Responsabil francez: criza de la graniţa poloneză - „O operaţiune inumană și macabră“

belarus-poland.jpg

Migranţi masaţi de Lukașenko la graniţa cu Polonia.
Migranţi masaţi de Lukașenko la graniţa cu Polonia.
Sursa imaginii: 
Oksana Manchuk/BelTA/Handout, Reuters

Parisul își exprimă solidaritatea cu Polonia în contextul crizei migratorii orchestrată la frontierele ei de președintele belarus Alexandre Lukașenko. În paralel Franţa face eforturi de mediere pentru reducerea tensiunilor. Seful statului francez Emmanuel Macron s-a întreţinut prin telefon, luni 15 noiembrie, cu președintele rus Vladimir Putin cerîndu-i să exercite presiuni asupra liderului de la Minsk astfel încît acesta să înceteze cu șantajul migratoriu.

„O operaţiune inumană și macabră“ – așa a calificat Gabriel Attal, purtătorul de cuvînt al guvernului francez, încercarea dictatorului de la Minsk de a destabiliza Uniunea Europeană prin intermediul unor mase de migranţi aduse în mod special din Orientul apropiat. În jur de patru mii de migranţi sunt masaţi în prezent la frontiera cu Polonia, acolo unde guvernul de la Varșovia dorește acum să construiască un veritabil zid. Intervievat pe postul de radio France Inter în legătură cu această iniţiativă poloneză, Gabriel Attal a spus că Franţa nu pretinde că ar avea de dat lecţii morale Poloniei și nici altor ţări confruntate cu astfel de evenimente. Un mod de a spune că orice ţară care se simte invadată în felul acesta, prin manipularea a mii de migranţi și de fapt a nefericirii altora, trebuie să se apere.

Si cancelara germană Angela Merkel a exercitat presiuni asupra lui Putin pentru a-l tempera pe Lukașenko, pentru că de fapt cheia problemei este la Moscova. Vladimir Putin însuși dorește destabilizarea și fragmentarea Europei, ceea ce pentru moment el nu a obţinut. Uniunea Europeană a rămas unită în contextul provocării lansată de dictatorul de la Minsk, iar Statele Unite sunt solidare cu europenii.

Putin și Lukașenko sperau cel puţin într-o victorie mediatică, pentru a arăta întregii lumi că Uniunea Europeană își trădează de fapt valorile și respinge fără milă la graniţele ei femei și copii înfometaţi și înfriguraţi. Din această provocare Rusia și Republica Belarus au vrut să obţină un fel de diplomă de superioritate morală, ceea ce totuși nu s-a întîmplat. Prea a fost cusut cu aţă albă scenariul lor, și nici măcar Turcia nu-l mai agreează deși nici ea nu vrea binele Uniunii Europene unde a trimis în 2015 peste un milion de migranţi.

O analiză foarte interesantă în legătură cu această criză de la frontiera estică a Uniunii Europene este semnată în Le Figaro de Gilles William Goldnadel. „Suntem în război în exteriorul ca și în interiorul frontierelor noastre“, scrie el. Citez din articolul său: „În situaţia actuală, pentru prima dată în istoria umanităţii, cei care invadează nu poată uniformă și se pretind victime, iar ce invadaţi, dacă nu cedează, riscă să-și asume statutul de ticăloși fără inimă“.

Cine sunt în aceste condiţii inamicii din interior de care vorbește comentatorul francez, jurist printre altele? Ei nu sunt greu de indentificat: mii de islamiști radicali sunt deja instalaţi în interiorul Uniunii Europene și reușesc să manipuleze, prin victimizare, atît comunitatea musulmană din diferite ţări cît și unele medii de informare. Această „armată din interior“ mai beneficiază, scrie Gilles William Goldnadel, de sprijinul unei extreme stîngi care nu de puţine și-a asuma rolul de idiot util.