Actorul Vlad Ivanov: Tinerii din vremea comunismului nu erau niște încuiați la minte, fără aspirații, ci dimpotrivă (Interviu)

ivanov.jpg

Actorul Vlad Ivanov la prezentarea filmului "Metronom" al lui Alexandru Belc, Cannes, 24 mai 2022.
Actorul Vlad Ivanov la prezentarea filmului "Metronom" al lui Alexandru Belc, Cannes, 24 mai 2022.
Sursa imaginii: 
Facebook Metronom/Cristian Radu Nema

Face parte din puţinii actori care au fost la Cannes de mai multe ori, uneori chiar ca să urce covorul roşu. A venit aici, printre altele, în 2007 cu «4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile» al lui Cristian Mungiu în care era Domnul Bebe. Doi ani mai târziu era Anghelache în «Poliţist, adjectiv» al lui Corneliu Porumboiu, în 2016 era inspectroul şef din «Bacalaureat» tot al lui Mungiu iar în 2019 era Cristi în «La Gomera» tot al lui Porumboiu. Acum, Vlad Ivanov a venit la Cannes cu echipa filmului «Metronom» realizat de Alexandru Belc şi prezentat în principala secţiune paralelă Un certain regard. Film în care interpretează rolul colonelului de Securitate Nicolae Biriş.

Vasile DAMIAN: Cum te-ai pregătit pentru acest rol? Cum te-ai documentat?

Vlad IVANOV: Cred că cel mai tare s-a documentat Alexandru Belc. El mi-a povestit un pic. Știu că inițial a fost ideea unui documentar, dar căutând în arhivele Securității a devenit un scenariu de un lungmetraj. Bănuiesc că acolo a dat și de povestea cu colonelul Biriș. Nu am stat de vorbă foarte în detaliu despre cum de s-a gândit la mine, dar bănuiesc că i s-a părut foarte important să fie un actor care a trăit sau care cunoaște cât de cât epoca. E important dacă nu știi cât de cât epoca ce s-a întâmplat atunci. Aveam cât de cât habar despre ce s-a întâmplat atunci. Știam și povești spuse mai voalat, dar știam despre ce e vorba.

V.D: Tu ce amintiri ai de pe vremea lui Ceaușescu? Nu neapărat despre anii 1970, dar despre epoca Ceaușescu, până când a murit în 1989.

V.I: Ce să spun? Eram ca toată generația mea, foarte tineri. Când ești tânăr duci lucrurile în spate cu o naivitate absolut devastatoare. Am luat vremurile exact așa cum erau. Cred că cei mai înspăimântați erau părinții noștri. Ei trebuiau să ne asigure de mâncare, să ne asigure traiul de zi cu zi. Părinții mei ascultau și ei Europa Liberă și auzeam din când în când în casă fâșâit de radio și mama și tata imediat se schimbau la față și ne trimiteau la noi în camere. Simțeam că se întâmplă ceva interzis, lucru care mă atrăgea foarte tare. Ușor, ușor am aflat despre ce e vorba. Și a mai fost o întâmplare foarte tristă. Profesorul meu de teatru de la Școala Populară de Artă Teodor Predescu a murit în condiții extrem de bizare, de dubioase. Mai mult ca sigur, din ce au înțeles cei din familia lui, a fost ucis de Securitate. Nu știm exact de ce, n-aveam habar. Aveam în cap chestia asta. Ce m-a ajutat foarte tare a fost că după 1989 am citit enorm de multă literatură memorialistică. Acolo am citit toate ororile pe care le-a făcut Securitatea.

V.D: Dar, de exemplu, la acele petreceri de copii, de elevi de după masă, ceaiurile dansante, de altfel sunt niște replici geniale. „La ceai dansant se consumă doar ceai” era una dintre ele. Apoi, tu spui la un moment dat, când ești în beci la Securitate, „Aici noi punem întrebări. Dumneavoastră răspundeți.” Sunt geniale replicile astea.

V.I: Le-a scris Alexandru, dar țin minte că fix la chestia asta eu am spus „Domnișoară, aici noi punem întrebările! Dumneavoastră răspundeți.” Și Alexandru mi-a spus că el s-a gândit să o dăm așa, „Aici noi punem întrebări, dumneavoastră răspundeți”. I-am spus că mie mi se pare mai puternic dacă tranșează lucrurile cu calm, dar le tranșează. „Aici noi punem întrebări! Dumneavoastră răspundeți.” Să fie clar cine e. A zis că am dreptate, că e mai puternic așa. Am lucrat foarte bine cu Alexandru. Mă bucur tare că am putut să colaborăm. Sper să fie ca replica din Casablanca „This is the beginning of a beautiful friendship.”

V.D: Ce le poate spune tinerilor de azi angajamentul la Securitate, semnarea unei viitoare colaborări, declarația simplă, de exemplu?

