Charlie Hebdo: un tsunami satiric planetar

index.jpg

Charlie Hebdo, ruptura de stoc, credit foto: rfi.fr

Publicaţia satiricǎ Charlie Hebdo îşi ia revanşa asupra terorismului şi iese din nou pe piaţǎ cu un numǎr plin de vervǎ şi de umor, în care sunt omagiaţi în primul rînd cei patru caricaturişti ucişi pe 7 ianuarie. Un astfel de succes planetar este fǎrǎ precedent pentru o revistǎ de umor. Dupǎ ce iniţial a fost anunţat un tiraj de 3 milioane de exemplare acum agenţiile de presǎ anunţǎ cǎ vor mai fi tipǎrite 2 milioane de exemplare din acest numǎr special.

Între timp  organizaţia Al Qaida din Yemen a anunţat cǎ se aflǎ la originea  acestui masacru care a fǎcut în total zece victime în redacţia revistei Charlie Hebdo. Iar noul numǎr al revistei a trezit, cum era de aşteptat, noi reacţii alergice în lumea arabo-musulmanǎ. Iranul considerǎ ca fiind o insultǎ adusǎ islamului faptul cǎ pe prima paginǎ a revistei este desenat Profetul Mahomed. Principala autoritate a islamului sunit din Egipt cere însǎ musulmanilor sǎ "ignore" publicaţia, calificatǎ drept "frivolǎ" şi plinǎ de "urǎ". Mai sunt şi alte reacţii similare în lumea arabo-musulmanǎ, ceea ce nu opreşte popularitea revistei care a devenit un simbol planetar al libertǎţii de expresie şi al umorului ca limbaj critic.

Rǎsfoim şi noi revista împreunǎ cu colegul nostru Matei Vişniec, care s-a trezit foarte devreme, miercuri 14 ianuarie, ca sǎ poatǎ cumpǎra acest numǎr special, numǎrul 1178 din Charlie Hebdo.

M-am trezit într-adevǎr la ora cinci şi jumǎtate şi am avut noroc. Dupǎ ce am cǎutat revista la douǎ chioşcuri unde se epuizase am gǎsit-o la un al treilea chioşc unde vînzǎtorul avusese buna idee de a nu vinde decît un numǎr pe persoanǎ. Acum citesc în depeşele Agenţiei France Presse cǎ în jurul acestui numǎr istoric s-a produs un fel de isterie mediaticǎ, şi cǎ unii propun vînzarea sa pe Internet cu sume care merg pînǎ la 100 000 de euro.

Eu ţin sǎ precizez însǎ, dacǎ cumva acest tip de licitaţie continuǎ, cǎ numǎrul meu nu este de vînzare. Am sǎ mi-l pun în ramǎ deasupra biroului ca sǎ-mi amintesc mereu cǎ în lumea aceasta pot fi ucişi oameni din prostie şi din obscurantism.

Prima paginǎ a acestui numǎr era deja cunoscutǎ de public, o lume întreagǎ a aflat încǎ de ieri cǎ Profetul Mahomed apare pe ea, înlǎcrimat, ţinînd în mînǎ o pancardǎ pe care scrie "Je suis Charlie". Iatǎ ce spunea despre acest desen autorul sǎu, caricaturistul Luz: "Nu este pagina de gardǎ pe care teroriştii doreau sǎ o facem. Pe ea poate fi vǎzutǎ doar un om care plînge, un personaj care plînge, Mahomed. Sunt dezolat, iatǎ cǎ l-am desenat din nou, dar acest Mahomed pe care l-am desenat este un omuleţ care plînge înainte de toate."  Sǎ mai adǎugǎm cǎ pe aceastǎ primǎ paginǎ se poate citi şi textul "Tout est pardonné" (Totul este iertat). Dar cǎ în interior cei care au supravieţuit atacului nu iartǎ nimic.

"Suntem feroce dar nu suntem rǎutǎcioşi"

Ei nu iartǎ într-adevǎr prostia şi ura, îndoctrinarea şi rǎutatea, manipularea şi incultura. Sunt multe de altfel lucrurile pe care nu le iartǎ şi le ironizeazǎ, sau le deplîng, prin desene, caricaturiştii de le Charlie Hebdo.

