Studentă româncă la cinematografie, selecţionată la Cannes: Încă nu realizez ce mi se întâmplă. Încă nu pot să spun că sunt entuziasmată pentru că încă nu simt nimic

Carina-Gabriela Dasoveanu (singura fatà din imagine), studentà la UNATC, a primit premiul 3 ex-aequo la sectiunea Cinéfondation.

In cadrul Festivalului de film de la Cannes există o serie de secţiuni paralele cu cea «mare» (pentru La Palme d’or). Printre acestea, există Cinéfondation. Creată în 1998 pentru a găsi noi talente, Cinéfondation selecţionează în fiecare an între 15 şi 20 de scurt şi mediimetraje prezentate de şcoli de cinema din lumea întreagă. Juriul din acest an este paritar – 3 femei şi 3 bărbaţi – şi nu are preşedinte. In 2017, acest post de preşedinte fusese ocupat de Cristian Mungiu. Anul acesta, printre cele 17 filme de studenţi în competiţie figurează şi unul românesc intitulat «Prin oraş circulă scurte poveşti de dragoste» realizat de Carina-Gabriela Daşoveanu, studentă la UNATC. In interviul pe care ni l-a acordat, realizatoarea îşi exprimă mai întâi bucuria de a fi la Cannes apoi descrie felul în care s-au derulat filmările şi cum şi-a ales subiectul – povestea unei taximetriste pe nume Lili interpretată de Ilinca Hărnuţ.

Carina-Gabriela DAŞOVEANU: Mă simt foarte emoționată, dar și onorată că sunt aici. Eu sunt de foarte puțin timp. Este a doua mea zi aici. Dar deocamdată toată lumea se poartă foarte frumos. Toată lumea este foarte binevoitoare. Aștept să văd ce mai urmează. Încă nu am avut premiera. Încă nu realizez ce mi se întâmplă. Știi cum este. Când ești aici nu realizezi. Realizezi de abia după. Dar cred că ușor, ușor am început să realizez atunci când am observat reacțiile din jurul meu. Au fost super pozitive. Toată lumea este super entuziasmată. Eu încă nu pot să spun că sunt entuziasmată. Încă nu simt nimic.

Vasile DAMIAN: Povestește-mi puțin cum ai realizat acest film. Îmi imaginez că l-ai făcut în plină pandemie…

CGD: Într-adevăr, a fost destul de greu. Scenariul a fost scris într-o singură noapte. Spre rușinea mea, eu nu am făcut acest film pentru festivaluri sau pentru succes. Trebuia să îmi dau licența. Mă gândeam foarte tare la pandemie. Inițial am zis că nu o să mai fac un film și că o să mă prezint cu un portofoliu. După ce am ales-o pe Ilinca Hărnuț, care mi s-a părut super potrivită, mi-a spus că nu are permis de conducere. Toată lumea mi-a spus că sunt nebună și că ar trebui să schimb actrița. Că ar trebui să iau pe cineva cu permis de conducere. Dar mi-a plăcut atât de mult de Ilinca încât am închiriat o platformă cinematografică și tot bugetul filmului pe care l-am primit l-am băgat în platforma cinematografică pe care am transportat taxi-ul. Ilinca nu conduce.

VD: Cum ți-a venit ideea, tema acestui film pe care putem să o rezumăm pe scurt la povestea lui Lili, care este o taximetristă?

