Jihadismul şi tentaculele sale în Franţa

kouachi_afp.jpg

credit foto: rfi.fr

Cît de vulnerabile sunt Occidentul, Uniunea Europeanǎ şi Franţa în raport cu jihadismul şi cu ideologia nihilistǎ a islamului radical? Cum se infiltreazǎ Al Qaida şi Organizaţia statul islamic în spaţiul occidental, ce rol au în acest context imamii din moscheiele europene? Trebuie sǎ ne temem de comunitatea musulmanǎ din Europa? Iatǎ tot atîtea întrebǎri care sunt formulate acum în presǎ şi pe platourile de televiziune, dupǎ zilele de coşmar trǎite de Franţa în urma atentatelor de pe 7, 8 şi 9 ianuarie. Incercǎm şi noi sǎ formulǎm rǎspunsuri citîndu-i pe editorialişti şi pe experţi.

Al Qaida în Franţa

"Al Qaida în Franţa" este o carte apǎrutǎ anul trecut şi semnatǎ de un specialist şi consultant internaţional în materie de ameninţare teroristǎ, Samuel Laurent. Semnalele de alarmǎ trase de el sunt extrem de îngrijorǎtoare. El constatǎ în primul rînd cǎ occidentul duce o dublǎ bǎtǎlie împotriva jihadismului, una militarǎ şi alta mediaticǎ. Citez dintr-un interviu acordat de Samuel Laurent cotidianului Le Figaro: "Pe teren, noi pierdem. Este suficient sǎ comparǎm regiunile şi ţǎrile trecute sub influenţa jihadismului în ultimii 15 ani pentru a ne convinge de acest lucru. Rǎzboiul în materie de comunicare, în schimb, îl cîştigǎm".

Samuel Laurent evocǎ în cartea sa şi în intervenţiile sale multe detalii legate de modul de operare al celor care recruteazǎ tineri musulmani francezi de partea islamului radical. Mulţi dintre aceştia, odatǎ îndoctrinaţi, sunt sfǎtuiţi sǎ se "integreze" în societatea francezǎ, sau sǎ aparǎ ca "moderaţi". Mai precis, ei nu se afişeazǎ în public purtînd barbǎ sau alte însemne religioase, nu pronunţǎ discursuri suspecte, nu fac prozelitism. Iar uneori serviciile secrete renunţǎ sǎ-i mai ţinǎ sub observaţie.

Ceea ce s-a şi întîmplat oarecum cu fraţii Kouachi precum şi cu Amedy Coulibaly. În presǎ au fost de altfel formulate şi critici în aceastǎ privinţǎ, întrucît cei trei indivizi figurau pe lista neagrǎ a teroriştilor în Statele Unite dar aveau libertate de mişcare în Franţa.

Faliile servicilor secrete

Autoritǎţile franceze îşi recunesc, de altfel, lacunele. Un fost înalt responsbail al serviciilor speciale spunea joia trecutǎ la televizor: nu avem suficienţi agenţi, iar "filarea" eficientǎ a unui suspect presupune contribuţia a cel puţin 15 persoane. Pe de altǎ parte, nici fondurile nu au crescut, în context de crizǎ. Iatǎ doar unul din motivele pentru care atenţia serviciilor speciale s-a concentrat, în ultimul timp, pe tinerii musulmani care au plecat sǎ lupte în Siria, urmǎrirea acestora devenind mai urgentǎ decît a celor care s-au "format" cu ani în urmǎ în Yemen (cum a fost cazul cu Amedy Coulibaly).

In cartea sa, Samuel Laurent mai aratǎ însǎ cǎ infiltrarea mişcǎrilor salafiste este dificilǎ şi riscantǎ. Iar uneori serviciile speciale franceze refuzǎ sǎ-şi trimitǎ agenţii în misiuni atît de periculoase.

Preşedintele François Hollande, primul ministru Manuel Valls, ministrul de interne Bernarad Cazeneuve au avut în aceste zile cuvinte elogioase pentru forţele de ordine şi pentru cele speciale în contextul atacurilor teroriste de sǎptǎmîna trecutǎ. Existǎ însǎ şi o altǎ "faţǎ a medaliei", pe care ne-o evocǎ fǎrǎ menajamente revista Le Nouvel Observateur.

Poliţia francezǎ: o realitate durǎ pe teren

"S.O.S. poliţişti în stare de depresiune" se intituleazǎ acest dosar, din care aflǎm, de exemplu, cǎ anul trecut s-au sinucis în Franţa 53 de funcţionari ai poliţiei. Un numǎr record de sinucideri în rîndurile forţelor de ordine, scrie Le Nouvel Observateur, în timp ce anual în jur de 300 sunt trataţi în centre specializate datoritǎ epuizǎrii pe care o resimt sau a depresiunilor nervoase. Unele mǎrturii culese de redactorii revistei sunt revelatoare pentru dificultǎţile cu care se confruntǎ "pe teren" poliţiştii francezi. Iatǎ ce declara o femeie poliţit care a fost afectatǎ într-o zonǎ din nordul Parisului, în departamentul Seine-Saint-Denis: "Cînd am ajuns acolo am fost şocatǎ. Aveam impresia cǎ sunt în Africa. Eram într-un ghetou. Singurii albi eram noi poliţiştii." Aceeaşi femeie poliţist povesteşte cum a fost continuu ameninţatǎ de tinerii din respectivele cartiere. "Mi-au spus cǎ mǎ vor viola, cǎ îmi vor arde faţa cu acid… Pentru ei, este de neconceput ca o femeie sǎ dea ordine unor bǎrbaţi."

