Nu toatà lumea din Franţa e Charlie

Chiar dacă manifestaţia de duminică în memoria victimelor recentelor atentate a reunit la Paris circa două milioane de oameni – un record absolut - mulţi parizieni dar şi în general francezi -  au decis să nu-şi afişeze solidaritatea cu victimele atentatelor cu toate că au condamnat atacurile. Ce i-a făcut să se abţină de la acest enorm şi internaţional elan de solidaritate ?

Citind pe reţelele de socializare găseşti o sumedenie de « motive » şi « scuze » care i-au făcut pe anumiţi francezi să nu se afişeze « Charlie ». Unii au criticat « unanimismul emoţional », alţii nu au vrut să mărşăluiască pe stradă alături de adversarul lor politic – uitând în treacăt ce înseamnă « unitate naţională », criticii lui François Hollande au estimat că de ieşirea lor pe stradă va « profita » şeful statului. In fine, mulţi sau multe au vrut poate să profite de prima duminică de solduri la Paris ca să cutreiere în pace şi fără îmbulzeală raioanele magazinelor. Cum nota şi un comentator de la Figaro, « a fi sau a nu fi Charlie e o întrebare pe care în fond şi-au pus-o mulţi şi unii chiar au decis să se plaseze contra acestei poziţii corecte politic ». Intr-o tribună publicată de ziarul conservator, un fost înalt magistrat, Philippe Bilger se întreabă dacă oare va fi considerat de acum încolo « un cetăţean nedemn sau chiar un nemernic pentru că a refuzat să defileze. Competiţia de duminică a fost indecentă şi absurdă pentru că a amestecat grupuri de oameni heterogene, cu puncte de vedere contradictorii dacă nu chiar incompatibile. Si atunci de ce era nevoie de atâtea atutudini convenţionale şi ipocrite ? » conchide acelaşi ex-magistrat. Demografa Michèle Tribalat refuză şi ea să fie « Charlie » pentru că sloganul i se pare totodată « romantic, narcisist şi indecent ». Publicaţia catolică L’Homme nouveau nu crede nici ea în « uniunea naţională decretată de un preşedinte de stânga ». Un patron de presă specialiazat în informaţii financiare, citat de acelasi Figaro, e de părere că « Sunt Charlie are ceva dezgustàtor ». In fine o tânără scriitoare cu simpatii de stânga, Coralie Delaume, regretă faptul că a fost nevoită să manifesteze alături de nişte « responsabili politici care se cred mai departe bine când în realitate nu au fabricat decât această lume abominabilă ».

Sloganul, hashtag-ul « Eu nu sunt Charlie » a apărut pe Twitter încă de miercurea trecută, foarte repede după cel iniţial, « Si eu sunt Charlie », şi după cum se vede el nu vine doar de la islamişti. Cert mulţi musulmani au preferat în loc de « Sunt Charlie » să afişeze « Sunt Ahmed » după numele unuia dintre poliţiştii ucişi de atacatori. Pe Facebook, pagina « Nu sunt Charlie » număra la acest început de săptămână 27 de mii de fani.

Să mai precizăm în sfârţit că editorialişti şi lideri de opinie internaţionali au criticat mai mult sau mai puţin şi ei pe faţă acest « Sunt Charlie », în particular în ţări musulmane dar şi în Regatul unit şi în SUA. In ziarul briatnic The Guardian, un desenator a schiţat « limitele satirei », adică a publicat două desene ce pot fi considerate ofensatoare faţă de negrii şi evrei. Celebrul caricaturis Art Spiegelman a denunţat însă “ipocrizia” majorităţii presei americane care a tot lăudat libertatea de expresie dar a refuzat totodată să publice caricaturile din Charlie Hebdo.

Nu toatà lumea din Franţa e Charlie