Îi putem vedea, de exemplu, pe cei doi terorişti care au comis masacrul din redacţie aşezaţi cu spatele de nişte teancuri uriaşe de hîrtie şi fǎcînd urmǎtorul comentariu: "Dupǎ vizita la ziar, acum urmeazǎ moartea într-o tipografie. Mǎ tem cǎ vom fi luaţi de intelectuali".

Sau, vedem într-o altǎ imaginea Moartea, aşa cum apare ea de obicei în imaginarul colectiv, cu coasǎ şi cu un craniu în loc de cap, numai cǎ Moartea tocmai citeşte revista Charlie Hebdo şi spune, (murind de rîs): "mǎ abonez".

Chiar pe paginile din centru sunt mai multe desene care evocǎ marea demonstraţie de pe 11 ianuarie, cu acest titlu comun: "mai multǎ lume mobilizatǎ pentru Charlie decît pentru slujba de duminicǎ". Incredibil este şi acest desen: Arcul de Triumf pe care scrie "Paris este Charlie", iar dedesubt, flacǎra de pe mormîntul soldatului necunoscut care spune "je bande" (pe româneşte, în termeni cît mai eleganţi, "am o erecţie".

Charlie Hebdo sau vigilenţa criticǎ într-o lume care deraiazǎ

Aş evoca însǎ cîteva caricaturi mai vechi publicate de Charlie Hebdo, aparţinînd celor patru desenatori ucişi. De exemplu acest desen de Tignous în care vedem trei integrişti pe cale se a se sfǎtui. Iar unul dintre ei spune "Nu trebuie sǎ ne atingem de Charlie Hebdo pentru cǎ altfel vor fi luaţi de martiri şi odatǎ ajunşi în Paradis nenorociţii ǎştia ne vor lua toate virginele".

Povestea cu virginile promise jihadiştilor morţi ca martiri revine pe ultima paginǎ, unde îi vedem pe cei doi asasini, fraţii Kouachi, ajunşi în Paradis şi care se întreabǎ: "Pǎi, unde sunt cele 70 de virgine promise?". Iar de dupǎ un nor, unde înţelegem cǎ ar loc o petrecere puternic alcoolizatǎ, cineva rǎspunde: "Sunt toate cu Charlie Hebdo, tîmpiţilor!".

Revista nu conţine însǎ numai caricaturi ci şi texte, printre care un editorial care sunǎ ca un avertisment. Deşi tonul rǎmîne unul umoristic.

Citez din acest frumos articol semnat de Gérard Biard: "De o sǎptǎmînǎ, Charlie, ziar ateu, face mai multe miracole decît toţi sfinţii şi profeţii reuniţi. (…) De o sǎptǎmînǎ, Charlie a mutat munţii din loc pretutindeni în lume. (…) Milioanele de persoane anonime, toate instituţiile, toţi şefii de stat şi de guvern, toate personalitǎţile politice, intelectuale şi mediatice, toţi demnitarii religioşi care, sǎptǎmîna asta, au proclamat sunt Charlie trebuie sǎ ştie însǎ cǎ acest lucru vrea sǎ spunǎ sunt laic."

Minunatǎ pledoarie în favoarea unei laicitǎţi care este singurul spaţiu capabil sǎ permitǎ convieţuirea unor oameni de culturi şi religii diferite.

Charlie Hebdo: expresie a umorului lucid şi a luciditǎţii critice

Charlie Hebdo rǎmîne însǎ lucid, în ciuda acestui moment dramatic şi special. Dovadǎ o caricaturǎ în care vedem mai trei persoane citind trei ziare. Iar sus putem citi: "Val de solidaritate pentru Charlie Hebdo. Dar apoi?" "Dar apoi, ce?" întreabǎ unul din personaje scufundat de fapt în lectura unei publicaţii de scandal "Closer", în timp ce ceilalţi doi citesc cotidianul sportiv L’Equipe şi publicaţia frivolǎ "Gala".

