 

Muzicianul, născut în 1910 pe când familia de afla în Belgia, şi-a fascinat contemporanii şi prin maniera sa strălucită cu care şi-a învins şi depăşit handicapul. La vârsta de 18 ani Django - pe numele său adevărat Jean - îşi pierde două degete de la mâna stângă în timp ce încearcă să stingă incendiul care-i răvăşea rulota – casa pe roţi în care a trăit dealtfel toată viaţa. Chitaristul   a reuşit să se impună totuşi după doi ani de recuperare printr-o determinare fenomenală, notorietatea sa traversând repede oceanul. În Statele Unite, patria jazzului, acest “gypsy” care nu vorbea engleza şi trăia în rulotă, avea să devină un simbol suplimentar al excentricităţii franceze.

  Parisul a fost scena preferată a lui Django, un ţigan care pe vremea când era copil cerşea pe trotuarele pariziene. De mic Django va descoperi ritmurile muzicale graţie tatălui şi unchiului său, exersându-şi talentele mai întâi pe un banjo înainte de a se converti la chitarà. Iniţierea în jazz şi-o va face la Cannes iar revelaţia se va concretiza după creearea, alături de violonistul Stéphane Grappelli, a miticului “Cvintet” format din membrii asociaţiei Hot Club de France. Compus exclusiv din instrumente cu corzi, “Cvintetul” se va impune peste tot, mai marii jazzului din America precum Duke Ellington, Coleman Hawkins şi Louis Armstrong alăturându-se sau invitându-l pe Django. Poetul şi artistul Jean Cocteau avea să-i dedice o poezie lui "Django, fiul aerului".

După terminarea războiului şi în urma unui turneu făcut peste ocean, Django cu a sa mustaţă fină şi o ţigară veşnic agăţată în gură, va adopta chitara electrică şi un nou stil pe nume “be-bop” ce va face renumele printre altele ale Clubului de jazz Saint-Germain din Paris. Tot la finele marii conflagraţii Django va cânta alături de muzicienii americani veniţi în celebra sală Olympia din Paris, artişti printre care se număra şi Fred Astaire. Expoziţia ne reaminteşte şi un fapt mai puţin cunoscut şi anume că şi în timpul războiului, pe care Django l-a petrecut cvasi ascuns la Paris - şi etnia sa a fost să nu uităm victima crimelor naziste - muzicianul a făcut înregistrări clandestine cu orchestra lui Glenn Miller.

După o scurtă paranteză în care a lăsat muzica deoparte ca să se dedice noii sale pasiuni, pictura - o serie de nuduri realizate de Django sunt prezente şi ele la Cetatea Muzicii - chitaristul revine la prima sa dragoste. Programat de un mare impresar american să efectueze la începutul anilor 50 o serie de turnee şi să înregistreze discuri în Statele Unite, Django nu mai are însă ocazia să traverseze oceanul: în mai 1953 va muri în urma unei comoţii cerebrale la Samois-sur-Seine, sat aflat la 70 de kilometri de Paris. O localitate care mai organizează şi în zilele noastre an de an, în ultima săptămână a lunii iunie, un fabulos festival de jazz manouche care poartă numele chitaristului. Festival de la care nu lipsesc multi dintre vizitatorii veniţi să vadă expoziţia. Ritmul muzicii lui Django, stilul său "manouche" şi sunetul inegalabil al chitarei sale - iată cum se poate rezuma atracţia publicului numeros venit la Cetatea Muzicii:

Odată închisă la Cetatea Muzicii, expoziţia Django se va transforma în lunile următoare într-una itinerantă ce va fi propusă centrelor culturale regionale sau franceze din străinătate.