Paşaportul sanitar din Franţa, un atac indiscutabil la libertăţile de circulaţie şi de conştiinţă - tribuna unui grup de politologi şi avocaţi

pass.jpg

In ziua de 31 iulie 2021 au iesit în stradà, în toatà Franta, peste 200.000 de oameni contra pasaportului sanitar.
In ziua de 31 iulie 2021 au iesit în stradà, în toatà Franta, peste 200.000 de oameni contra pasaportului sanitar.
Image source: 
AP - Michel Euler

Ziarul Le Monde publică o lungă tribună semnată de cunoscuţi politologi, avocaţi şi profesori de drept francezi. Ei trag un adevărat semnal de alarmă. In opinia lor, legiutorul francez ar fi avut mai multe de câştigat dacă ar fi făcut legea privind gestionarea crizei sanitare - care va intra în vigoare luni, 9 august - mai măsurată şi mai uşor de aplicat.

Legea care se va aplica începând de lunea viitoare prevede ca accesul persoanelor în majoritatea spaţiilor publice să fie condiţionat de prezentarea unui paşaport sanitar – vaccin sau test negativ - amintesc în preambul semnatarii tribunei din Le Monde. In acelaşi timp, de trei week-end-uri încoace, sute de mii de oameni au ieşit în stradă mai peste tot în Franţa – antivaccinişti dar mai ales simplii cetăţeni îngrijoraţi de libertăţile individuale.

E adevărat, mai scriu semnatarii, că introducerea acestui paşaport sanitar a fost impusă de preşedintele Republicii fără nicio concertare cu altcineva decât cu consiliul de apărare sanitară. In aceste condiţii, chestiunile majore pe care le ridică legea nu pot fi rezumate la o confruntare între partizanii şi adversarii vaccinării.

In primul rând, acest dispozitiv inedit este un atac indiscutabil la libertăţile de circulaţie şi de conştiinţă. Spre deosebire de măsurile succesive adoptate de 18 luni încoace, paşaportul sanitar impune fiecărui cetăţean să-şi justifice, la cerere, situaţia virală – vaccinare sau test negativ – pentru a efectua cele mai banale activităţi ale vieţii în societate: să bea o cafea sau să mănânce pe terasa unui restaurant, să meargă la cinema, şamd. In plus, controlul acestor date sanitare va fi efectuat de nişte cetăţeni care nu au nicio autoritate în acest domeniu.

Apoi, practic vorbind, acest dispozitiv riscă să fie greu de aplicat. Intr-adevăr, cum ne putem imagina ca un chelner să refuze unui vechi client şi amic o cafea pe terasă pe motiv că acesta nu-şi poate justitifica datele sanitare? Cum ne putem imagina ca un patron să-l suspende pe un angajat de care este pe deplin satisfăcut, pe acelaşi motiv?

Aplicată la sfere prea mari ale vieţii sociale, legea are aşadar toate şansele să nu fie corect aplicată. In plus, ea va încuraja fraudele şi tratamente diferenţiate. Acestea vor putea fi evitate doar dacă poliţia va instaura controale sistematice la toate mesele de restaurante şi în toate birourile din ţară, mai notează semnatarii tribunei din Le Monde. In cazul în care acest dispozitiv chiar se va aplica, el va atenta la viaţa privată a oamenilor. In centrul unei mici comune sau sat, un astfel de control va avea ca rezultat identificarea imediată a celor care nu sunt vaccinaţi în timp ce vaccinaţii îşi vor vedea informaţiile de ordin privat – nume, prenume, data naşterii, etc. – cunoscute şi împărtăşite de toată lumea.

Atacuri la adresa libertăţii de mişcare, libertăţii de conştiinţă şi la viaţa privată: paşaportul sanitar, dacă domeniul său este prea larg, va intra în contradicţie cu idealurile de solidaritate şi fraternitate în numele cărora fiecare dintre noi este chemat azi să se vaccineze. Pentru a ajunge la o vaccinare generalizată – care este, fără îndoială, principala cale de ieşire din actuala criză – nu ar fi mai bun un climat mai senin şi mai fratern? se întreabă autorii apelului din Le Monde. De aceea trebuie trasate clar nişte linii roşii, care nu trebuie încălcate.

«Legile inutile slăbesc puterea legilor necesare» spunea Montesquieu. Există însă ceva şi mai rău decât legile inutile, conchid semnatarii trinunei. E vorba de legile intruzive, impracticabile, care desfac legăturile sociale şi dau naştere la mai multe probleme decât soluţii. In această situaţie inedită, care îi afectează pe toţi cetăţenii, rolul politicienilor şi al legii este să ne unească nu să ne divizeze.

Precizăm că tribuna din Le Monde este semnată, printre alţii, de Paul Cassia, profesor de drept, şi de politologul Patrick Weil.

 
Paşaportul sanitar din Franţa, un atac indiscutabil la libertăţile de circulaţie şi de conştiinţă - tribuna unui grup de politologi şi avocaţi