In Franţa, « faptele religioase » sunt abordate din punct de vedere laic

Franţa e un caz aparte în sânul Uniunii europene în măsura în care nu există – cu excepţia regiunii Alsace-Moselle – cursuri de religie în şcolile publice. Biserica şi statul francez s-au despărţit prin lege încă din 1905. Asta nu înseamnă însă că « faptele religioase » nu sunt predate ici şi colo în diverse materii în anumite clase.

In urma atentatelor din 7 ianuarie, preşedintele François Hollande şi-a dorit ca o atenţie sporită să fie acordată în şcoli « faptelor religioase ». Incepând de anul viitor, în şcolile elementare şi în colegii programele vor fi deci revizuite pentru a lua în seamă acest punct de vedere. Trebuie totuşi notat că « faptele religioase » vor fi abordate dintr-un punct de vedere complet laic, laicitatea fiind unul dintre stâlpii, unul dintre principiile de bază ale democraţiei moderne franceze. Să nu uităm că in Franţa biserica şi statul sunt despărţite prin lege din 1905 adică de mai bine de un secol. Scoala publică din Franţa – majoritară – s-a clădit tocmai pe această separare. Există totuşi elemente de cultură religioasă şi astăzi în programele şcolare dar profesorii sunt prea puţin formaţi pentru a le putea aborda cum trebuie. Subiectul este foarte sensibil întrucât laicii se tem de o revenire a cursurilor de religie în şcoli în timp de credincioşii se tem de o deformare a religiei lor de către statul laic.

Invăţământul « faptelor religioase » a fost fixat de Régis Debray. Imediat după atentatele anti-americane din 11 septembrie 2001 filosoful a redactat un lung raport pe care se mai bazează şi astăzi învăţământul « faptelor religioase ». Un învăţământ integrat din 2005 încoace în materii precum istoria, geografia, istoria artelor, franceza sau instrucţiunea civică. Obiectivul « nu este de a-l readuce pe Dumenzeu la şcoală ci mai degrabă de a decrispa, de a depasiona dezbaterea adică mai pe scurt de a banaliza subiectul fără a-i înlătura însă demnitatea intrinsecă ». Iată fundamentele acestui învăţământ care pleacă de la ipoteza că fără un minim de cultură religioasă, elevii nu pot nici să înţeleagă patrimoniul şi nici să decripteze actualitatea unei lumi tot mai globalizate.

După publicarea raportului Debray elevii de clasa a 6-a au descoperit în programa lor  de franceză mai multe pagini despre Biblie. La istorie, în clasa a 7-a elevii francezi îl studiază pe Mohamed, profetul Islamului, Coranul şi difuzarea islamului. Despre biserică se poate citi că « structurează şi este un actor în Occident ». Cu ajutorul a diferite documente, tinerii învaţă să decripteze felul în care s-au construit catedralele şi abaţiile. In cadrul cursurilor de « cultură umanistă » elevii descoperă « diversitatea civilizaţiilor, a societăţilor, a religiilor şi a faptelor religioase în Franţa, în Europa şi în restul lumii ».

Dacă la capitolul programe şcolare s-au făcut aşadar nişte progrese în urma raportului Debray, partea consacrată formării profesorilor mai dă de dorit. Până la drama din 7 ianuarie anul acesta, formarea pentru a preda laicitatea şi faptele religioase nu figura de o manieră uniformă în programele învăţătorilor şi a profesorilor.

 
In Franţa, « faptele religioase » sunt abordate din punct de vedere laic