Cronica bilingvă / La Chronique bilingue : N° 234. Marcel Proust, un roman parizian

capture_decran_2022-03-18_a_18.06.22.png

Sursa imaginii: 
Musée Carnavalet

A citi „În căutarea timpului pierdut”, vasta operă romanescă a lui Marcel Proust, înseamnă şi a calători împreună cu marele scriitor francez precum şi cu personajele sale în special prin Paris. Principalul decor „natural” al naraţiunilor sale este Parisul care găzduieşte de altfel în prezent o expoziţie dedicată acestei simbioze artistice şi culturale dintre un scriitor fascinant şi un oraş fascinant. Vizităm şi noi expoziţia împreună cu scriitorul Virgil Tănase.  

Una din cele mai vechi străzi din capitala Franței porte le nom de la marquise de Sévigné, célèbre écrivain français du XVIIe siècle qui, du temps où cette rue s’appelait Sainte-Catherine, habitait l’hôtel particulier construit un siècle auparavant par Jacques de Ligneris, cumpărat mai apoi de un nobil breton al cărui nume, greu de pronunțat, a fost preschimbat în Carnavalet. După ce a trecut prin mai multe mâini, clădirea care i-a luat numele, a fost achiziționată în 1866 de primăria Parisului pentru a deveni Muzeul de istorie al orașului.

Înzestrată cu nenumărate obiecte, opere de artă și documente, și îmbogățită continuu cu donații, colecția muzeului Carnavalet a căpătat în ultimii cinzeci de ani maints objets ayant appartenu à Marcel Proust dont l’oeuvre romanesque est en grande partie liée à la ville de Paris, où celui-ci est né en 1871 et mort en 1922. Pour célébrer à la fois les 150 ans depuis la naissance et les 100 ans depuis le décès de Proust și pentru a înfățișa marelui public patrimoniul muzeului legat de unul din cei mai importanți scriitori ai secolului al XX-lea, muzeul Carnavalet a mis sur pied une vaste exposition qui par ailleurs répond pleinement à sa vocation première, celle d’illustrer l’histoire de la Ville Lumière.  

Intitulată „Marcel Proust un roman parizian”, expoziția de la muzeul Carnavalet nu-și propune să acopere toate aspectele unei personalități și ale unei opere vaste și cu infinite încrengături. Elle se rachète en ouvrant des perspectives édifiantes vers la vie parisienne de « La Belle Epoque », cele câteva decenii de prosperitate și de dezmăț, de cumplite nedreptăți sociale și de strălucire artistică de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui care i-a urmat.

Firește, spre deosebire de Parisul celorlalte două cicluri romanești de dimensiuni încă și mai vaste care-i sunt în parte consacrate, « La Comédie humaine » de Balzac et « Les Rougon Macquart » de Zola, qui plongent leurs racines dans tous les milieux sociaux, le Paris de Marcel Proust, auteur dont les préoccupations sont d’une autre nature, est restreint et réduit à une seule couche sociale, celle de l’aristocratie et de la grande bourgeoisie qu’il présente avec une ironie à peine dissimulée. Cu rare excepții, personajele lui Proust nu ies din noile cartiere ale noilor îmbogățiți. Eroii săi străbat marile bulevarde, de la Palais Garnier la Etoile și de aici la Place de la Concorde, avându-și spațiul vital între parcul Monceau și miticul Faubourg Saint-Germain, cu câteva prelungiri către Bois de Boulogne.

Vaguement reconstituée pour l’occasion, la chambre de Proust réunit deux tables de chevet, une méridienne, un paravent, une pelisse, quelques lampes et finalement le lit où il écrivait, cloué par la maladie, ce lit qui l’a suivi dans ses déménagements, et où il est mort. Cette chambre est, dans l’idée des commissaires de l’exposition, le point de bascule dintre Parisul real al acelei epoci și cel imaginar, fantasma unui Paris al artelor și literelor, al eleganței și rafinamentului, un oraș socotit pe atunci chintesența lumii civilizate. De-o parte documente, fotografii, filme de epocă, afișe, mobile, rochii, o umbrelă, un joben, tout ce qui constitue l’univers des Guermantes, Saint-Loup, Bontemps, Argencourt, du baron Charlus et de toute leur troupe. De l’autre, les peintures de Bonnard, Caillebotte, Pissaro, René Prinet, Vouillard, Jean Béraud et quelques autres dont Claude Monet – care pare a fi fost modelul pictorului Elstir din roman.

La mijloc, fascinantă, mașina miraculoasă care transformă realul în imaginar : nenumărate manuscrise și șpalturi cu un număr infinit de corecturi adăugate în margine, alături, sus, jos, la dreapta, la stânga, sur des bouts de page collés aux épreuves, sur des bandes étroites de papier avec des rajouts à insérer…

Ainsi, au moment où je quitte les salles de l’exposition du musée Carnavalet, le sentiment le plus puissant, qui domine les autres, liés à la sensation d’avoir effleuré l’intimité d’un grand auteur, e într-un fel detașat de Proust. Azi, când scriem la calculator, ștergând frazele c-o apăsare de deget, mutând la fel de ușor din loc în loc un întreg paragraf, adăugând, înlocuind cuvintele cu altele mai potrivite, fără ca toate aceste manipulări să lase cea mai palidă urmă, cine, dans les temps qui viennent, aura encore le moyen de se faire une idée du travail laborieux, diligent et pénible qui transforme le réel en imaginaire ? Și puțini vor mai ști că realitatea imaginară nu e o închipuire ci însăși realitatea reală, reclădită anevoios, cărămidă cu cărămidă, din materiale identice dar mai durabile. Parisul lui Proust trăiește încă numai pentru că este astăzi un roman parisien.