„Ursul lui Ceauşescu”, noua bandă desenată franceză despre „epoca de aur”

lours-de-ceausescu-c1-cmjn.jpg

Sursa imaginii: 
Editions Steinkis

„Ursul lui Ceauşescu” este noua bandă desenată publicată de editura Steinkis din Paris (aceeaşi care a publicat recent şi romanul grafic „Goodbye Ceauşescu”). Povestea se petrece în „epoca de aur” iar personajele sunt foarte variate: o elevă neastâmpărată, o femeie de menaj, un poet puţin nebun, şamd. Nu lipsesc nici urşii din titlul romanului. Un roman grafic al cărui scenariu a fost scris de un fost jurnalist pe nume Aurélien Ducoudray. Vasile Damian a stat de vorbă cu el şi l-a întrebat pentru început de unde i-a venit idea scenariului, care amestecă adevăruri istorice şi umor negru.

Aurélien DUCOUDRAY: „E o poveste care mă urmăreşte de foarte multă vreme. În 1989, aveam 15 ani şi îmi amintesc ca şi cum ar fi fost ieri de retransmisia televizată a Revoluţiei, a evenimentelor de la  Timişoara, a procesului şi execuţia cuplului Ceauşescu. M-au zdruncinat foarte foarte tare acele imagini. Era pentru prima dată că asistam în direct la o revoluţie. Mi-aduc aminte că eram la bunicii mei şi tot week-end-ul l-am petrecut în faţa televizorului ca să vedem ce se mai întâmplă. Toate astea mi-au rămas întimpărite în memorie. Încet-încet, cu fiecare carte pe care o mai citeam sau film pe care-l vedeam – am văzut de exemplu „Amintiri din epoca de aur” – sau fotografii pe care le priveam – cele ale lui Koudelka în România, de exemplu – mă apropiau şi mai mult de această ţară şi de evenimentele interesante pe care le văzusem în copilărie. Nu vroiam să fac o carte despre Revoluţie pentru că nu fusesem la faţa locului, nu sunt român, şamd. In schimb, graţie cărţilor, filmelor şi oamenilor pe care i-am întâlnit, am cules o serie de mici anecdote şi informaţii despre felul în care se trăia în epoca Ceauşescu. Asta mi s-a părut mult mai interesant decât Revoluţia în sine”.

Vasile DAMIAN: Se vede că v-aţi documentat foarte bine. Sunt multe detalii în carte: Petreşti, satul natal al Elenei Ceauşescu, desenul animat cu Mihaela, înregistrarea maşinilor de scris la poliţie, vizionarea clandestină de filme pe casete VHS, etc. Cum aţi obţinut aceste informaţii?

A.D: „Am avut un informator, ca să zic aşa. M-am întâlnit şi împrietenit mai demult cu un chirurg de origine română din Franţa şi l-am rugat să-mi dea câteva mici informaţii sau detalii din epoca Ceauşescu întrucât pregăteam cartea. Aşa se face că în povestea mea, o fetiţă se uită la televizor la desene animate cu Mihaela. Nu aş fi găsit niciodată singur informaţia cu Mihaela. Graţie acestui amic, multe detalii din poveste par – şi sunt – adevărate”.


Sursa imaginii: 
Vasile Damian

V.D: Revenind la titlul benzii desenate – „Ursul lui Ceauşescu” – ne descrieţi cum pe vremea fostului dictator, când acesta mergea la vânătoarea de urşi, mai mulţi trăgători de elită stăteau ascunşi şi trăgeau în acelaşi timp cu Ceauşescu în animale. O înscenare care, se pare, era adevărată.

A.D: „Când am avut această informaţie, mi-am pus multă vreme întrebarea dacă este sau nu adevărată şi nici azi nu am răspunsul clar. Dar cum scriam o carte şi de ficţiune, mi s-a părut că este exact ce îmi trebuie. Cu alte cuvinte, plec de la ceva adevărat – vânătoriile lui Ceauşescu, cel mai mare vânător din România – şi brodesc ceva împrejurul realităţii aducând şi puţină legendă. In fapt, această carte este rezultatul unui deceniu de adunat şi compilat informaţii din dreapta şi din stânga. Am atâtea informaţii că aş putea scrie imediat volumul doi al Ursului lui Ceaşescu”.

V.D: Cum aţi ales personajele din carte – un poet, un clown, un student, o femeie de menaj? De ce astea şi nu altele şi de ce fiecăruia din personaje îi acordaţi câte un capitol?

A.D: „La început, acest scenariu nu era deloc construit aşa. Aveam mai multe poveşti scurte care îmi plăceau şi care aduceau aminte de „Amintirile din epoca de aur”. Doream ca şi cartea mea să iasă la fel, o suită de mici povestioare. Toţi editorii mi-au spus însă că o carte nu poveşti scurte nu este ceva interesant, ar prefera un scenariu în care toate să se reducă la un singur personaj. Le-am spus că este imposibil sau prea tare tras de păr. Vorbind cu editorul meu de la Steinkis, aceasta mi-a zis că, dimpotrivă, vrea să leg cumva împreună toate aceste poveşti şi personaje. Fiecare povestioară corespunde unui personaj şi poate reprezenta o persoană din societatea românească de atunci. Îmi trebuiau deci persoane foarte diferite care să ajungă, la final, în acelaşi loc”.

V.D: Inainte de a deveni scenarist de benzi desenate, aţi fost jurnalist, mai exact fotojurnalist. De ce aţi făcut această alegere? Ce deosebeşte cele două meserii?

A.D: „Cred că este exact acelaşi lucru. Când eram fotojurnalist, lucram pe materiale jurnalistice deci, sau mergeam pe teren, sau întâlneam martori, sau lucram pe cărţi de istorie. Banda desenată este exact aceeaşi muncă cu deosebirea că nu mai sunt eu cel care face imaginile ci desenatorul. Ce mă interesează, pe lângă toată partea istorică, este că pot să aduc şi o părticică de ficţiune care poate chiar să facă povestea şi mai adevărată. Este ceea ce ador în meseria asta. In „Ursul lui Ceauşescu”, pendulăm în permanenţă între cele două. Plec de la un adevăr şi creez apoi personaje împrejur. E o adevărată plăcere şi e aceeaşi muncă. Aici am însă dreptul să încalc linia roşie, cea a adevărului”.


Sursa imaginii: 
Vasile Damian
 
„Ursul lui Ceauşescu”, noua bandă desenată franceză despre „epoca de aur”