Franța: Prețul carburantului, la pompă, a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani

Preturile la carburant, afisate într-o benzinarie din Paris, 14 octombrie 2021.

Prețul motorinei a atins un nivel istoric de 1,53 de euro pntru un litru iar benzina se vinde la 1,63 de euro/litrul. Ultima dată când au fost prețuri similare, în Franța, s-a întâmplat în anul 2012. Iar de atunci prețurile au tot urcat ușor, până în 2020, când au scăzut pe fondul crizei economice cauzate de epidemia de Covid.

Potrivit datelor Uniunii Industriei Petroliere din Franța, organism care verifică săptămânal compoziția prețului carburantului – 60% din prețul benzinei reprezintă TVA-ul și taxa pentru consumul produselor energetice – iar în cazul motorinei, taxele reprezintă 56% din prețul final.

În rest, prețul brut al petrolului reprezintă undeva la 31% din tariful total al benzinei. Costul de distribuție reprezintă cea mai mică parte din costul final, între 1 și 2 euro-cenți.

Altfel spus, din tariful unui litru de benzină, statul ia automat 90 de cenți prin aceste taxe.

Autoritățile caută soluția pentru evitarea unei noi crize sociale, într-un moment electoral în Franța.

Căci, prețul combustibilului este un subiect extrem de inflamabil pentru guvernul francez. Nu s-a uitat criza declanșată de mișcarea Vestele galbenecriza soldată cu ample proteste de stradă și violențe în întreaga Franță, manifestații declanșate inițial tocmai de la prețul carburantului, mai exact introducerea taxei carbon.

În anturajul președintelui se discută despre măsuri ce vor fi anunțate în următoarele zile. Cât mai repede pentru ca acest subiect să nu “polueze” dezbaterea prezidențială.

O soluție ar fi scăderea taxelor, în special a TVA-ului dar, în acest caz guvernul trebuie să își asume faptul că va avea încasări mult scăzute. Undeva la 8 miliarde de euro în minus la bugetul statului.

Ori, alte soluții ar fi înghețarea prețului ori oferirea unui ajutor financiar – așa cum se întâmplă în cazul prețului la gaz, ajutor oferit familiilor cu venituri fragile.

Sunt studiate toate posibilitățile. Iar milioanele de automobiliști așteaptă un răspuns.

RFI a stat de vorbă cu economistul Xavier Timbeau: "Am avut și situații mai grave. Acum însă, am atins un prag ce ne amintește de prețul înregistrat în perioada în care au fost declanșate manifestațiile Vestelor galbene, în 2018. Acum, bugetul fiecărei familii va avea de suferit. Creșterea din ultimul an este de 20% din prețul la pompă. Este adevărat că în timpul carantinelor, prețul s-a diminuat pentru că nimeni nu se mai deplasa nicăieri, astfel că acum această creștere este resimțită altfel. Dar, din septembrie 2020, lumea se mișcă iar din acel moment tariful a tot crescut. Iar în același timp, crește și prețul petrolului în general. Deci, ne putem aștepta, la noi creșteri în lunile ce vin".

Ce înseamnă însă acest preț, pentru o familie franceză? Economistul a calculat un cost mediu, suplimentar, pe an, de familie, de 250 de euro. O sumă deloc neglijabilă așadar și care influențează puterea de cumpărare.

Cum poate interveni guvernul, l-am întrebat pe economistul Xavier Timbeau: " Guvernul ar putea diminua TVA-ul aplicat carburantului, spre exemplu, pentru a absorbi creșterea. Ori, ar putea diminua alte taxe ce se regăsesc în prețul final. Dar, bineînțeles, este vorba de venit considerabil pentru bugetul statului care, ar însemna să dispară. Dacă este să calculăm un minus de 250 de euro, ce nu ar mai veni de la zeci de milioane de familii franceze, ar însema o pierdere pentru bugetul statului de 8 miliarde de euro, într-un singur an. O altă soluție ar fi acordarea unui cec pentru plata carburantului, pentru a ajuta familiile modeste să traverseze acest moment. Tot guvernul ar putea cere distribuitorilor, așa cum a făcut-o pentru electricitate, să își unească prețurile pentru a reduce marjele timp de câteva luni, în ideea că prețul petrolului va scădea în viitor. Ar fi un fel de eșalonare a creșterii pentru ca cea de acum să nu fie resimțită într-atât de puternic".

Nu doar prețul carburantului a crescut foarte mult anul acesta, în Franța. La fel și a celui de gaz și a celui de electricitate.

Ministrul francez al Finanțelor, Bruno Le Maire, explică faptul că soluțiile decise până acum prevăd acordarea unui cec energetic în valoare de 100 de euro, în cazul familiilor cu venituri reduse. Iar prețul electricității a fost plafonat. Din 2022 acesta nu va crește mai mult de 4%, în condițiile în care urma să se tripleze. Iar prețul gazului a fost înghețat.

Plafonarea prețului la electricitate costă statul francez 5 miliarde de euro.

Iar cec-ul energetic reprezintă un cost de 600 de milioane de euro pentru bugetul statului.