Cronica pariziană: expoziţie la Paris, un tulburător dialog între artistul Anselm Kiefer şi poetul Paul Celan

img_1450.jpg

Sursa imaginii: 
Anselm Kiefer / Grand Palais Ephémère

Pour Paul Celan (Pentru Paul Celan): este titlul generic al unei expoziţii organizată în Marele Palat efemer de la Paris cu lucrări ale artistului german Anselm Kiefer. Expoziţia s-a deschis pe data de 17 decembrie şi poate fi văzută pînă pe 11 ianuarie 2022. Ea a fost concepută ca un dialog între poezia lui Paul Celan, născut la Cernăuţi dar care a scris în limba germană, şi viziunea plastică a lui Anselm Kiefer, artist german stabilit în Franţa. Dialogul dintre cei doi artişti este tulburător, cu atît mai mult cu cît destinul lui Paul Celan, considerat a fiind cel mai mare poet de limbă germană de după război, s-a derulat sub semnul unei tragedii istorice.

Cînd vizitatorul pătrunde în spaţiul gigantic al acestui Grand Palais Ephémère are imediat un şoc. Ochiul uman nu este obişnuit cu tablouri avînd peste 8 metri înălţime şi peste 15 metri lăţime. Dimensiunile impresionează deci imediat dar şi ceea ce vedem pe pînză: un fel de expresie a disperării, un fel de proiecţie plastică a unor energii uneori greu de definit. Simţim imediat că artistul, Anselm Kiefer, a lucrat cu o furie telurică, cu o forţă instinctuală, încercînd să exprime parcă un fel de dorinţă de depăşire a propriilor limite dar şi de captare a ceea ce suntem noi, oamenii: o luptă continuă de forţe contradictorii.

Anselm Kiefer s-a născut în 1945 în Germania dar din 1992 s-a stabilit în Franţa. Tatăl său a fost ofiţer în Wermacht, şi probabil că un anumit sentiment de vinovăţie istorică l-a făcut ulterior pe fiu să abordeze anumite subiecte, precum Holocaustul. Anselm Kiefer povesteşte în orice caz în interviurile sale că întîlnirea sa cu poezia lui Paul Celan i-a provocat un şoc emoţional. „Limba lui Paul Celan vine de foarte departe, dintr-o lume cu care noi nu am fost încă de loc confruntaţi, cuvintele sale ajung la noi ca şi cum ar proveni de la un extraterestru. (…) Eu transfer această limbă pe pînzele mele, şi fac acest lucru ca şi cum ar fi un ritual”. Am citat din ceea ce spune Anselm Kiefer în caietul program al expoziţiei.

De altfel demersul său este vizibil pe cele 18 lucrări şi instalaţii, artistul scrijeleşte pe ele versuri extrase din cărţile lui Paul Celan. Iar uneori înlocuieşte unele cuvinte cu obiecte. Cînd în versul lui Celan apare, de exemplu, cuvîntul piatră, Kiefer plasează nişte pietre mari pe pînză. Cînd în versul lui Celan apare cuvîntul topor, apar trei topoare pe imensa pînză unde sunt înscrise versurile respective. Tot aşa, flori uscate înlocuiesc cuvîntul floare…

Paul Celan, reamintesc, s-a născut la Cernăuţi în 1920, cînd oraşul făcea parte din România. Unic fiu al unei familii de evrei, Paul Celan a trăit teribila dramă a deportării în anii celui de-al doilea război mondial. În 1955 a reuşit să se instaleze la Paris, a avut o intensă activitate de poet, editor, traducător, profesor la Ecole normale supérieure, şi cînd totul părea că îi surîde în viaţă s-a sinucis, în 1970, aruncîndu-se în Sena. Scriind în germană el a simţit fără îndoială şi o sfîşiere lăuntrică, şi a pronunţat la un moment dat această frază teribilă: „scriu în limba călăilor”.

În această expoziţie, pe lîngă tablouri mai descoperim şi o cazemată din care au crescut flori precum şi un avion prăbuşit cu aripile doldora de cărţi lichefiate…   Le Grand Palais reia de fapt o iniţiativă mai veche, lansată în 2007 tot de Anselm Kiefer, numită Monumenta. Ideea foarte interesantă consta în a invita un singur artist pentru a crea o operă monumentală în marele spaţiu de la Grand Palais. În prezent, însă, monumentalul Grand Palais este în restaurare, avînd şi el o anumită vîrstă, întrucît a fost inaugurat în anul 1900. Edilii Parisului au decis deci să construiască un spaţiu expoziţional efemer, aproape la fel de impunător precum cel de la Grand Palais. Aşa a apărut pe harta culturală a Parisului acest Mare Palat efemer, între Şcoala Militară (Ecole Militaire) şi Turnul Eiffel.

Personal mie mi-a plăcut atît de mult acest Grand Palais Ephémère încît sper ca să fie menţinut şi după terminarea lucrărilor la Marele Palat. În definitiv şi Turnul Eiffel a fost conceput ca o construcţie efemeră, pentru Expoziţia Universală din 1889, şi a devenit ulterior simbolul Parisului.

Revenind la tablourile şi la lucrările lui Anselm Kiefer: ele sunt dispuse în aşa fel încît vizitatorul le poate contempla în ce ordine doreşte el. Nu există un parcurs unic impus de organizatori, singurele indicatoare sunt pe sol şi ele trimit la o anumită perioadă din istoria Franţei: de fapt vizitatorul păşeşte pe nişte cuvinte, ZONA LIBERĂ, şi pe nişte săgeţi trasate în dreptul lor. Zona liberă este însă peste tot în această expoziţie prin care artistul ne invită oarecum şi în atelierul său, întrucît îi putem admira diversele tehnici şi materii cu care lucrează.

Trei instalaţii gigantice ne trimit parcă la depozitele grupului Amazon, descoperim pe nişte rafturi care urcă spre plafon un fel de colecţie stranie: carţi pietrificate, diverse minerale, flori uscate, manechine dezmembrate, imense sertare suprapuse şi alte zeci şi zeci şi zeci de obiecte.

Un fel de nelinişte emană din tot acest omagiu adus lui Paul Celan, ca şi cum Anselm Kiefer ar vrea să le spună vizitatorilor „neliniştiţi-vă, că aveţi de ce.”