Cronica bilingvă / La chronique bilingue N° 225 : Bucureștiul, "un jardin de curé"

img_9899.jpg

O frîntură din farmecul vechiului București…
O frîntură din farmecul vechiului București…
Sursa imaginii: 
MV RFI

Își merită cu adevărat Bucureștiul titulatura de micul Paris? Scriitorul Virgil Tănase ne vorbește în cronica bilingvă următoare despre cum se construiesc în timp armoniile urbane, și compară cele două capitale, București și Paris.

Une bonne nouvelle. Autant s’en réjouir parce que cela n’arrive pas tous les jours. Les autorités roumaines ont décidé de restaurer l’édifice qui abrite l’Institut d’Archéologie, casa colonelului Petre Macca, une de ces maisons anciennes, une de plus, que l’on nomme en France hôtels particuliers adică, pe românește, casă boierească ! une de ces maisons anciennes qui donnent à la ville de Bucarest un farmec cu atât mai uluitor și mai tulburător cu cât muzicalitatea ansamblului este negândită, neprogramată.

Exceptând cele câteva bulevarde hâde care, înainte de război, aduceau într-un oraș de-o altă factură betonul nămolos al unei modernități străine… Exceptând câteva așa numite „magistrale” tăiate cu barda de cei care considerau că, așa cum găinile au nevoie de coteț ca să facă ouă, forței de muncă, ca să se refacă, îi ajunge un acoperiș, et qui ont flanqué ces prétendues avenues de barres d’immeubles encore plus infâmes, si l’on peut imaginer !… Excepté aussi ces quelques bâtiments monstrueux récemment apparus ça et là dovedind flagrant, arhitectural, cu violența gâlmelor canceroase, că libertatea nestrunită, a caselor ca și a celulelor, e o maladie... Cu excepția acestor stridențe feroce, diferitele cartiere ale Bucureștiului, de la cele mai modeste la cele mai împăunate m’ont toujours ébloui par l’harmonie d’un ensemble réunissant des pièces qui n’ont rien  à voir les unes avec les autres.

Orânduite de o administrație puternică cu mult înainte de-a apărea îmbelșugările modernității, orașele din ceastălaltă parte a Europei, și-au dobândit armonia printr-o voință politică explicit afirmată. Celle-ci offrait un modèle qu’elle n’avait même pas à imposer. Obséquieux par vocation, ceux qui tiraient leur richesse de ce pouvoir s’empressaient d’en reproduire le prototype, et l’harmonie, toute relative, des différents quartiers de Paris, de Lyon ou de Bordeaux se datorează, mi se pare, mai degrabă acestei capilarități arhitectonice decât unor decizii autoritare, cum a fost cazul atunci când Napoleon a hotărât că proprietarii care voiau să-și construiască imobile în fața Louvrului și a grădinilor de la Tuileries, devaient impérativement respecter le même dessin des façades. Il n’en reste pas moins que cette harmonie qui ravit à juste titre un certain public qui se réclame du goût français de l’ordre et de la raison, devine monotonă pentru alții, mai atrași de frumusețile răvășite ale unui oraș ca Roma, unde fiecare din epocile civilizației noastre s-a așternut peste cea dinainte fără să reușească s-o acopere, ce qui donne naissance à une rondeur d’un autre ordre, où l’inattendu et le dissonant se fondent dans une esthétique plus vaste, celle des succession des mondes.

Tout cela pour vous dire que ce que je ressens atunci când străbat fără vreo treabă anume, care să mă abată de la simpla contemplare șăgalnică a străzii, câteva din cartierele vechi ale Bucureștiului, e un fel de uimire care nu se mulțumește cu explicații estetice. Niciuna din aceste case dintre care puține sunt cu adevărat „boierești”, cele mai multe dovedind numai o relativă bunăstare, ne ressemble pas à celle d’à côté. Aucune ne relève d’un style ou d’une mode. Leurs architectes, dacă vor fi avut vreunul și chiar cei veniți din străinătăți ilustre, ont l’air d’avoir oublié leurs cours d’histoire de l’art, contraints par le caprice des commanditaires d’avoisiner des éléments irréconciliables ailleurs.

Proptite unde a fost să fie, adesea fără a ține seama de călcătura străzii, de umbletul soarelui sau de logica terenului, aceste aberații din punct de vedere arhitectural și urbanistic ont chacune un charme tellement évident, tellement naturel qu’elles me font penser à la beauté insigne des jardins de curés, lieux à la fois utiles et agréables, où cohabitent des plantes diverses, où des fleurs singulières construisent au petit bonheur des mosaïques ingénieux, și unde toate laolaltă cresc după firea lor, îmbinându-și făptura și culorile după o ordine, ași spune, dumnezeiască. Așa și Bucureștiul. Culmea ! fiecare din aceste case de-o frumusețe ciudată, personală, își trage deopotrivă harul din faptul că ansamblul răspândește peste tot cartierul o armonie care nu e construită, care s-a născut de la sine, celle d’une identité qui n’est pas la somme des parties réunies par une règle inventée par la raison. Ceea ce dovedește, arhitectural, că lumea poate fi gândită și fără gândirea noastră crescută din riglă și compas.

C’est ce qui me fait croire que Bucarest n’a jamais été et ne sera jamais « le petit Paris », nici la propriu și cu atât mai puțin la figurat, căci altele sunt „osemintele vărsate-n mine”, comme le dit si bien Arghezi.