Femeile în sfera politică: Angela Merkel pleacă, alte personalităţi feminine i-ar putea prelua ștafeta

merkel.jpg

Angela Merkel
Angela Merkel
Sursa imaginii: 
AFP - LUDOVIC MARIN

În acest moment Angela Merkel iese din scena politică germană și internaţională, după o prezenţă neîntreruptă timp de 16 ani. Merită, în context, să ne întrebăm dacă această excepţională carieră a stimulat în general prezenţa femeilor în spaţiul politic, în ţările democratice și în restul lumii.

Despre bilanţul doamnei Merkel încep să se spună multe lucruri, unele contradictorii, dar nimeni nu neagă faptul că ea face deja parte din clubul restrîns al femeilor care au influenţat mersul lumii contemporane. Din acest club restrîns mai fac parte Golda Meir, care a participat la crearea statului Israel, Indira Ghandi care a fost timp de mulţi ani prim-ministru în India, Margaret Thatcher care a condus timp de zece ani Marea Britanie...

Franţa nu se poate lăuda cu o astfel de personalitate feminină puternică în sfera executivă. Guvernul francez a fost condus de o femeie, mai precis de doamna Edith Cresson, între mai 1991 și aprilie 1992, dar ea nu a marcat în mod special epoca... Mult mai combativă a fost doamna Martine Aubry de numele căreia se leagă, într-un context de guvernare socialistă, reducerea săptămînii de lucru în Franţa de 39 la 35 de ore...

În spaţiul politic francez nu lipsesc însă femeile, iar uneori au fost constituite guverne într-o logică de paritate absolută: jumătate femei și jumătate bărbaţi. În prezent pare să fie în ascensiune steaua politică a unei femei de dreapta, Valérie Pecresse, devenită candidata unică a partidului Republicanii în perspectiva alegerilor prezidenţiale din primăvara anului viitor. Va reuși ea să cîștige în faţa unui favorit cu imense atuuri cum este actualul președinte Emmanuel Macron? Va avea oare Franţa pentru prima oară în istoria ei republicană o președintă? Ar putea oare doamna Pecresse să preia șatafeta doamnei Merkel în Europa devenind o femeie „puternică” și capabilă să influenţeze mersul lucrurilor în Franţa și în Europa? Vom avea peste cîteva luni un prim răspuns la aceaste întrebări.

Merită semnalat și faptul că în prezent, în Franţa, patru femei au intrat în cursa pentru prezidenţiale: Valérie Pecresse din partea dreptei, Marine Le Pen ca lideră a fostului Front Naţional, partid de extremă dreapta întemeiat de tatăl ei, socialista Anne Hidalgo și Nathalie Arthaud ca reprezentată a extremei stîngi.

Femeile au adus deseori un suflu nou în politică și au încarnat speranţa și posibilitatea reală a unor schimbări. Mă gîndesc în acest sens la Maia Sandu, „noul chip al Republicii Moldova“ după cum scria cotidianul francez Le Monde. Coincidenţa face că exact în aceste zile presa franceză a scris mult despre o altă femeie, Kamala Harris, vice-președinta Statelor Unite, care pînă acum nu a reușit, s-ar părea, să-și găsească locul și rolul în sfera puterii. Această „versiune feminină a lui Barack Obama“, scrie Le Figaro, era văzută de unii drept o posibilă succesoare a lui Joe Biden, dar democraţii americani se îndoiesc acum că peste trei ani ea ar putea prelua rolul suprem la Casa Albă.

În atenţia opiniei publice mondiale se mai află în prezent o femeie cu o puternică personalitate politică, birmana Aung San Suu Kyi, condamnată de puterea militară din ţara ei la patru ani de închisoare. După ce a încarnat ideea de democraţie și de libertate, după ce a primit un premiu Nobel pentru pace, destinul politic al acestei femei a devenit unul tragic. Ea și-a pierdut sprijinul internaţional întrucît, la ora cînd se afla la putere, nu a apărat drepturile minorităţii musulmane din Birmania, iar acum este greu de spus dacă mobilizarea pe plan internaţional va fi destul de puternică pentru a se obţine eliberarea ei din închisoare. 

Evocam la începutul acestui articol personalitatea excepţională a doamnei Angela Merkel. De notat că Germania are acum, pentru prima dată în istoria ei, o femeie pe post de ministru de externe, este vorba de Annalena Baerbock, lideră a verzilor.

Nu toate femeile care s-au lansat în politică au și reușit, ceea ce este de fapt normal. Dar de fiecare dată cînd o femeie a avut acces în sfera decizională parcă s-a mai atenuat puţin lunga și injusta dominaţie masculină în acest domeniu.