Afganistan: Qatar a devenit un actor cheie în criza afgană

emirul_qatarului_tamim_bin_hamad_al-thani_28_august_2021.

Emirul Qatarului - Tamin bin Hamad Al Thani, 28 august 2021.
Emirul Qatarului - Tamin bin Hamad Al Thani, 28 august 2021.
Sursa imaginii: 
REUTERS

Qatar a fost invitat luni de Statele Unite la reuniunea «partenerilor cheie», eveniment organizat de Washington pentru a analiza criza din Afganistan. În ultimii ani, Doha a găzduit deja negocierile dintre Statele Unite și talibani. Iar Qatar a fost menționat și de președintele Emmanuel Macron drept stat ce ar putea ajuta la evacuarea de noi afgani, după data de 31 august.

Micuțul emirat din Golf este implicat în discuțiile privind gestionarea aeroportului din Kabul.

Karim Sader este politolog și specialist în statele din Golf : "Situația nu este o surpriză și nu este deloc recentă. Antena talibanilor la Doha a fost instalată în urmă cu 10 ani. Qatar și-a făcut o tradiție din a găzdui activiști din toate « tendințele islamiste » : activiști din Caucaz, lideri ai organizației Hamas din Palestina și..talibani.

Qatar este o țară cu o bogăție imensă și invers proporțională cu vulnerabilitatea geopolitică. Si-a construit o notorietate și o legitimitate din flexibilitatea ei diplomatică. Acest micro-emirat s-a angajat de mult timp ca un mediator cheie în mai multe conflicte, atât între Orient și Occident cât și între state din regiune – Sudan, Liban etc  .

Stabilitatea sa a făcut din el un actor cheie care, își joacă paradoxul: găzduiește mișcări islamiste în timp ce adăpostește și cea mai mare bază militară din afara Statelor Unite. Qatar, care găzduiește acestă infrastructură militară americană este capitabil, de ani de zile, să vorbească cu mișcările islamiste, cum este cazul cu talibanii acum".

Din 2017 și până la începutul lui 2021, Qatar a fost boicotat de mulți dintre vecinii săi arabi – Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrein, Egipt – furioși pe aceste legături pe care Doha le întreține cu mișcările islamiste.

Acum, Arabia Saudită a lui Mohammed ben Salman și Emiratele Arabe Unite ale lui Mohammed ben Zayed se află într-o logică « anti-islamistă » care nu le permite să medieze cu talibanii așa cum o face Doha, mai spune analistul francez.

După primăvara arabă din 2011, Qatar a decis să își mențină rolul de mediator dar să o facă cu o oarecare prudență, fără să se expună pentru a nu fi taxat ulterior că face jocul unora și a altora. Este un joc de echilibristică pe care Qatar trebuie să îl joace și acum, explică analistul francez.