Explicaţiile multiple ale radicalizǎrii islamiste

Nu este uşor de explicat radicalizarea, în Europa, a  unora dintre tinerii care aparţin în special comunitǎţii musulmane. Multe elemente intrǎ în ecuaţie, unele de naturǎ economicǎ, altele de naturǎ culturalǎ şi religioasǎ. Conflictele care nu se mai terminǎ în Orientul apropiat joacǎ şi ele un rol, la fel ca şi eşecul "primǎverii arabe" (cu excepţia Tunisiei). Cotidianul Le Monde aduce însǎ în ecuaţie şi o explicaţie psihologicǎ şi afirmǎ cǎ "modernitatea occidentalǎ" a contribuit şi ea la amploarea actualǎ a ideologiei jihadiste.

Pare suprinzǎtor, dar existǎ într-adevǎr argumente în acest sens. Aceşti tineri au deseori sentimentul cǎ viaţa lor este lipsitǎ de sens, cǎ existenţa lor nu serveşte la nimic. Am avea deci de-a face cu un fenomen generaţional. "Aşa cum altǎdatǎ unii tineri erau atraşi de extrema stîngǎ, astǎzi tineri musulmani sunt atraşi de jihadism", spune, de exemplu, cercetǎtorul Olivier Roy, profesor la Institutul universitar european de la Florenţa.

Pe de altǎ parte, modernitatea, sau mai precis Internetul, a creat un fel de modǎ printre tineri: lor li se pare cǎ dacǎ rǎmîn "anonimi" existenţa lor este inutilǎ. Atunci îşi "teatralizeazǎ" curajul şi iniţiativele… Nu întîmplǎtor mulţi dintre tinerii care pleacǎ sǎ lupte în Irak sau Siria îşi expun pe reţelele de socializare aşa-zisele "fapte de arme". Cei care pleacǎ trec de fapt printr-o transformare totalǎ, fizicǎ şi psihicǎ. Lor le place apoi sǎ se "laude" cu acest lucru.

Universul carceral: "academie" jihadistǎ

Un alt paradox este faptul cǎ închisoarea nu rezolvǎ lucrurile. Autoritǎţile franceze au ajuns, în cursul anilor, la concluzia cǎ închisorile contribuie la radicalizarea unor tineri. Joi 8 ianuarie, cînd întreaga Franţǎ a pǎstrat, la ora 12, un moment de reculegere în memoria victimelor de la Charlie Hebdo, în multe închisori franceze a rǎsunat strigǎtul "Allah Akbar".

Ceea ce este un simptom grav. Nu numai cǎ Franţa trebuie sǎ-şi amelioreze dispozitivele în materie de informaţie, coordonare şi securitate, dar tot mediul carceral trebuie reorganizat. Cei care se ocupǎ de parcursul carceral al multor tineri de origine musulmanǎ afirmǎ urmǎtorul lucru: ei sunt condamnaţi uneori pentru delicte de drept comun cum ar fi traficul de droguri. In închisoare însǎ ei întîlnesc veritabili islamişti care îi îndoctrineazǎ într-un timp record. Pentru un tînǎr care nu ştie ce sǎ facǎ de fapt cu viaţa lui, cînd i se propune o "misiune" şi i se dicteazǎ un comportament, totul se schimbǎ brusc. "Te rogi de cinci ori pe zi, nu mai bei şi nu mai fumezi, începi rǎzboiul sfînt împotriva Occidentului, îţi dai viaţa pentru fraţii tǎi, devii martir şi cîştigi un respect etern, iar în paradis te aşteaptǎ 40 de fecioare!" Iatǎ care este scenariul, extrem de simplu şi eficient, al îndoctrinǎrii, atunci cînd nici şcoala, nici familia, nici structurile sociale republicane, nici sfera economicǎ nu au reuşit sǎ-i formeze şi sǎ le dea un sens acestor tineri.

Îndoctrinarea în moschei

Sǎ încheiem acest capitol evocînd pe scurt problema locurilor de cult musulmane în Franţa. Comunitatea musulmanǎ beneficiazǎ de aproximativ 2400 de moschei, şi alte 350 sunt în construcţie. Banii pentru construirea acestor moschei vin însǎ, în majoritatea lor, din ţǎrile Golfului Persic.

Ceea ce, spun comentatorii avizaţi, pune o problemǎ. Pentru cǎ aceste ţǎri sunite care practicǎ un islam rigorist îşi trimit apoi şi imamii ca sǎ oficieze în moscheile din Franţa. Ori, aceştia vin cu idei salafiste şi deci cu intenţia clarǎ de a proceda la o îndoctrinare fundamentalistǎ. Spre deosebire de şiiţi, suniţi nu au o autoritate centralǎ, iar unii imami se auto-proclameazǎ de fapt în acest rol. De mulţi ani se vorbeşte în Franţa despre crearea unui "islam francez", precum şi despre necesitatea pregǎtirii imamilor în Franţa, astfel încît ei sǎ aibǎ şi o pregǎtire "laicǎ", sau mǎcar sǎ ştie ce cere Republica francezǎ de la toţi locuitorii ei. Pînǎ acum însǎ acest lucru nu s-a realizat, şi probabil cǎ nu sunt totuşi mulţi imamii care au spus în ultimile zile "Je suis Charlie". Pentru unii dintre cei care vin din Arabia Sauditǎ conceptul de laicitate nici nu existǎ în vocabularul lor, aşa cum, din pǎcate, sensul acestui cuvînt rǎmîne de neînţeles pentru zonele cele mai tradiţionaliste ale lumii arabo-musulmane.