Statele Unite pun în aplicare noi sancțiuni la adresa Moscovei, anunță Trezoreria americană
trezoreria_americana_pune_in_aplicare_noi_sanctiuni_la_adresa_industriei_rusesti_de_aparare._.jpg

Sancțiunile americane vizează 70 de entități ruse, printre care și conglomeratul militaro-industrial Rostec, descris de Washington drept piatra de temelie a industriei de apărare din Rusia.
Pentru secretarul Trezoreriei, noile măsuri vor deteriora și mai mult capacitățile militare ale președintelui Vladimir Putin și vor avea un impact asupra războiul dus împotriva Ucrainei.
Duminică, în prima zi a summitului G7 din Germania, liderii celor mai industrializate 7 țări ale planetei, au decis să inițieze un embargo asupra aurului nou extras în Rusia.
Patru state anunță deja un embargo asupra aurului rusesc – Statele Unite, Marea Britanie, Japonia și Canada. Iar 3 state europene Franța, Italia și Germania, vor decide la fel, cel mai probabil, dar, în cazul lor, măsura va fi luată la nivelul Uniunii Europene.
Iar Departamentul american de Stat a anunțat, marți, că impune restricții pentru mai bine de 500 de ofițeri din forțele rusești, dintre care unii sunt implicați direct în abuzurile din Mariupol dar și în alte localități ucrainene.
Totodată, așa zisul primar care a fost instalat de Rusia la Melitopol, în sudul Ucrainei, se află, de asemenea, în vizorul Departamentului american de Stat, precum și o societate din Uzbekistan care furnizează componente electronice Rusiei.