Cotidianul Le Parisien despre agresiunea împotriva preşedintelui: „Palma care nelinişteşte”

capture_decran_2021-06-09_a_15.21.01.png

Image source: 
France 24 / captura ecran

„Palma care nelinişteşte” – sub acest titlu plasat pe prima pagină analizează cotidianul Le Parisien incidentul intervenit marţi 8 iunie cînd preşedintele francez Emmanuel Macron a fost agresat de un tînăr de 28 de ani. Acesta din urmă a încercat să-l pălmuiască pre şeful statului aflat într-o vizită de lucru în provincie. Întreaga clasă politică franceză a condamnat acest gest iar agresorul, amator de arte marţiale, riscă trei ani de închisoare şi o amendă de 45 000 de euro. În acest context comentariile presei se focalizează şi pe problema securităţii precum şi a riscurilor pe care şi le asumă preşedinţii cînd sunt în contact cu publicul.

Comentînd agresiunea comisă împotriva lui Emmanuel Macron, primul ministru Jean Castex a spus: „Prin şeful statului este vizată democraţia.” În acelaşi timp, dat fiind că în unanimitate şi cu mare promptitudine întreaga clasă politică a condamnat acest act, putem spune că democraţia funcţionează în Franţa. Şi stînga radicală, şi extrema dreapta au avut o atitudine republicană şi au denunţat violenţa. Chiar şi şeful radicalilor de stînga, Jean-Luc Mélenchon, care de mai multe ori a incitat la insurecţie împotriva „sistemului”, repudiază acestă tentativă de pălmuire a preşedintelui. Iar Marine Le Pen, şefa extremei drepte, precizează că un şef de stat poate fi combătut politic, dar că în nici un caz nu trebuie ridicată mîna împotriva lui.

Preşedintele însuşi a minimalizat incidentul şi şi-a reluat de altfel în aceeaşi zi programul de discuţii şi de „contacte” improvizate cu publicul. Secvenţa de marţi 8 iunie a fost analizată secundă cu secundă de către experţi. Mai toţi sunt de acord cu ideea că atunci cînd un preşedinte „improvizează” şi iese din dispozitivul de securitate orice se poate întîmpla.

În localitatea Tain-L’Hérmitage din regiunea Drôme şeful statului tocmai ieşea de la o întîlnire cu profesionişti din domeniul restauraţiei şi al gastronomiei. El este cel care a avut iniţiativa de a se apropia de un grup de persoane aflat în spatele unor bariere. Filmul evenimentelor îl indică în mod clar ca fiind într-o logică de improvizaţie, îl vedem cum brusc se îndepărtează cu paşi foarte alerţi de gărzile de corp pentru a saluta publicul. Aşa s-a poziţionat Macron exact în faţa acelui tînăr pe nume Damien al cărui profil este acum examinat cu atenţie. El pare să fie influenţat de persoane şi indivizi de extrema dreaptă, de regalişti şi de mitologii medievale… Motivaţiile gestului său rămîn totuşi pentru moment misterioase.

Dintre preşedinţii francezi de după al doilea război mondial cel care a fost confruntat cu cele mai multe agresiuni a fost Charles De Gaulle. În contextul războiului din Algeria, un grup de militari francezi care dorea să menţină statutul de colonie franceză în această ţară a încercat efectiv să-l asasineze pe De Gaulle. De fapt, atentatele împotriva lui De Gaulle au fost mai numeroase şi se poate spune că el a avut şi noroc întrucît a scăpat cu viaţă.

Şi preşedintele Jacques Chirac a avut noroc pe data de 14 iulie 2002, în plină celebrare a Zilei naţionale a Franţei. El se afla într-o maşină în plină defilare pe Bulevardul Champs Elysées cînd un individ a vrut să-l ucidă. Acesta din urmă a reuşit să tragă o singură dată cu o puşcă iar apoi a fost mobilizat de public. Jacques Chirac nu şi-a dat seama de pericolul prin care a trecut, i s-a părut că aude un foc de artificii. Individul, condamnat la zece ani de închisoare, a declarat pur şi simplu că dorea „să comită un gest istoric”. Alţi doi preşedinţi, Nicolas Sarkozy şi François Hollande, au avut parte de mai multe ori de huiduieli copioase…

Un fost poliţist care a servit ca gardă de corp pentru înalţi funcţionari ai statului arată în cotidianul Le Parisien că primejdia poate veni de peste tot cînd un om politic se află în public. Oriunde se poate afla un opozant gata să comită un act stupid, sau chiar un nebun în libertate.

Acest poliţist compară situaţia din Franţa şi cea din Statele Unite. În Franţa puterea politică decide şi impune deplasările, iar serviciile de securitate se adaptează. În Statele Unite, dacă serviciile speciale consideră că o deplasare este prea periculoasă, ele au ultimul cuvînt şi nu preşedintele sau anturajul său.

În contextul prezidenţialelor de anul viitor, numeroşi lideri politici francezi se vor afla în situaţia de a fi în contact cu publicul. Un candidat care nu strînge în mod spontan mîini întinse spre el riscă să dea o imagine proastă, de responsabil distanţat de oameni. Iar cine recurge prea des la acest tip de exerciţiu riscă agresiuni fizice într-o lume unde nu toţi oamenii sunt sănătoşi la minte.