CGD: Este o povestea foarte drăguță în spatele acestui film. După un eveniment mai neplăcut în viața mea m-am trezit la periferia Bucureștiului fără baterie la telefon și fără bani. Aveam cardul pe telefon. Nu aveam baterie, nu avem nici bani. A început să plouă și nu puteam să ajung acasă. După 15 minute de mers și de căutat oameni care să îmi cheme un taxi, dar nu erau pentru că ploua, am găsit un taxi. I-am spus taximetristului că nu am bani, dar dacă poate să mă ducă îi promit că o să îl plătesc când ajungem la destinație. Domnul era mai în vârstă. A zis că da, sigur, să stau liniștită. Când am intrat în taxi mi-a trecut acel val de adrenalină și mi-am adus aminte ce pățisem și am început să plâng. În momentul acela domnul din taxi a făcut un lucru pe care nu am cum să îl uit. S-a uitat în oglinda retrovizoare. A văzut că plâng. Dar nu m-a întrebat de ce plâng sau ce am pățit. Pur și simplu a dat drumul la muzică și a început dintr-odată să îmi povestească niște amintiri de-ale lui, dar atât de atent alese încât să mă facă pe mine să realizez că orice mi s-ar fi întâmplat viața înseamnă mai mult de atât și am foarte multe de trăit. Când am ajuns acasă am zis că trebuie să fac un film despre asta. Am scris scenariul în acea noapte și nu am modificat nimic de atunci.

VD: Despre ce vorbește filmul, despre dragoste, despre singurătate, despre relațiile umane?

CGD: Despre toate acestea, despre dragoste și singurătate în același timp și despre această iubire neîmplinită care uneori poate să fie mult mai romantică decât cea împărtățită.


Alàturi de Ilinca Hornut, Andi Vasluianu care interpreteazà rolul lui Dani în film.
Alàturi de Ilinca Hornut, Andi Vasluianu care interpreteazà rolul lui Dani în film.
Image source: 
Festival de Cannes/Cinéfondation

VD: Filmul e și o critică la adresa bărbaților. E bărbatul român chiar atât de macho, ca să nu zic bădăran?

CGD: Să știi că foarte multă lume mi-a dat acest feedback că am atacat puțin partea masculină. Nu a fost intenția mea.

VD: Nu e vorba despre un atac. E vorba despre o critică.

CGD: Poate aici regret că nu mi-a ieșit chiar ce îmi doream. Eu nu îmi doream neapărat să critic bărbații. Voiam să arăt și partea bărbatului și partea femeii. Voiam să îl fac pe Andi Vasluianu, acest om care încearcă să iubească, dar nu înțelege de ce nu se simte iubit și de ce nu poate iubi cum își dorește taximetrista din film. Despre asta este, despre neînțelegere. Nu e despre un om care se poartă urât, ci despre un om care nu înțelege ce face greșit. În același timp, chiar dacă se poartă urât și de exemplu, ajunge acasă și se uită la meci, el nu realizează că se poartă urât. El se gândește că a muncit toată ziua ca să o ducă mâine la restaurant și ea tot nu este mulțumită. Cumva voiam să arăt ambele versiuni.

VD: M-am amuzat foarte tare când am auzit anumite replici. Am să le citez. „Nu trebuie să le mai dăm socoteală socrilor.” „La pescuit trebuie să fie liniște.” Și comparația dintre Sanremo cu Ploieștiul. De unde ți-au venit ideile astea?

CGD: Toate replicile au o legătură cu experiențele pe care le-am trăit. Eu am jucat teatru în Sanremo. Este o mare discrepanță între Ploiești și Sanremo. Legat de pescuit, mie îmi place foarte tare să pescuiesc. Prima oară când am fost la pescuit și nu aveam nicio legătură cu pescuitul, am adus o boxă foarte mare și am pus muzică acolo.

VD: Tot din repertoriul tău este povestea cu remaiatul ciorapilor. Se mai remaiază ciorapi în România anului 2021?

CGD: Nu se mai remaiază. Aici este o poveste destul de interesantă. Eu îl am profesor pe domnul Laurențiu Damian. Este profesorul meu de an. El a scos recent cartea “Cioburi de viață”. La un moment dat am dat peste o povestioară în care vorbește despre această doamnă care remaiază. Nu știam ce este așa că am căutat pe internet. Am fost fascinată. Am zis de ce nu, de ce să  nu vorbesc și eu despre asta. 

 
Studentă româncă la cinematografie, selecţionată la Cannes: Încă nu realizez ce mi se întâmplă. Încă nu pot să spun că sunt entuziasmată pentru că încă nu simt nimic