V.I: Și Alexandru și Cătălin Mitulescu și toată partea de producție au un soi de strategie, de a lansa acest film. Una dintre ele este de a atrage cât mai mulți tineri. Cred că tinerii din ziua de astăzi vor fi foarte curioși să vadă cum era să fii tânăr în acea epocă. Slavă Domnului, sunt acele secvențe de început de film unde cei din ziua de astăzi vor putea descoperi ce univers aveau tinerii din vremea comunismului și că nu erau niște încuiați la minte, fără aspirații, ci dimpotrivă. Pot vedea ce muzică ascultau. Erau lucruri fantastice făceau. Îmi aduc aminte de mine, de generația mea, cum ne duceam pe furiș. Făceam rost de câte un video și ne duceam pe furiș să îl vedem. Am văzut „Isus din Nazaret” în două seri cu storurile trase. Intram și ieșeam doar câte doi din apartamentul în care vedeam ca să nu dăm de bănuit vecinilor care ne puteau turna la Securitate. Ne asumam riscuri. Știam foarte bine la ce ne putea expune, la ce ne expuneam. Cred că tinerii din ziua de astăzi vor fi foarte curioși să descopere universul tinerilor din acea epocă.

V.D: Cum a fost colaborarea cu ei? Tu ești un actor cu experiență de ani de zile, de zeci de ani. În film sunt unii foarte tineri. Cum s-a petrecut colaborarea cu ei?

V.I: Secvența mea este doar cu Mara Bugarin. I-am cunoscut acum mai bine și pe Mara Vicol și pe Șerban Lazarovici în periplul ăsta foarte frumos la Cannes. Ce m-a încântat enorm? Am un preaplin și vreau să îl mărturisesc. Au primit această experiență de la Cannes cu atât de multă curățenie sufletească, cu atât de multă puritate. Le mulțumesc. M-am bucurat și eu. M-am emoționat văzându-i așa, amintindu-mi de prima mea experiență din 2007 cu „4, 3, 2”. Pe deasupra sunt actori foarte buni. Și eu am văzut filmul pentru prima oară la Cannes. Întotdeauna fac chestia asta. Dacă e să ajungem la Cannes îmi păstrez emoțiile pentru proiecția de la Cannes. Mă bucur mult că au un început frumos și că nu îngroapă succesul ăsta într-un comportament suficient. Dimpotrivă, sunt minunați. Spun ce își doresc marinarii, vânt bun din pupă. Asta le doresc și eu, vânt bun și să navigheze cât mai mult.

V.D: Îți pun o întrebare pe care cred că ți-am mai pus-o în trecut. Din nou ai un rol negativ, de om rău. Ți se potrivește? Te caută lumea? Cum se face că ţi se dau rolurile astea?

V.I: Cred că e o întrebare bună pentru regizori și pentru producători. Dar cred că și ei își doresc un actor cu experiență. Așa cum am spus și mai devreme era un rol pentru un actor cu o anumită experiență în spate, ținând cont nu numai de faptul că e plasat într-o anumită epocă, ci pentru că e un rol pentru un actor care știe să susțină actoricește o secvență cadru cu foarte mult text, cu foarte multe stări interioare cu care să poată jongla. Lucrurile astea se învață. Și chiar se învață, nu poți să le faci din poignet. Mi-a plăcut foarte tare să fiu în această secvență cu Mara Bugarin. Am și vorbit cu ea și i-am și spus că am să mă transform foarte tare, dar să fie liniștită că sunt în control tot timpul și să nu aibă nicio clipă frică de mine mai mult decât trebuie.

V.D: Aș vrea să extind puțin discuția. E a doua oară într-o lună când vii aici. Ai mai fost în aprilie, cu ocazia unui festival de serii. Ai jucat în seria „Infiniti” de pe Canal+. Este o poveste cu astronauți, cu Stația Spațială Internațională. E filmată în Ucraina, în Kazahstan,etc.

V.I: A fost o experiență absolut uluitoare. Am avut o singură frică, care s-a spulberat în prima zi de filmare. Ținând cont că e vorba despre un serial tv mi-a fost frică că o să fie niște filmări fușerite, cum se fac la serialele tv, să meargă așa cum este. Dar marea mea bucurie a fost că am avut parte de un regizor absolut senzațional, Thierry Poiraud, care a  filmat în regim de feature film, de film foarte serios. Dacă cumva nu îi plăcea lui cum ieșea o secvență mai făcea încă o dublă și încă o dublă până toată lumea era mulțumită. Am fost tot timpul în contact cu el. Tot timpul a fost el în contact cu actorii. Am avut avut o discuție absolut tot timpul despre cum vedem noi rolurile, despre cum am făcut lecturi înainte de filmare. A fost o perioadă de preproducție, de preparare a filmărilor extrem de serioasă, nu mai spun în timpul filmării. Până la grija față de actor, de a crea exact acea atmosferă fantastică de la filmare, în timpul filmării, între duble, acea liniște care trebuie să existe și concentrare pe platou și o înțelegere fantastică din partea echipei tehnice. 

 
Actorul Vlad Ivanov: Tinerii din vremea comunismului nu erau niște încuiați la minte, fără aspirații, ci dimpotrivă