Dan Burlac, producător de filme: E nevoie de un program european de educație cinematografică

dan.jpg

Producàtorul Dan Burlac la Cannes, 25 mai 2022.
Producàtorul Dan Burlac la Cannes, 25 mai 2022.
Sursa imaginii: 
Vasile Damian

Miercuri, în cadrul Short Film Corner de la Cannes, au fost prezentate scurtmetrajele din programul Romanian Short Waves. Destinat exclusiv profesioniştilor din industria cinematografică dedidactă scurtmetrajelor, secţiunea non-competitivă a Festivalului de film de la Cannes este una dintre cele mai dinamice. O spune la microfonul RFI producătorul Dan Burlac. Acesta revine asupra felului în care au fost selectate filmele româneşti de Asociaţia Secvenţe.

Dan BURLAC: Am ales 14 filme care ne-au fost trimise. Este un mix între cele mai bune filme realizate în ultimii doi ani pentru că am avut perioada covid. Acest program îi încurajează mai ales pe cei care creează filme independente și care nu au acces neapărat la Cannes, care nu sunt în circuit.  Avem foarte multe filme ale unor tineri regizori.

Vasile DAMIAN: Cum sunt selecționate?

D.B: Avem un juriu care le vede. Primim în jur de 40 de filme și le alegem pe cele care ni se pare că sunt cele mai bine de văzut aici la Cannes, care vin în întâmpinarea cinema-ului bun, care este deja consacrat aici. E important ca scurtmetrajul românesc, care este sursa filmelor de mâine, să fie aici prezent. De aceea acest program funcționează de 13 ani.

V.D: Care a fost viitorul carierei celor care au venit aici cu un film?

D.B: Ce este foarte important pentru ei și pentru aceste scurtmetraje e că filmele care au fost vizionate aici pe platforme au intrat în marile festivaluri. Sunt foarte multe filme care au fost văzute de selecționeri, de distribuitori. Le-au văzut aici pe platforma de la Short Film Corner și ele au avut o carieră foarte frumoasă după aceea. Este cazul foarte multor filme. De 13 ani mulți din copiii de ieri astăzi sunt oameni în toată firea, care au filme, lungmetraje consacrate.

V.D: Care este scopul acestui Short Film Corner aici?

D.B: Short Film Corner este cea mai dinamică secțiune a Cannes-ului. E normal. Sunt foarte mulți tineri. Sunt foarte mulți aspiranți. Foarte multă lume, anul ăsta poate nu atât de multă lume ca în alți ani. Este un an post-pandemie. Lumea încă nu știe foarte bine pe ce lume se află. Încă își caută reperele. Dar în principiu este cea mai dinamică secțiune și piață de aici de la Market. Short Film Corner face parte din Market. Este bine că Festivalul de la Cannes și Market-ul acordă atenție scurtmetrajului pentru că este foarte important. Evident că e foarte greu și pentru ei. Cu telefoanele mobile acest proces de producție a unui film devine foarte simplu. Dacă vreau, eu, cu Iphone-ul meu super sofisticat sau cu un Samsung super sofisticat sau nici nu contează firma, pot să îmi fac un scurtmetraj și cei de la Cannes primesc foarte multe filme. Pentru ei a devenit un calvar.

V.D: Cunoașteți foarte bine piața filmelor. Veniți aici de aproape 30 de ani. Ce a schimbat pandemia de covid în această industrie a cinematografiei?

D.B: A schimbat mult. A adus o nesiguranță pe care o observ anul ăsta. Cred că această criză a cinema-ului de artă, de autor a devenit și mai profundă. Distribuitorii au foarte mari probleme. Noi facem filme. Oamenii fac filme. Dar distribuitorii nu mai au curaj să cumpere sau să investească. Este frică, nesiguranță și o criză clară a cinema-ului de autor, care habar nu am cum va fi difuzată. Dacă nu intervine Europa printr-un program destul de solid ca să sprijine acest film independent cred că va fi foarte complicat. Și vom rămâne la festival să vedem doar filme de festival pe care nu le vom vedea niciodată în săli sau pe foarte puține dintre ele. Filmul care a consacrat și pentru care Cannes-ul a fost făcut, nu neapărat competiția oficială, ci mă refer la Quinzaine des réalisateurs sau Semaine de la critique, sunt filme pe care cu greu le poți vedea în sală și foarte greu în România.

V.D: În Franța după covid s-a remarcat o diminuare drastică a numărului de intrări în sălile de cinema. Care ar fi felul în care cinema-ul s-ar putea reinventa pentru a nu pierde teren definitiv în fața platformelor, care s-au impus în timpul acestei pandemii și au avut numai de câștigat?

D.B: Cred că ar trebui un restart din punct de vedere al cinema-ului, al filmului ca mijloc de educație. Ar trebui în școli, ONG-uri, organisme care se pot ocupa de educație să înceapă să aibă un program foarte serios de educație în ceea ce privește cinema-ul pentru ca lumea, cei tineri să poată să intre foarte devreme într-un cinema poate mai sofisticat pentru ei, mai greu de acceptat, dar care ar putea să creeze publicul educat de mâine, care să mențină sau să readucă lumea în săli. Acum noi am pierdut un segment foarte important, anume seniorii. Lumea care e trecută de 50 – 60 de ani, pe care îi aveam în săli, care veneau ca act social. Veneau miercurea în Franța, care erau clienții fideli, care veneau liniștiți, participau la un act cultural, erau foarte interesați. Acum le e frică să iasă din cauza multiplelor probleme. Dacă mă întrebi pe mine, asta aș face. Aș crea la nivel european un soi de program european de educație cinematografică în care să ne ducem cu aceste filme. Ele să fie cumva personalizate. Și să încercăm să formăm gustul tinerilor pentru cinema-ul de artă. Să le explicăm de ce se face cinema de artă, care sunt mesajele, care nu sunt ușoare. Ai nevoie de o lectură. Ai nevoie de referințe mitologice, spirituale, filozofice. E un act foarte important cel educativ, metaforele pe care noi încercăm să le prezentăm în cinema. Dacă copiii ar înțelege și le-am explica asta de foarte devreme putem să îi „salvăm” ca spectatori de mâine.

V.D: Nu trebuie să facă și realizatorii sau exploatatorii de săli efortul într-un sens sau altul?

D.B: Fac eforturi enorme să dea filmele dificile. E deja un efort foarte mare pentru că nu își recuperează banii. Pentru regizori un efort enorm ar însemna să faci un film popular. Să faci un film la care publicul să vină în sală. Dacă faci un film sofisticat vii la Cannes, punct. Sau vii la Berlin, punct. Apoi îți pui întrebarea „Vreau să vin la Cannes, vreau să vin la Berlin, vreau să vin la Veneția, dar ce fac după aia, ce devine filmul meu?”. Regizorul nu are ce să facă. Regizorul face filmul pe care îl dorește și încearcă să rămână fidel lui însuși. Un film bun e un film bun. Dacă faci un film bun nu ai nicio problemă să funcționezi bine. Un bun exemplu pentru mine este cinema-ul iranian. Este un cinema greu, care se face cu puțini bani. Nu este un film de autor. Dar sunt atât de puternice, atât de bune ca filme încât lumea le acompaniază peste tot. Din punctul meu de vedere, cinema-ul iranian este un cinema care se poate lua ca un bun punct de referință. 

 
Dan Burlac, producător de filme: E nevoie de un program european de educație cinematografică