O caricaturǎ cu gust amar, pentru cǎ nu toate caricaturile ne fac sǎ rîdem în hohote. De fapt, unele ne amintesc pur şi simplu, cu o eficienţǎ cutremurǎtoare, de contradicţiile acestei lumi şi de multele injustiţii cu care este confruntatǎ.

De exemplu o caricaturǎ reprezentînd mai multe femei cu expresie radioasǎ, aşezate în faţa unor maşini de cusut şi lucrînd la realizarea unor tricouri pe care scrie "Je suis Charlie". Toate bune, pînǎ la acest punct, numai cǎ mai apare şi aceastǎ precizare: Bangladesh. Brusc ni se reveleazǎ de fapt aspectul dureros al unei realitǎţi: exploatarea nemiloasǎ a milioane de femei şi de copii în atelierele din Asia care produc articole de vestimentaţie vîndute în primul rînd în Occident. Ne gîndim noi oare, atunci cînd cumpǎrǎm astfel de articole, dacǎ ele provin dintr-o producţie echitabilǎ?

Putem spune cǎ revista şi-a pǎstrat spiritul acid, gustul pentru ireverenţǎ, provocare şi insolenţǎ chiar şi în acest context tragic şi de reculegere, pentru cǎ tocmai încep sǎ fie înmormîntaţi cei zece oameni ucişi în redacţia de la Charlie Hebdo.

Da, Charlie Hebdo rǎmîne ce a fost, o privire lipsitǎ de menajamente aruncatǎ asupra întregii lumi, asupra tuturor personajelor din societate. Ea vede "enorm" şi simte "monstruos", ca sǎ-l parafrazez pe Caragiale, asta pentru a spune cǎ şi noi, românii, avem o culturǎ a umorului, dar poate nu chiar atît de provocatoare precum cea francezǎ. Nu pot sǎ nu semnalez o altǎ caricaturǎ, unde îi vedem pe preşedintele François Hollande, pe fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, pe fostul premier Jean-Pierre Raffarin, pe Alain Juppé… Deci, un grup de oameni politici într-o atitudine solemnǎ, alǎturi de un soldat din garda republicanǎ. Iar textul caricaturii este acesta: "O familie de clovni decimatǎ, alţi zece care s-au regǎsit".

Franţa în avangarda ireverenţei, Parisul capitalǎ a caricaturii anticlericale

In încheierea acestui dosar aş vrea totuşi sǎ revenim la o idee formulatǎ mai sus: de ce în Franţa gustul pentru ireverenţǎ politicǎ a fost poate mai puternic decît în alte ţǎri?

Franţa a dus o lungǎ luptǎ împotriva persecuţiilor religioase şi împotriva puterii religioase reprezentatǎ de biserica catolicǎ. Totul a culminat cu Revoluţia Francezǎ. Intr-un articol mai vechi din Le Monde, care circulǎ în prezent pe Internet, se aratǎ cǎ încǎ din secolul al XIX-lea Parisul a fost capitala mondialǎ a caricaturii religioase dar şi al "blasfemiei" (ca sǎ zicem aşa) în artele plastice. Pozitivismul, gîndirea liberǎ şi contestatarǎ s-au forjat în acelaşi timp pe plan filozofic dar prin cultura popularǎ a caricaturii. Inainte de primul rǎzboi mondial Franţa numǎra 114 reviste de caricaturi anti-clericale. Iar laicizarea societǎţii a permis treptat aceastǎ privire criticǎ, ludicǎ, ironicǎ şi uneori feroce îndreptatǎ spre Dumnezeu şi spre toate divinitǎţile.

Aş mai spune însǎ cǎ aceastǎ tradiţie ne vine de le grecii antici. Sǎ nu uitǎm cǎ încǎ de pe atunci, cei care s-au aflat de fapt la originea Europei, grecii, nu erau prea tandri cu zeii lor şi deseori le reproşau cǎ sunt lacomi, invidioşi, cruzi, mincinoşi, violenţi, rǎzbunǎtori şi chiar avizi de sînge nevinovat. Intr-un fel, Franţa a preluat stindardul acestei viziuni în care omul se elibereazǎ prin contestaţie şi prin rîs. Sigur, alte culturi rǎmase în alte faze de dezvoltare numesc aceastǎ formǎ de libertate, blasfemie.